The Tooth Fairy – am găsit-o la Dent Estet
Ca mai toată lumea, și eu am poveștile mele de groază cu dentiști. De mică le-am acumulat, fiindcă nu mi-a căzut niciun dinte de lapte de unul singur, așa că a trebuit să merg să-i scot și am dat peste diverși medici stomatologi care m-au chinuit în fel și chip. Am ajuns așa încât în clasa a 12-a mă îngălbeneam la față numai cât intram pe ușa cabinetului.
Din fericire, însă, am găsit acasă, la Focșani, un medic minunat, care a avut răbdare cu mine și care avea o mână extraordinar de ușoară, astfel încât mi-a trecut și frica asta. Însă cum nu mă pot duce la stomatolog acasă de câte ori am nevoie, deși am tot făcut asta în ultimii 5 ani de când stau în București, a trebuit să-mi găsesc și aici un medic de încredere.
La invitația lui Doru, am fost într-o seară la Dent Estet, unde ne-au explicat ce tehnologie au, ce metode folosesc și ce servicii oferă clinica lor. Din seara respectivă mi-am făcut și prima programare. Câteva săptâmâni mai târziu, sunt mândra posesoare a celor mai albi dinți, nephotoshopați, din lume! 😀 Și am martori. 🙂
Am fost la Dent Estet la două ședințe de detartraj și una de albire, care au făcut ca dinții mei să fie mai albi și mai curați și, implicit, sănătoși, ca oricând. E drept că nu a fost chiar pain free, însă a meritat. Vă pot spune că toate cabinetele arată atât de bine, încât ai senzația că mergi la un salon de frumusețe. Oamenii de acolo chiar știu cum să transforme experiența mersului la stomatolog într-una firească, și nu una traumatizantă.
Detartrajul (detartraj cu ultrasunete, periaj profesional, air – flow și fluorizare imediată) e absolut necesar dacă vreți să evitați să faceți carii și pur și simplu pentru a menține sănătatea gurii. Albirea dinților (albire cu lampa cu plasmă Zoom) v-aș recomanda-o însă doar dacă aveți probleme vizibile. Eu nu aveam pete, fiindcă nici nu beau cola, cafea, nu fumez etc. (da, sunt numai bună de măritat :)) ), dar am spus că nu strică niciodată să fie mai albi. Dacă ar fi să aleg din nou, aș mai aștepta câțiva ani, mai ales că am smalțul sensibil și am acum trebuie să am grijă sporită o perioadă.
Mereu am crezut și voi crede că sănătatea dinților e viatală nu doar la nivel estetic, dar mai ales în ceea ce privește sănătatea corpului. În plus, un om cu un zâmbet sănătos e mai încrezător în el, mai dezinvolt și transmite o stare pozitivă. Îngrijirea dinților nu ar trebui să fie un lux, fiindcă eu o consider o dovadă a faptului că ne pasă de noi. Dar, ca să nu ajungeți la ”investiții” de mii de euro, vă sugerez cu căldură să mergeți din timp și să rezolvați problemele pe măsură ce apar. Și dacă vreți un loc prietenos care să vă ajute să scăpați de frica de bau-bau, cunoscut și ca ”stomatologul”, vă recomand Dent Estet.
Sursa foto: pagina de Facebook Dent Estet.