Nu stiu ce mi-a venit azi, dar am pornit sa fac ordine intr-unul dintre dulapurile in care aveam tot felul de hartii si caiete pe care le-am pastrat din generala si liceu. Si a fost ciudat sa dau peste anumite lucruri, peste anumite pagini care aproape mi se stersesera din memorie. Am gasit colectia de postere. 🙂 Umblam ca nebunii dupa reviste si eram mandri cand unul dintre noi avea un poster mai mare, mai reusit…Ce vremuri…Acum stau jos, peste teancul de hartii pe care m-am decis sa le arunc, si inca nu ma pot decide daca sa le duc sau nu la gunoi. Ma mai gandesc eu. Am mai gasit si un caiet plin de articole si poze cu Britney Spears, de pe vremea cand aveam vreo 11-12 ani. Da, mi-a placut foarte mult Britney si nu mi-e jena de lucrul asta. Timp de 2 ani am tot lipit in caietul ala, pana s-a terminat. Si pe langa el, inca mai am un teanc de articol din reviste si alte poze cu ea. Toate lucrurile bune se termina la un moment dat, iar involutia lui Britney zugraveste, intr-un fel, degradarea notiunii de copilarie din zilele noastre. Dar pe astea nu le arunc cu niciun chip. Vreau sa-mi mai amintesc si peste alti cativa ani de cand eram o adolescenta idealista. 🙂 Am mai rascolit pe acolo si am gasit oracolul din clasa a 8-a. 😀 Un zambet s-a atarnat de coltul gurii. Colegii mei de generala…pe unii dintre ei nu i-am mai revazut de atunci, de acum 6 ani. Tot felul de scrisuri si culori, tot felul de urari si buze date cu ruj si sclipici, toate mi-au adus aminte de vremuri mai simple, in care nu aveam griji (desi unii ma caracterizau inca de pe atunci ca fiind excesiv de rsponsabila), in care n-aveam nevoie de machiaj, de mess sau de cluburi. O adolescenta naiva si inocenta – cel putin pentru mine – in care eram preocupata sa invat si sa ies cu prietenele mele in parc. Ii vad pe toti aievea…si nu-mi vine sa cred ca unii dintre noi ne-am schimbat atat de mult. Cand ne intalnim pe strada, zambim aproape involuntar, pentru ca ne aducem aminte de toate intamplarile care ne-au legat 8 ani de zile. Constat cu durere ca trec prea repede spre stadiul de adult si ca la 21 de ani va trebui sa iau viata in piept, chiar mai mult decat am facut-o pana acum. Dar pana acolo mai e un an… Pe atunci ne era frica de examnul de capacitate, incepeam sa ne facem griji cu adevarat: la ce liceu o sa intram? cum vor fi noii colegi? Primul pas inspre maturitate, insa mai aveam inca somnul linistit.

Am mai gasit sute de referate si lucrari, teze si eseuri si m-am intrebat cand oare am avut atata rabdare sa scriu asa de multe. Mi-am aruncat ochii pe ele si am constatat cu satisfactie ca inca mai consider demne de acele note randurile mele. Da, am fost constiincioasa, iar asta m-a adus unde sunt si pot spune ca sunt mandra de felul meu de a fi. M-am despartit cu greu de unele dintre ele, dar e timpul sa le arunc, pentru ca trebuie mereu sa facem loc in viata noastra pentru lucruri noi, chiar daca lucrurile ce vor veni nu vor fi demne sa ocupe spatiul ce apartinea odinioara acestor amintiri dragi.

Am devenit extrem de nostalgica astazi, dar mi-e imposibil sa nu fiu. Am gasit si poze cu anumiti oameni de care aproape uitasem, oameni dragi mie si care au insemnat mult la un moment dat in viata mea, dar si pozele unor oameni (unuia, mai bine zis) de care nu vreau sa-mi mai aduc aminte. Si am mai gasit o punga de cadouri de la Craciunul trecut. Si a navalit peste mine din nou amintirea unor maini calde si a unui zambet plin de dragoste, retrairea unui moment de care m-am scuturat cu greu si care m-a facut sa zambesc amar. Vor trece anii si peste ea si ma intreb ce se va intampla…

nostalgia

A fost un exercitiu de identitate. Din mine s-au rupt anumite bucati pe drum si acum am regasit o parte dintre ele si le-am lipit la loc. Marginile sunt necizelate si culorile lor atrag atentia, pentru ca fac nota discordanta cu nuanta de gri-verzui care s-a asezat tacticos pe umerii mei. Am fost si sunt un copil cuminte, care nu stie sa minta prea bine si care se straduieste sa faca ce e mai bine pentru toti, mai putin pentru ea. Dar mai am putin si scap de obiceiul asta nesuferit. Paginile aveau gust de vata de zahar si miros de baloane de sapun… A fost de-ajuns ca o briza sa rascoleasca toate teancurile de foi, ca toate amintirile s-au scurs din ele si m-au acoperit. Si asa am ramas ceva timp prinsa sub ele, simtindu-le grele si dulci… A fos,t poate, una dintre cele mai reusite evadari din ultima vreme. O evadare de mine…spre mine, dar spre o alta eu, mai fericita, mai linistita, cu mai putine ganduri…

Ma bucur ca am pastrat toate astea si o sa continui sa le pastrez, pentru ca sunt semnele unei vieti pline, unei vieti frumoase pana la urma, in ciuda bucatilor amare din care am gustat adeseori.

Take a moment…to remember.

Norah Jones – Come away with me