Va invit la spectacolul umbrelor! (concurs)
V-ați imaginat vreodată că, într-o lume a efectelor speciale, puteți trăi ceva cu adevărat special doar privind un joc al umbrelor?
Iată că acum avem și noi șansa de a experimenta pe viu emoțiile unui spectacol ce combină umbrele, lumina, dansul, spectacolul circului și chiar un concert.
Povestea unui act artistic neobișnuit
Tărâmul Umbrelor este un concept diferit de orice te-ai aștepta să vezi. Vom fi martorii unui amestec splendid de pantomimă, acrobație, comedie, muzica zilelor noastre și jocul fascinant al luminilor. Conceptul spectacolului de desfășoară ca o narațiune ce ne poartă în imaginația unei fetițe care trăiește aventuri pe care le putem trăi doar cu mintea. Întregul spectacol mizează pe puterea sugestiei, pe semnificațiile care se nasc în fiecare dintre noi, în funcție de experiențele acumulate.
Uneori, artiștii vor puncta dramatic prin ieșiri în fața ecranului alb pentru câteva momente coregrafice ce frizează limitele corpului iman. Abia aștept să văd cum simplitatea elementelor primordiale (corpul uman, auzul, văzul) se contopesc într-o reprezentație remarcabilă.
Și aflați că, în afară de ecrane și câteva elemente pe care dansatorii nu le pot obține din propriul corp, totul este mișcare, grație și precizie.
De la organizatorii evenimentului (Events) aflăm că:
În 2007, dansatorii Piolobolus Dance Theater au fost invitatii speciali ai premiilor Oscar si au uimit audiența cu omagiul lor adus unor filme celebre precum „Little Miss Sunshine” sau „The Devil Wears Prada”.
În același an, în plină expansiune creativă, Pilobolus a lansat o serie de proiecte coregrafice colective internaționale, cu artiști pluri-disciplinari, cum ar fi scriitorulul și ilustratorul Maurice Sendak, echipa de coregrafi israeliani Inbal Pinto și Avshalom Pollak, remarcabilul păpușar american Basil Twist, câștigătorul premiului Pulitzer, creatorul de benzi desenate Spiegelman Art, compozitorul si muzicianul american premiat cu Grammy Dan Zanes, trupa OK Go, Laboratorul de distributie robotica al MIT condus de profesorul Daniela Rus, coregraful japonez de butoh Takuya Muramatsu, jonglerul Michael Moschen, deținător al unui premiu MacArthur “Genius” și coregraful belgiano-marocan Sidi Larbi Cherkaoui.
Videoclipul interactiv “All is not lost” pe care Pilobolus l-a creat ca urmare a acestor colaborări, cu OK Go și Google, a fost nominalizat la Grammy Awards 2012. Compania a susținut spectacole în 64 de țări, în peste 200 de orașe, și are in palmares premii și distincții importante, precum Premiul Criticii din Berlin, Scotsman Award, Brandeis Award, un Emmy (Primetime Award) pentru realizări excepționale prin programe culturale, precum și premiul Samuel H. Scripps American Dance Festival Award pentru întreaga activitate.
Așadar, cum să nu vrei să vezi așa o minune?
Câștigă o invitație dublă la Shadowland!
Dacă vrei să trăiești pe viu emoția acestui spectacol, tot ce trebuie să faci este să-mi lași un comentariu la acest articol prin care să-mi spui de ce ai vrea să vezi Shadowland. Perioada concursului este 30 ianuarie (ora 1 pm) – 4 februarie (ora 11 am), iar câștigătorul/câștigătoarea va fi ales/aleasă prin tragere la sorți. Nu uita să lași o adresă de email validă la care să poți fi contactat în cazul în care vei câștiga invitația dublă la spectacol!
De unde poți cumpăra bilete pentru Shadowland
Biletele pentru Shadowland sunt disponibile la preţurile de 125 ron (sectoarele F,G,H,I si loje), 150 ron (sectoarele B,C,D,E), 175 ron (sector A, cu exceptia primelor 6 randuri) si VIP 200 ron (sector A, primele 6 randuri), în funcţie de distanţa faţă de scenă (schema salii pe eventim.ro). Biletele se pot cumpara online pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Cărturești). Biletele pot fi achizitionate si in doua rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.
Acesta este un eveniment recomandat de Magic FM si sustinut de Prima TV. Parteneri media: Sapte Seri, Catavencii, Tvh, Tv City, Romania TV, Ziare.com, 220.ro, Port.ro, Comunicate de presa.ro, The Light Cinema, OOPS Media, Media Image, Worldclass.
LE: Felicitări Anke! Ai câștigat o invitație dublă la spectacol. Norocul a fost de partea ta. 🙂