Voinţă
În ultima vreme sunt foarte autoanalitică. Mai ceva ca de obicei, ceea ce înseamnă că sunt chiar hiperanalitică. Am o claritate excepţională zilele astea în a privi lucrurile, oamenii şi acţiunile lor. O claritate dată de înţelegerea situaţiilor de viaţă prin care am trecut, de perspectiva foarte bine definită pe care am dobândit-o asupra vieţii şi de asumarea unui scop clar punctat. Şi poate pentru că eforturile mele din ultimii ani se centralizează, în sfârşit, în jurul unor reuşite care duc exact în direcţia pe care mi-o doresc.
Voinţa e greu de susţinut, mai ales când pericolul comodităţii şi obşnuinţei e atât de mare. Voinţa nu te duce pe căile uşoare, facile. Voinţa te macină, te face să ceri multe de la tine, să-ţi depăşeşti limitele pe care nu credeai că le vei doborî vreodată. Dar voinţa te căleşte şi te ajută să afli exact ce vrei. Mereu am fost convinsă că, pentru a face performanţă, trebuie să ai un scop, să ai viziune. Astăzi cred asta mai mult ca oricând.
Cred cu pasiune în ce fac, lucrez constant pentru a mă perfecţiona, învăţ, învăţ şi apoi încerc să aplic. Şi nu e mereu uşor, însă satisfacţia e extraordinară, când văd că munca mea e apreciată. Abia aştept să pot fi suficient de puternică pentru a schimba bucăţele din lumea în care trăiesc, pentru a schimba mentalităţi şi obiceiuri nesănătoase. Acesta e scopul meu.
Şi de când am decis să fiu şi mai intolerantă cu privire la oamenii din jurul meu şi comportamentele lor, lucrurile au evoluat mult în bine. Atitudinea faţă de viaţă m-a ajutat să mă înconjor de oameni care gândesc la fel, oameni bogaţi intelectual, oameni educaţi, oameni frumoşi. Oameni care sunt exemple de succes şi care nu fac decât să-mi intensifice voinţa de a reuşi.
Never give up, that’s what I always say!