The Mission Dance Weekend 0.6 [2013]

Am fost în weekend, pentru a cincea oară, la The Mission Dance Weekend. Am făcut un fel de ritual anual din a merge la acest eveniment, din care am ratat doar prima ediție. Artiști de muzică electronică, plaja sub degete, valurile în depărtare și compania perfectă – ce mi-aș mai putea dori mai mult de atât?

Ei bine, un vârf de magie, care anul acesta a lipsit din rețetă. Dar am descoperit și lucruri bune. Să o luăm în ordine cronologică.

Day 1

Anul acesta n-a fost chip să aflăm ordinea artiștilor din line-up de la organizatori, așa că am mers pe plaja de la Hanul Piraților cu multă curiozitate. Spre deosebire de alți ani, când pe lista de artiști invitați exista măcar un DJ din top 20 DJ Mag, anul acesta The Mission a optat pentru o serie de DJ și artiști care abordează și alte genuri în afară de cele considerate mainstream.

Am apreciat acest fapt, însă prima seară atmosfera a fost mai degrabă anostă, fiindcă DJii din line-up nu au reușit deloc să se conecteze la public și să le ofere ceea ce așteptau. Astfel, Pagal, Kool, Bogdan, Nusons, OK Corral, Art Department, Joris Voor și Davide Squillace au ocupat scena pe rând, însă fără a reuși să stârnească entuziasmul publicului care se aduna timid. După o săptămână lungă și un drum aglomerat către mare, mai toată lumea se aștepta la o explozie de energie la show, care însă nu s-a materializat. Joris Voorn și Davide Squillace au avut seturi interesante, însă nu impresionante. Au fost mai degrabă prezențe discrete și nu au reușit să ajungă la public cu mai mult decât o serie de sunete bine mixate.

Day 2

A doua zi lucrurile s-au schimbat, fiindcă toate numele importante de anul acesta au fost cumulate în line-up-ul de sâmbătă seara. Telepopmusik, Booka Shade și Giuseppe Ottaviani au oferit o mulțime de abordări interesante asupra muzicii electronice, date de specificul stilului fiecăruia.

Am fost impresionată până peste măsură de grupurile Telepopmusik și Booka Shade, care au oferit show-uri live de excepție!

Telepopmusik au urcat pe scenă alături de artista Betty Black, a cărei voce a dat o nouă dimensiune pieselor pe care le știam deja, dar și celor noi. Cu un timbru emoționant și pătrunzător, Betty a adus la viață piese precum ”Smile”, ”Try me anyway” sau ”Fever”, ultimele două lansate anul acesta. Antipop și 2Square s-au întrecut ca doi alchimiști ai sunetului în a modela sunete și senzații pe scenă.

Muzica lor emană o atmosferă absolut specială, iar publicul nu a rămas deloc pasiv în fața acestui show. Fie că au recunoscut sau nu piesele, au aplaudat și au dansat, bucurându-se de muzica neașteptat de frumoasă. Telepopmusik și-au încheiat show-ul cu celebra piesă ”Breathe”, mixată către sfârșit cu ”Fade to grey” a lui Visage, o piesă din 1982(!).

Și am o surpriză pentru voi: în curând voi publica un…

A urmat apoi a doua surpriză a serii, Booka Shade, care făcut un adevărat spectacol din muzica lor. Ne-am bucurat de percuție live, beat-uri inovative și un show de lumini care i-a pus bine în valoare pe Arno Kammermeier și pe Walter Merziger. Arno a jucat un rol cheie în ce se întâmpla pe scenă, dar și în public, fiindcă a reușit să implice publicul și să-i recunoască rolul în show. ”In white rooms” și ”Body Language” au fost piesele cheie care au declanșat amintiri plăcute în mintea publicului și au ridicat mâinile în aer. Piesele lansate anul acesta, ”Blackout: White Noise” și ”Haleshop”, au avut și ele parte de feedback pozitiv, iar energia momentului Booka Shade a adus în sfârșit TMDW aproape de așteptările pe care le aveam.

Partea bună e că piesele celor de la Telepopmusik și Booka Shade sună chiar mai bine live decât înregistrate, iar asta mi se pare de apreciat. Dincolo de a fi DJ, acești artiști studiază muzica și complexitatea sa, o rafinează și reușesc să extragă emoții pure din sunete și beat-uri. Pentru mine, acestea au fost momentele cheie de la TMDW 0.6.

Giuseppe Ottaviani și-a început setul cu un BPM ridicat și mult entuziasm, ceea ce a bucurat publicul. Intensitatea a crescut și ea, odată cu piesele trance infuzate cu o doză de progressive pe care n-aș refuza-o niciodată. A fost bine, dar Ottaviani mai are de crescut până să-l ajungă pe Armin sau pe Tiesto. Destul de mult.

Personal, apreciez ce a încercat să facă The Mission anul acesta, fiindcă mi se pare că există o mulțime de DJ și grupuri talentate care merită ascultate și aplaudate la scenă deschisă. Am tot avut parte de artiști super premiați (nu că m-aș sătura vreodată de Armin, Dash Berlin sau ATB) și e bine să ne extindem paleta și cu alte genuri și subgenuri. E drept că ar fi fost ideală o echilibrare mai corectă a line-up-urilor din cele două seri și câțiva invitați care să facă publicul să danseze ceva mai mult nu ar fi stricat. Însă învățăm din fiecare experiență.

Eu abia aștept show-ul New World Punx, cu Ferry Corsten și Markus Schulz mixând back to back pe 7 septembrie la Arenele Romane! Sper că ne vedem acolo! 😀

Thank you, Burn for fueling my passion for electronic music! Nu uitați că găsiți pe The Oven povestea lui Mano, DJ-ul român care este în competiția pentru a câștiga un rezidențiat în Ibiza, în programul Burn Residency. Să-l susținem ca, într-o bună zi, să ne putem mândri cu prezența sa pe cele mai mari scene ale muzicii electronice!