Sensation în România a demonstrat că se pot crea evenimente spectaculoase la noi, că avem unde să ne desfășurăm dacă există profesioniști care să exploateze spațiul disponibil.
Organizarea Sensation “The Ocean of White” a presupus un efort logistic considerabil, însă olandezii sunt obișnuiți cu asta, fiindcă organizează acest eveniment peste tot în lume, reușind să mențină standarde înalte pentru acest concept și având un impact uimitor oriunde este implementat. Desigur, au mai fost concerte de mare amploare organizate la noi, însă niciunul atât de spectaculos. În fața celor 15.000 de oameni de la Romexpo s-au desfășurat, timp de 7 ore, ”48 de fântâni arteziene, cu 100 000 de litri de apa curentă folosită în fiecare ora din show, 160 de cabine de sunet, 20 de sisteme laser și 200 de efecte pirotehnice diferite” (sursa: comunicatul de presă oficial).
Intro-ul a fost senzațional, exploziile de la început făcându-mă să mă simt de parcă eram într-un labortor de-a lui Tesla, în timpul unui experiment. Entuziasmul a fost debordant. Am filmat acest moment și abia aștept și montajul video oficial, ca să văd și alte unghiuri ale show-ului. Scena a fost incredibilă, decorurile ”larger than life”, iar eu am rămas profund impresionată de toate scenariile și momentele create. Așa cum a afirmat și Dan, standardele au fost ridicate prin acest eveniment.
Peste toate acestea, line-up-ul a făcut show-ul așteptat, Pete Tong fiind preferatul meu, mai ales fiindcă a pus una dintre piesele mele preferate din ultima vreme: Greyhound de la Swedish House Mafia. Am auzit că Hardwell a avut un show incredibil, așa cum mă și așteptam. Din păcate eu nu am mai putut asista la el, fiindcă oboseala m-a doborât.
Faptul că aproape 4000 de străini ne-au vizitat țara cu această ocazie este un alt plus, iar codul vestimentar al evenimentului este un excelent prilej de a crea o atfel de unitate decât cea a gusturilor comune pentru muzică, element care a avut cel mai mare impact, în opinia mea. Dacă până și pe Claudia, care nu e fan EDM, a prins-o, atunci e clar un semn că Sensation și-a îndeplinit misiunea în România.
Eu nu pot decât să mă bucur că am avut ocazia să particip la acest eveniment, unde am văzut parcă o deschidere mai mare din partea publicului și un apetit mai mare pentru a trăi și altfel de happening-uri. Sper doar ca data viitoare biletele să fie nițel mai ieftine, astfel încât să avem un public mai numeros.
Puteți găsi câteva fotografii aici și mai multe aici.
Voi ați fost la Sensation? Cum ați perceput evenimentul?
Sursa foto.