How to Web Conference 2015 – Ce pot face mai bine acum?

Se spune că poți evalua calitatea și valoarea unui eveniment în funcție de cât de mult persistă starea de entuziasm cu care ai plecat de acolo. Deși au trecut peste 2 săptămâni de la How to Web Conference 2015, eu încă profit de nivelul ridicat de energie pe care l-am acumulat în cele două zile.

Și anul acesta, How to Web a adunat o mulțime de oameni extraordinari laolaltă, fie că au fost pe scenă sau în sală. În 28 de prezentări, 89 de speakeri, mentori și investitori din toată lumea au oferit sfaturi din experiența lor. Au fost acolo pentru că rezultatele lor îi recomandă, fiindcă muncesc în mod constant pentru a pune la lucru tehnologia în beneficiul oamenilor.

După doi ani în care am fost parte din echipa How to Web, am revenit ca parte din public, în primele rânduri din fața scenei. Cu entuziasmul am venit de acasă și m-am molipsit repede de la echipa How to Web de acea stare de tensiune plăcută pe care ți-o dă organizarea unui astfel de eveniment.

În spatele acestei reușite se află mult mai multe ore de muncă decât vă puteți imagina, dar în fiecare an rezultatele vorbesc de la sine. Echipele de la Startup Spotlight pleacă acasă cu premii, cu know-how, cu parteneri și chiar cu investitori. Participanții la conferință iau și ei ”la pachet” sfaturi bune, pe care le pot pune în practică de a doua zi, ba chiar pot să-și găsească și parteneri de business sau colegi de echipă. Dimensiunea How to Web îl face să fie locul perfect unde poți învăța lucruri de la oameni care nu se ascund după deget și contextul de a cunoaște alți antreprenori și specialiști care vor să facă, să învețe, să se dezvolte mai mult.

Și fiindcă vorbim despre informații utile, puteți găsi mai jos notițele mele de la How to Web 2015, sintetizate pentru a oferi esențialul. Sunt acolo recomandări de cărți, prezentări ale speaker-ilor și idei care sper să vă fie utile.

Iată lista de notițe, ca să le puteți găsi mai ușor:
Sujan Patel – Growth Hacking
Travis Wright – Marketing Technologies, Tools & Tactics in the Age of the Evolving Marketer
Bram Kenstein – How to build a community around your startup
John Collins – Grow your startup with killer content
Better CRO panel
Martin Bjergegaard – Your startup or your life?
Edial Dekker – Shipping beautiful products
How startups can get in the media

Sujan Patel – Co-Founder @ ContentMarketer.io

Am avut ocazia să-l cunosc personal pe Sujan la TechHub Bucharest, cu ocazia meetup-ului de Growth Hacking moderat de Alin, și pot spune doar că omul acesta chiar știe ce spune. O demonstrează nu doar rezultatele lui de până acum, ci și claritatea sa în gândire și generozitatea cu care împărtășește ceea ce știe cu oricine e pus pe treabă.

Decât să vă povestesc eu despre prezentarea sa, mai bine o citiți direct:

Și v-ar recomanda să citiți apoi și articolul despre meetup-ul de la TechHub, care conține o serie de idei foarte utile pentru orice marketer sau pasionat de growth hacking, inclusiv recomandări de cărți.

Și nu uitați să-l urmăriți pe Sujan peste tot (scrie în foaaarte multe locuri), fiindcă are articol extrem de bune, utile și bine organizate. Puteți începe de aici: SujanPatel.com.

Travis Wright – Chief Marketing Technologist / Columnist @ CCP Global / Inc.com

Travis a vorbit despre cum alegem cele mai bune platforme de marketing când avem sute de opțiuni la dispoziție. Din prezentarea sa, am rămas cu o serie de principii care să mă ghideze în acest process care uneori e dominat de confuzie și indecizie.

”Own all of your data” – toate informațiile pe care le deții despre utilizatorii produsului/serviciului pentru care faci marketing trebuie să fie în posesia companiei în orice moment. Chiar eu am văzut deseori cum și companii mici ajung să externalizeze către 4- furnizori tot felul de lucruri pe care le pot face in-house, lucru care duce la o lipsă de coerență și de eficiență, mai ales că se adaugă multe ore în plus pentru a gestiona fiecare astfel de colaborare.

”The data layer is important for your digital marketing effort” – ce faci cu informațiile pe care le ai despre utilizatorii tăi? Un sistem practice sugerat de Travis este să folosești aceste date pentru a lua decizii. Apoi, deciziile te vor ajuta să definești strategii de marketing, iar aceste strategii vor susține partea de personalizare a tacticilor aplicate. Sună mai complicat pe hârtie decât în practică e tot ce pot spune legat de acest mod de a organiza lucrurile. 🙂

”Getting people in your ecosystem (as a subscriber, etc.) is very important” – odată ajunși în acest ecosistem, fie sub formă de abonați la newsletter sau altfel, poți folosi la maxim content marketing pentru a educa utilizatorii, pentru a-i ajuta să-și atingă obiectivele și pentru a-I transforma, în ultimă instanță, în clienți.

Legat de content marketing, Travis a recomandat și el The Periodic Table of Content Marketing, o colecție de idei și tactici ușor de urmărit și util de aplicat.

Dacă vrei lista de instrumente și platforme pe care le folosește Travis, poți găsi prezentarea sa aici.

Bram Kenstein – Founder @ Startup Stash

Unul dintre speaker-ii mei preferați, Bram a vorbit despre cum să construiești o comunitate în jurul unui startup. În opinia mea, principiile sale se pot aplica și altor tipuri de companii, însă sunt cu precădere importante pentru startup-uri.

Iată câteva dintre îndemnurile sale, care vorbesc de la sine:

Și nu uita: dacă rezolvi cu adevărat o problemă, nu va fi atât de dificil.

John Collins – Managing Editor @ Intercom

Blogul Intercom este unul dintre cele mai bune bloguri de marketing, product management, design, produse tech și startups din câte știu. De aceea mi s-a părut fantastic faptul că echipa How to Web a reușit să-l aducă pe Managing Editor-ul John Collins la conferință!

John a vorbit mult, repede și cu accent irlandez, așa că aproape n-am reușit să prind chiar tot ce a spus. Dar zic eu că n-am ratat nimic din ce era esențial.

John a discutat despre content marketing și despre ce a funcționat pentru Intercom, așa că iată sfaturile sale, într-o formă foarte concisă:

Better CRO panel

Panelurile de la How to Web sunt mereu foarte, foarte bune, de aceea mi se par intotdeauna prea scurte. Acesta a fost despre Conversion Rate Optimization și cei care au discutat despre bune practici au fost Sujan Patel, Valentin Radu (Marketizator) și Anabela Luca (AdLemonade), cu Alin Vlad ca moderator.

Am adunat de la toți câte ceva, so here goes:

Martin Biergegaard – Serial entrepreneur & bestselling author @ Rainmaking / Startupbootcamp

Martin este co-autorul unei cărți pe care am cumpărat-o recent: Winning Without Losing. Am cumpărat cartea fiindcă Martin a vorbit desprea ea la How to Web, atingând un punct sensibil pentru noi toți: efortul constant de a găsi un echilibru între muncă și viața personală, în special în situația în care persoana în cauză este fondatorul unui startup sau pur și simplu îî place foarte mult ceea ce face (guilty as charged).

Din experiența realizării acestei cărți, Martin a împărtășit următoarele:

Edial Dekker – Co-Founder @ Hack de Overheid / Gidsy

Am reținut câteva lucruri esențiale din prezentarea lui Edial, care a vorbit despre ce înseamnă să livrezi produse bine făcute, care să-l încânte pe utilizator:

How startups can get in the media

Am avut și eu onoarea de a modera un panel la How to Web 2015 cu privire la cum pot ajunge startup-urile să capete vizibilitate și expunere prin mass media. Am primit răspunsuri la întrebările mele de la Ivan Brezak Brkan (Founder & CEO @ Netokracija), de la Vita Radkevitch-Turlo (Editor @ Goal Europe) și de la Vlad Andriescu (Editor in Chief @ Start-up.ro).

N-am prins toate ideile, fiindcă nu puteam să-mi iau notițe din motive obiective, dar tot sunt aici niște idei care merită aplicate:

Desigur, au fost multe alte discuții interesante la How to Web, însă clonarea nu e încă disponibilă, așa că mi-a fost imposibil să le prind pe toate.

La final, vă invit să citiți mai multe despre speaker-ii și participanții la How to Web, fiindcă poveștile lor sunt cu adevărat extraordinare!

Și, desigur, ne vedem și anul viitor, la How to Web Conference 2016!