Articolul de astăzi este despre spiritualitate. Ştiu că în ultima vreme am scris doar articole motivaţionale, dar în perioada asta sunt foarte concentrată asupra articulării şi şlefuirii concepţiei mele despre viaţă. Unul dintre elementele fundamentale ale acestei concepţii este reprezentată de atitudinea faţă de religie şi de spiritualitate.

Niciodată nu m-am considerat o persoană credincioasă în sensul de mers la biserică, ţinut posturi şi alte asemenea. Contactele cu Biserica Ortodoxă au avut loc doar de nevoie (nunţi, botezuri, înmormântări) şi niciodată nu am fost impresionată de doctrina religioasă pe care o susţine această biserică. Am început să citesc Biblia, dar am renunţat pe la jumătate, fiindcă mă plictisea îngrozitor. O s-o termin totuşi, pentru că este o carte fundamentală pentru cultura generală a unei persoane. Am mers şi la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, dat fiind că bunica mea face parte din această comunitate şi am apreciat acolo claritatea discuţiilor şi corelarea conceptelor religioase cu problemele reale ale oamenilor. De aici reiese unul dintre marile dezavantaje ale Bisericii ortodoxe, şi anume acela că este mult prea tradiţionalistă şi că ar putea ajuta oamenii mult mai mult decât o face acum, dacă ar şti cum să se adapteze vremurilor. Dar aceasta este o altă discuţie…

M-am interesat şi de versiunea protestantistă, pe care o respect pentru conceptul de responsabilitate personală şi pentru susţinerea cultului muncii. Ştiu câte ceva şi despre islamism şi despre şintoism, religii care m-au impresionat prin disciplina spirituală pe care o impun şi pentru impulsul către dezvoltarea sinelui. Însă nici una dintre aceste religii nu m-au putut convinge de faptul că există legi sau reguli lăsate de un Dumnezeu atotputernic, fie că el se numeşte Dumnezeu, Allah sau altfel, reguli care trebuie urmate, în caz contrar fiind pasibili de chinul etern. Nu vreau să-mi trăiesc viaţa sperând că va fi mai bine după. Dacă nu e, ce ne facem? N-ar trebui să ne facem viaţa aici cât mai frumoasă?

Nu susţin în nici un fel această idee, fiindcă, în opinia mea, acest lucru tinde să-i facă pe oameni să se sprijine prea mult pe o altă entitate decât ei înşişi, de unde lipsa de responsabilitate a unora şi modul lor de a da vina pe destin, ghinion sau chiar Dumnezeu. Da, sunt adepta teoriei evoluţioniste, poate şi pentru că vreau să cred că avem puterea de a ne modela existenţa şi putem avea control măcar asupra unei mici părţi din acest Univers, şi anume asupra părţii care ţine de noi. Desigur, evoluţionismul depinde şi el de mediul înconjurător, aşa cum s-a întâmplat mereu, însă o teorie cu baze reale mi se pare mult mai plauzibilă decât o serie de nuvele scrise (probabil) de o serie de oameni acum câteva mii de ani, care au fost ulterior selectate şi ansamblate conform intereselor diverşilor oameni religioşi.

Deşi întreaga noastră existenţă este influenţată, pe lângă altele, de ideologii, precum cele religioase, trebuie să ştim ce să preluăm din ele, ce elemente să supunem dezbaterii şi ce merită să aplicăm din toate astea. Nu neg rolul important pe care l-a avut biserica în constituirea moralităţii şi în menţinerea acesteia în lume, de păstrarea unui oarecare echilibru, însă nu mă pot ruga la o entitate sperând la rezolvarea din senin a unei probleme. Trebuie să acţionez pentru ca ceva să se întâmple.

Pentru atitudinea mea faţă de religie, prefer să folosesc termenul de spiritualitate. Spiritualitatea înseamnă pentru mine învăţare continuă, dezvoltare, meditaţie, disciplină, discutarea şi interpretarea aspectelor legate de viaţă. Spiritualitatea înseamnă să întrebi întotdeauna “De ce?” şi să încerci să afli răspunsuri. Spiritualitatea îndeamnă la evoluţie şi presupune asumarea responsabilităţii pentru modelarea propriei vieţi.

Nu vreau să filozofez prea mult pe această temă, fiindcă au făcut-o atâtea mii de oameni înaintea mea. Vreau doar să afirm că sunt conştientă că unii oameni au nevoie de sprijin din partea unei entităţi precum Dumnezeu, însă eu încerc să mă construiesc suficient de puternică încât să pot înfrunta marile probleme ale vieţii fără teamă şi cu încredere că mereu există o cale de rezolvare a lucrurilor. Cred în puterea mea de a schimba lucrurile. Nu în Biblie, nu în biserică, nu în tradiţii, nu în idei luate de-a gata. Cred în calea către sine, în puterea meditaţiei de a ne fortifica spiritul şi de a ne întări principiile şi valorile şi în datoria fiecăruia de a-şi construi propria concepţie despre viaţă.