ZiOnline.ro – forumul pasionaților de comunicare și promovare online

Comunicarea și Relațiile Publice au fost și vor rămâne pasiunile mele de căpătâi, cele care m-au adus pe drumul pe care sunt acum. Intrarea în acest domeniu a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am făcut vreodată, fiindcă mi-a dat posibilitatea să-mi găsesc locul și să fac ce-mi place.
Am început să scriu pentru ApPRentice.ro și am continut cu implicarea în PR-Romania.ro, experiențe din care am învățat nenumărate lucruri și care m-au ajutat să trec la următorul nivel. Din păcate, a trebuit să renunț la a scrie pentru aceste proiecte de suflet din lipsa timpului, fiindcă între job și masterat nu rămâne vreme pentru foarte multe alte lucruri.
Vara aceasta însă am deschis un nou capitol dedicat pasiunii mele pentru comunicarea online: grupul de Comunicare și Promovare Online de pe Facebook. Am ajuns la 2000 de membri în foarte scurt timp și membrii grupului au contribuit cu resurse valoroase. Acest lucru s-a întâmplat fiindcă toți simțim nevoia de a avea un filtru pentru toată informația care ne bombardează din toate părțile și fiindcă este mereu util să știi că ai alături o comunitate căreia îi poți cere sfatul. Și tocmai pentru că resursele postate de către membrii grupului erau importante și nu voiam să fie irosite, am decis să creăm un spațiu al nostru, cei pasionați de promovare, comunicare, marketing, advertising și PR online. Așa a apărut ZiOnline.ro, un proiect în care am pus mult suflet și în care am investit mult timp și muncă (lucru pe care voi continua să-l fac, de altfel). La proiect nu am contribuit numai eu, ci și Bobby Voicu și Ileana Ghiță, cei alături de care duc ideea mai departe.
Suntem încă la început, așa că orice părere, idee sau critică (constructivă) este binevenită. Nici la nivel de design lucrurile nu vor rămâne așa, fiindcă vom adăuga componente pe parcurs și vom rafina design-ul, așa că bare with us. 🙂
Îmi doresc să vă simțiți ca acasă pe ZiOnline.ro, să putem dezbate împreună ceea ce ne preocupă și să ne ajutăm cu informații și date relevante. Noi vom încerca să postăm cele mai noi cercetări din domeniu și să vă oferim studii de caz ce vă pot servi drept inspirație sau exemple de ”așa nu” în campaniile și exercițiile de comunicare pe care vreți să le faceți.
Acestea fiind spuse, vă aștept pe ZiOnline.ro și nu uitați: sharing is sexy. 😉

PS: Puteți găsi comunicatul de presă pe Cică.ro.

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.