The ROI of your mom
Guest post scris de Lebădă Ancuța.
Vineri, ziua mea a început cu o porţie de social media după reţetă englezească, alături de un mic-dejun apetisant de la City Grill în Cantina Sports Bar: s-a întâmplat la Social Media Breakfast, pentru prima dată cu un invitat internaţional, iniţiativă a celor de la Standout.
După două ore de discuţii rezultatul a fost o perspectivă interesantă asupra felului în care noi ne poziţionăm în raport cu piaţa externă a practicilor de comunicare prin intermediul social media. Elementul de comparaţie a fost Tom Ollerton, associate Director, Skive Londo, Marea Britanie, ţară cunoscută ca fiind una din cele mari mari piețe de profil din Europa.
Eram în căutare de râspunsuri legat de cum stă treaba cu PR-ul în social media, cum se desfăşoară colaborările cu bloggerii, cum sunt gândite campaniile pentru reţelele de socializare, iar discuţia a scos în evidenţă câteva elemente interesante pentru mine, şi anume:
– teoria este aceeaşi şi la noi şi la ei, diferenţa e că ei chiar o pun în practică, fără să „omită” paşi sau etape; iar dacă la carte spune că trebuie să ai un plan de management al riscurilor pentru oricare dintre tacticile şi mesajele pe care le lansezi, ei includ o astfel de componentă în planificarea strategică a campaniilor pe care le desfăşoară, inclusiv pentru social media).
– „the ROI of your mom” a fost echivalentul foarte creativ pe care Tom Ollerton ni l-a oferit referitor la ceea ce ar trebui să îi explicăm unui client să se aştepte ca rezultat în orice activitate de comunicare desfăşurată în social media – pentru că social media este despre oameni, iar ceea ce contează e relaţia pe care o dezvolţi cu consumatorii.
– în campaniile cu bloggeri se specifică foarte clar care este participarea care se aşteaptă de la ei, mai ales dacă este vorba despre articole plătite; situaţia este valabilă şi pentru diferite evenimente, blogtrips la care bloggerii sunt invitaţi să participe şi care pot fi sau nu considerate tot o formă de plată – astfel de detalii sunt clarificate dinainte.
– normalitatea la ei este ca la articolele sau tweet-urile plătite din cadrul unei campanii, să se menţioneze faptul că sunt advertoriale / #ad.
– cât de important este să îţi menţii un ton constant în social media, cât de bine trebuie ales un mod de comunicare în raport cu caracteristicile brandului şi domeniul lui de activitate, cât de multe poţi spune în social media – toate lucrurile acestea ţin de cât de bine îţi planifici implicarea în social media ca brand.
– am conştientizat dezamăgită cât de departe suntem de ei ca nivel de profesionalizare atunci când gândim şi executăm strategia de comunicare pentru social media.
Concluzia pare să fie aceeaşi: mai avem de lucru până să îi ajungem, deşi concursuri de like-uri au şi ei, în final doar creativititatea şi profesionalismul fac diferenţa.