Universitatea din Bucuresti aniverseaza 150 de ani

Sunt unul dintre oamenii norocoși care au parte de o experiență frumoasă în facultate. Am avut profesori care m-au inspirat să mă autodepășesc, oameni dedicați, care încercau să împace programa cu nevoile noastre. Am avut profesori mai stricți, care cereau mult de la noi, fiindcă știau că putem. Și aveau dreptate. Am avut un profesor pe care l-am iubit cu toții, indiferent de nota primită la examen. Am avut examene dificile și momente frumoase, și mai ales colegi buni, care acum au rezultate frumoase peste tot pe unde sunt acum.

Nu este fără rost sfatul tuturor ca, atunci când mergi la facultate, să te bucuri din plin de această perioadă. Este una dintre acele etape în viață când îți poți potoli setea de cunoaștere, unde întâlnești oameni noi, care te stimulează intelectual, perioada în care legi prietenii care vor dura peste ani. Cei 3 ani petrecuți la Facultatea de Litere a Universității din București au fost, pentru mine, exact cum mi-am dorit.

Când se întâmplă să mai număr anii de la absolvire pare mereu că sunt prea mulți, însă mă sunt mândră că astăzi fac parte din grupul de alumni ai acestei universități care anul acesta împlinește 150 de ani. Într-un secol și jumătate, Universitatea din București a format valori precum Mihail Sadoveanu, George Bacovia, Eugen Lovinescu, Camil Petrescu, George Călinescu, Mircea Eliade, Nichita Stănescu, Emil Cioran, Solomon Marcus sau Lucian Boia, toți alumni ai acestei instituții.

150 ani unibuc

„De 150 de ani, valorile predau valoare. Aici, la Universitatea din București” este gândul sub care stau așezate câteva activități frumoase, menite să ne aducă aminte de valoarea învățământului universitar de calitate într-o perioadă în care modul de a învăța de modifică simțitor.

Așadar, în iulie vom putea admira o expoziţie de fotografie în pasajul Universităţii care urmărește povestea trecutului Universității din București, iar pe 16 iulie va avea loc ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti desfășurată în Aula Magna a Facultății de Drept, unde se vor reuni conducerea Universităţii din Bucureştii, foştii rectori şi decanii facultăţilor, personalități publice, parteneri naționali și internaționali și alumni. Calendarul tuturor evenimentelor se regăsește pe 150.unibuc.ro, alături de o mulțime de informații interesante.

Lucrul cel mai important din această aniversare mi se pare capacitatea alumnilor de a face lucruri frumoase împreună. Un exemplu clar în acest sens a fost campania umanitară pentru doamna profesoară Adela Rogojinaru, care a adunat laolaltă alumni din toată lumea, ce s-au regăsit uniți de aceeași afecțiune sinceră pentru o profesoară care a dat totul pentru studenții săi. Aș vrea să văd mai des astfel de mobilizări, cu ocazii mai fericite însă.

Până atunci, dragi studenți sau viitori studenți ai Universității din București, să prețuiți trecutul ascuns între pereții Universității și să adăugați poveștile voastre frumoase până la momentul absolvirii.

shutterstock_155347391
A mortarboard and graduation scroll, tied with red ribbon via Shutterstock

Master de PR – the ups and downs

Ca să inaugurez în forță blogul, am promis ieri pe Twitter că voi scrie un articol despre masteratul la care sunt, așa că iată observațiile mele după primul semestru.

Ca absolventă a Facultății de Litere, secția de Comunicare și Relații publice, aka CRP, am decis după licență să-mi continui studiile în domeniul PR-ului, iar la dispoziție aveam 3 alternative: masterul de la mine de la facultate, cel de la FJSC și cel de la SNSPA.

citeste mai departe →

Vreti sa cititi? Si ce daca!

Zilele astea am senzatia ca intreg Bucurestiul e in renovare. De fapt, nu e doar senzatia mea, e o realitate.

Peste drum de Grozavesti o multime de cladiri au fost demolate, lasand in urma lor nori de praf, munti de moloz, mizerie. La pasajul suspendat se lucreaza cu drag si spor, degajand inca o cantitate considerabila de praf si mizerie, nemaipunand la socoteala zgomotul infernal, praf care e ridicat de catre sute de masini, de fiecare data cand semaforul se face verde.

Pasajul de la Universitate e deja o poveste binecunoscuta. Dar a aparut ceva nou: pe alocuri s-a dezvelit pavajul de dedesubt si e de jale! Alunecoase si stralucitoare, placile se insira cuminti. In iernile ce vor urma dezvelirii pavajului presimt ca vor urma multe fracturi, entorse sau cel putin cazaturi zdravene. Nu stiu ce geniu necunoscut s-a gandit ca ar fi o solutie buna sa nu puna placi antiderapante, dar deja asta e o intrebare inutila.
citeste mai departe →