Surface 2 – o tableta cat un laptop

De ceva vreme tot tânjesc după unul dintre gadget-urile care mi-au plăcut cel mai mult din toate cele încercate până acum: Microsoft Surface 2. Pentru mine această tabletă face cât un laptop, însă nu ca dimensiune și greutate, ci ca opțiuni, funcționalitate, durată de viață a bateriei și multe altele. Surface 2 e un gadget ca niciun altul, fiindcă nu doar că arată diferit, ci are și un spirit aparte, care m-a cucerit în luna petrecută împreună.

Aviary Photo_130468709753483365
Mai ușoară, dar mai puternică

Surface 2 e o tabletă de 10″ capabilă să-ți ofere toate opțiunile pe care le ai pe un laptop, mai ales în cazul în care nu faci mai mult de a edita documente, scrie și trimite email-uri, privi seriale și filme, asculta muzică etc., adică mai tot ce facem când nu suntem la job. E mare lucru să poți avea tot ce ai nevoie în mai puțin de 700g!

Aviary Photo_130468709264911490

Specificațiile tehnice pentru acest gadget m-au încântat și entuziasmat deopotrivă:
– 32GB sau 64GB de memorie
– durată de viață a bateriei de pânp la 10 ore
– ecran 10.6” ClearType Full HD
– 2GB RAM
– port USB 3.0 full size
– microSD™ card reader
– port video și audio
– cameră de 5 megapixeli pe spate
– cameră de 3.5 megapixeli pe față
– boxe stereo cu Dolby® sound
– senzori: de lumină ambientală, accelerometru, giroscop, magnetometru, de proximitate.
– stand încorporat cu 2 poziții.

Este extrem de util și facil să poți scoate tableta oriunde, să o așezi într-o poziție confortabilă și să începi să scrii imediat sau să răspunzi la email-uri, fie de pe tastatura virtuală, fie de pe cea de pe Cover 2, extrem de silențioasă, cu retroiluminare și plăcută la atingere. Niciodată nu mi-a fost atât de ușor să folosesc un gadget, iar combinația între tastatură și touch a fost, pentru mine, absolut firească și m-a ajutat mult la capitolul productivitate.

Aviary Photo_130468709331779061

Pregătită pentru orice

Odată ce am avut șansa să explorez Surface 2, am înțeles în ce constă integrarea platformelor Microsoft, în rafinarea cărora compania investește constant. Cât timp am avut Nokia Lumia la Amsterdam, conturile de pe telefon și Surface fiind sincronizate, toate pozele făcute cu telefonul s-au sincronizat automat în OneDrive și toate documentele în care mi-am luat notițe s-au sincronizat în One Note. Iar căutarea integrată e chiar spectaculoasă: m-a fascinat modul în care sunt extrase rezultatele din diverse surse. Spre exemplu, atunci când cauți un artist vei primi rezultate conținând muzica sa din Xbox Music, de pe Wikipedia, Youtube și multe alte surse, toate integrate într-un design rafinat și bine definit.

Aviary Photo_130468709003856419

Trecerea la Surface 2 de la alte OS-uri a fost simplă, dată fiind îndelungata istorie a mea cu Windows. Familiaritatea se îmbină perfect cu inovația în acest caz, mai ales că Surface 2 vine cu Windows RT 8.1 și Microsoft Office 2013 RT preinstalate. Ba chiar am fost surprinsă să descopăr că pot accesa și interfața Metro, și versiunea de desktop a Windows. Da, pe o tabletă!

Am luat Surface 2 cu mine pe unde am călătorit, mi-am luat notițe, am scris pe blog de pe tabletă, am ascultat muzică, m-am uitat la seriale, am ținut pasul cu email-urile, ba chiar am și făcut poze cu ea. Și prin toate acestea, Surface 2 nu a dat nici semne de oboseală și nici nu mi-a dat bătăi de cap. A fost exact ceea ce voiam și mi s-a întâmplat să treacă și o săptămână întreagă fără să deschid laptopul.

Aviary Photo_130468709473489342

Extra stylish

Dincolo de performanțele sale, Surface 2 mai întâi atrage privire tuturor. La TechHub Bucharest mi s-a întâmplat să fiu înconjurată și de 7-10 oameni care voiau să afle ce e cu tableta asta specială, mai ales că și cover-ul era de natură să atragă atenția.

Surface 2 este o tabletă bine făcut, cu finisaje de calitate, bine închegată. Simți că ai în mâini un gadget solid, rezistent, pe care te poți baza.

Aplicații? Nicio problemă!

Am surprins priviri furișe la terase și am primit o mulțime de întrebări despre funcționalitățile sale. M-a bucurat tare mult să demonstrez mai ales features precum controlul prin gesturi în aplicația de gătit Bing Food & Drink, unde poți trece la următorul pas din rețetă doar mișcând mâna prin fața senzorului de lângă cameră, pentru a nu fi nevoie să murdărești tableta în bucătărie.

Aviary Photo_130468709690338601

Cei cărora încă mai cred că nu vor avea parte de suficiente opțiuni în materie de aplicații în Microsoft Store le pot spune că nu au de ce să îngrijoreze. Ba chiar dimpotrivă! Dincolo de aplicațiile presinstalate, precum Mail, Calendar, Weather, Games, News, Video, Photo, Music, People, Skype etc., în Store poți găsi jocuri și orice altă aplicație favorită fără de care crezi că nu poți trăi. 🙂

E o experiență complet diferită să folosești aplicații pe această tabletă de 10 inci, unde te poți bucura de fiecare detaliu. E bine de știut că standardele de design pentru aplicațiile acceptate în Microsoft Store sunt foarte bine definite, astfel încât e o plăcere să le descarci și să le folosești. Interfața Metro este una dintre cele mai reușite din ultimii 5 ani, în opinia mea.

După o lună petrecută cu Microsoft Surface 2 mi-am spus că următorul pas este să-mi cumpăr una. E bine de știut că puteți face acest lucru online, din Microsoft Store UK, unde costă 359 de lire sterline, echivalentul a 1946 lei. La achiziție veți primi și 200GB spațiu în OneDrive pentru 2 ani și minute pe Skype către numere fixe timp de 1 an.

Desigur, prețul este peste medie, însă și performanțele și opțiunile pe care le are Surface 2 sunt, de asemenea, greu de întâlnit. Până la urmă este o investiție în mobilitate și productivitate, ceea ce face din această tabletă un partener bun. Iar dacă aveți ceva mai multă răbdare și un buget mai mare, Surface 3 e deja în faza de precomandă, promițând o experiență chiar mai intensă cu cei 12 inci ai săi și procesor i3, i5 sau i7.

Eu una sunt deja convinsă, așa că anul acesta, de ziua mea, cred că voi da laptopul cel greoi și încet pe o Surface 2 agilă și versatilă.