Top 10 filme văzute în 2011

E acel moment din an când încep să mă gândesc la toate filmele bune văzute anul acesta și la orele pierdute cu filme proaste, pe care aș vrea să mi le șterg din memorie. Dar fiindcă exersarea optimismului aduce rezultate mai bune decât să mă plâng de incompetența unor producători și regizori de la Holywood, am decis să fac o listă cu cele mai bune filme pe care le-am văzut în 2011.

Alegerile sunt ordonate aleatoriu, adică numărul 1 nu e mai bun decât numărul 2, și sunt subiective. Foarte subiective. Pentru că eu nu știu să văd filmele cu detașare: ori le iubesc ori nu. Nu există ”meh” în vocabularul meu de cinefilă amatoare (deși lista de filme văzute – da, am o listă – depășește lejer 600 de titluri). Un film bun mă amuză, mă emoționează, mă face să râd în hohote sau să plâng, mă cutremură sau mă face să-mi înfig degetele în plușul scaunelor de la cinematograf de suspans, mă face să trăiesc acolo și să ignor tot restul.

Așadar, iată care sunt cele 10 filme care au mișcat ceva din sufletul meu de iubitoare de filme și seriale, adăugând câte o culoare nouă sau o nuanță diferită a unui sentiment încercat.

1. Black swan
Am scris destul de mult despre filmul acesta, care m-a marcat profund. Aronofsky e un geniu, un ciudat și un obsedat, iar filmele lui sunt… something else. Greu de descris, complicate și scandaloase, sunt introspective și îți caută prin cele mai ascunse colțuri ale minții. Sunt o provocare, pe care eu o accept de fiecare dată.

 

2. Midnight in Paris
Un film splendid, marca Woody Allen, care se concentrează în jurul a două teme mari: ce înseamnă a avea un mentor și cât e de important acest lucru și cum să-ți păstrezi identitatea într-o relație și să-ți urmărești în continuare pasiunile. E un film care, deși dezbate conflicte interioare puternice, le prezintă într-o lumină caldă, în care regăsirea de sine și căutarea unui drum în viață (un proces recurent în viața tuturor) sunt firești, fără drame inutile. Fantasticul și realul se întrepătrund cu grație. Splendid film, potrivit pentru orice zi!

 

3. The Help
Așa cum spuneam și în titlul recenziei făcute pe blog, ”The Help” e un film așa cum n-am mai văzut de mult: plin de substanță, emoție, profunzime și o perspectivă interesantă asupra unei societăți tulburi. E un exercițiu antropologic excelent, pe care sper să-l savurați la fel de mult ca și mine.

 

4. No strings attached
Trebuie să nominalizez și o comedie simpatică, la care să râzi cu poftă, care să aibă actori frumoși și talentați și măcar o replică sau un cadru demne de a fi reținute (mai știți faza cu morcovii, da?). Filmul acesta le are pe toate și de aceea merită în top 10.

 

5. Transformers: dark of the moon
Cel mai bun film cu mașini al anului. 🙂 E chiar mai bun decât Fast Five. Băiețelul de 5 ani din mine a fost suuuuper fericit când a văzut efectele speciale, Transformerii și toate mașinile alea superbe. Major win!

 

6. Tangled
Tangled e cea mai bună animație a anului. Deși l-am văzut în ianuarie, continui să susțin acest lucru. Citiți recenzia completă (link mai sus) ca să vă convingeți. A ieșit până și un meme din asta. 😀

 

7. Kung Fu Panda 2
Probabil cea mai simpatică animație a anului, care încorporează lecții de viață pe înțelesul tuturor. La fel, link-ul de mai sus te duce la recenzia făcută ”la cald”. 😉

 

8. Puss in boots
Suntem deja la a treia animație din top și nu putea lipsi de aici magnificul motan portocaliu cu accent spaniol. Nu, nu Garfield, ci Puss in Boots! Dacă nu vedeți filmul acesta, nu veți înțelege o mare parte din ”inside jokes” pe care le fac prietenii voștri. Și asta ar fi mare păcat. Despre el și despre Oh cat, tot în recenzia de pe blog.

 

9. One day
Văzut weekendul trecut, ”One day” e o dramă care-ți sfărâmă inima. O poveste de dragoste care crește tăcut, e întreruptă de nenumărate ori, care e reprimată și nemărturisită, dar care apoi ajunge să se împlinească, însă pentru prea puțin timp. Trebuie să vedeți acest film ca să vă aduceți aminte de omul pe care-l aveți alături sau să știți să trăiți totul la intensitate maximă atunci când îl găsiți. Viața nu dă răgaz nimănui, așa că orice moment lângă cel/cea pe care îl/o iubești este de neprețuit. Învață să spui ce ai pe suflet. E cea mai ușoară cale către fericire.

10. Mission: Impossible – Ghost Protocol

Aseară am fost să-l văd din nou pe Tom Cruise, omul ale cărui abilități fizice mă uimesc tot timpul (își face singur majoritatea cascadoriilor). Așa cum citează și IMDB:

Tom Cruise performed the sequence where Ethan Hunt scales the outside of the Burj Khalifa tower himself without the use of a stunt double. The Burj Khalifa tower is the tallest building in the world.

Ghost Protocol e un film pe care îl pot defini prin două cuvinte: entertainment pur. Printre fazele incredibile, echipamente ultra high-tech (care dau rateuri serioase), mașini scandalos de frumoase (inclusiv Bugatti Veyron și BMW Vision Concept), scene de acțiune fantastice și multe oase trosnite, Tom Cruise iese triumfător. Mai are un pas până la Bruce Willis: de data asta a salvat planeta de la un atac nuclear, mâine o să rearanjeze sistemul solar.

În ultimul Mission Impossible veți vedea materializată și o fantezie de-a americanilor: o bombă la Kremlin și o mulțime de faze distractive. A, și pe Simon Pegg, de care m-am îndrăgostit platonic și iremediabil după ce am văzut Hot Fuzz. E întruchiparea umorului englezesc și e fantastic!

Toate BMW-urile din film (un brand pe care îl ador) compensează pentru product placement-ul masiv pentru Apple, așa că se atinge un echilibru. Nici femeile și nici bărbații nu sunt excesiv de frumoși, așa că te poți concentra liniștit la acțiune și la peisajele fantastice din Dubai sau India.

Efectele speciale, montajul și construcția firului narativ sunt extrem de bine realizate, iar eu, Andra Zaharia, prin puterea învestită în mine de către cele peste 600 de filme văzute, declar Mission Impossible: Ghost Protocol cel mai bun film de acțiune al anului.

Și v-am zis că e cu mașina asta, da?

Aceasta e lista până acum, dar cred că se vor mai adăuga câteva titluri până la finalul anului, fiindcă mi-au rămas câteva filme foarte interesante de văzut.
Voi ce ați pune în top 10 filme din 2011?

Tangled – desenUL animat!

Dupa Madagascar (primul) si Over the hedge, n-am crezut ca un film de animatie mai poate fi atat de simpatic incat sa-mi smulga zambete continue si hohote de ras. Recunosc faptul ca nu e doar meritul filmului, ci si al companiei extrem de placuta. Gasca mare compusa din Auras, Korina MS, Matilda, Andu, Ana Lwo, Alex Veja, Alex Cirstea, Dan Pandrea, Piticu, CinnamonAnna, stefania_scrie si Adrian_Matei (sper ca n-am uitat pe nimeni) a luat cu asalt AFI Cotroceni, ocupand un rand intreg. Comedie + Piticu= rasete cu lacrimi. Ne gandim inca daca sa percepem taxa de ras restului de spectatori atunci cand mergem la film sau nu. citeste mai departe →