Personal, despre România

Am stat în ultimele zile și am observat păreri și comportamente legate de România, de la politică, sport, cultură și până la adunări, cozi la mâncare gratuită și parade militare. Am observat același lucru peste tot: confuzie și o oscilație constantă între aprecierea pentru oamenii valoroși de la noi și frustrarea legată de obstacolele cu care ne confruntăm.

Căutarea fără sfârșit a unui brand de țară

Mi-a sărit în ochi mai ales o căutare a valorii, o dorință câteodată neexprimată de găsire a unei direcții comune. Lipsa sentimentului că faci parte din ceva mai mare decât tine cauzează răni mult mai profunde decât ne-am imagina unei țări cu o identitate încă neconturată.

Aneta Bogdan a dat un interviu excelent discutând problema brandului de țară, afirând că:

Experienţa cu brandul România este ceea ce ar trebui să ne intereseze, nu imaginea prefabricată şi, de altfel, insuportabil de modestă şi de neautentică, de advertisingul fără minte făcut acum pentru promovarea României. Ne vom vinde mai bine dacă vom gândi înainte să facem.

În acest climat general de instabilitate și necesitate organică de a păși pe un drum solid, cred că România își poate găsi definirea doar prin noi, cei care trăim aici. Fie că e vorba de valorile istorice, de cele sportive sau de medicii, specialiștii IT sau alpiniștii români de acum, ar trebui să înțelegem că nu vom putea construi niciodată o imagine standardizată a brandului România la care să adere toți românii.

România prin ochii mei

Eu am avut minunata ocazie să înțeleg mai bine ce înseamnă România prin proiectul meu de suflet, Redescopera România, care mi-a arătat că frumusețea acestei țări se vede si se simte mai ales cand esti departe de oras, când te avânți pe cărări neștiute și prin zone care sunt abia schițate pe hartă. Nu te vei pierde, fiindcă întotdeauna drumul tău va duce undeva, iar pe măsură ce mergi mai departe îți vei da seama și unde vrei să te ducă acel drum. Și fiecare are drumul său, dar câteodată e mai ușor să-l descoperi făcând schimb de păreri cu cineva. Pentru mine, Redescoperă România a fost și va rămâne cel mai semnificativ efort de branding al României, care a avut și rezultate reale.

Dincolo de sălbăticia pașnică a colțurilor încă necotropite de civilizație ale țării noastre, eu am mai învățat ceva trăind aici: am învățat să fiu puternică, să lupt pentru ce-mi doresc și să trec peste obstacole. Am avut ajutor, e drept, dar trăind într-o țară în care nu chiar totul ți se oferă pe tavă (nu susțin că îl alte părți umblă câinii cu covrigi în coadă), în care ești tratat cu mai puțin respect decât te-ai aștepta, în care sistemele sunt complicate inutil, înveți să faci față oricărei adversiuni. Inclusiv faptul de a trăi în București îți întărește caracterul și te învață să fii mai agil, să te adaptezi mai ușor, devenind mai abil în a găsi alternative (spre exemplu, ca atunci când traseul autobuzului tău a fost schimbat și tu trebuie să ajungi la o întâlnire).

România se schimbă prin noi, iar noi ne schimbăm odată cu ea. E un efort constant de adaptare, o forfotă continuă care are la bază necesitatea unor valori și identități pe care să le respectăm. Avem nevoie de exemple pozitive, așa cum e Ana și munca ei imensă, avem nevoie să ne definim o cale, la nivel individual, și apoi să proiectăm această determinare în jurul nostru. E vital să ne dăm seama că depinde de fiecare dintre noi să schimbe percepțiile greșite ale străinilor, să corecteze aceste prejudecăți și să le înlocuiască prin povești valoroase.

De aceea e frumos să vă aduceți aminte de verile petrecute la bunici, de comorile naturale descoperite în vacanțele cu părinții sau de aventurile de neuitat cu prietenii la munte. Acele povești îmbogățesc locurile în care trăim, care altfel ar fi doar niște forme de relief pe o hartă.

În final, aș vrea să-l ascultați pe Octavin Paler vorbind despre România, cu sinceritate și luciditate, cu experința unei vieți de observație și implicare.

Întrebați-vă apoi: cum schimbăm asta?

Foto de talentatul Cătălin Georgescu.

Ce aș face eu cu 500.000 de oameni

Oana mi-a dat o leapșă frumoasă și provocatoare de idei mărețe: ce aș face eu cu 500.000 de oameni. La un asemenea gând, te simți însuflețit de entuziasm și gânduri nobile, dar trebuie să spun că eu m-am gândit în primul rând la responsabilitatea pe care ar implica-o coordonarea a jumătate de milion de suflete.

Ce aș face eu cu 500.000 de oameni

– Cu 500.000 de oameni aș scoate o cetate precum Libida de sub straturile groase de pământ depuse de sute de ani și poți arăta lumii cea mai mare cetate comercială din Antichitate de pe teritoriul țării.
– Cu 500.000 de oameni aș reabilita clădirea Bibliotecii Naționale, care se pregătește să părăsească vechiul sediu pentru unul nou.
– Cu 500.000 de oameni aș da viață unui oraș frumos de provincie, ca să ajungă să aibă evenimente frumoase, precum acesta.
– Cu 500.000 de oameni aș face un program de educare socială care să cultive grija pentru mediul în care trăim, dincolo de latura sa ecologistă. Dar, stai! Cineva face asta deja!

Ce înseamnă Let’s Do It, Romania! pentru mine

Anul trecut nu am putut participa la Let’s Do It, Romania!, fiindcă am ajuns în țară, după o scurtă vacanță, abia la ora 16, în ziua cu pricina. M-am simțit un pic vinovată, sinceră să fiu, fiindcă aș fi vrut să dau o mână de ajutor. Anul acesta e vremea să mă revanșez și să adun de 2 ori mai multe gunoaie. 😀

Știind-o pe Oana și cunoscând o parte din echipa LDIR, mi-am dat seama de calitatea proiectului și de faptul că oamenii aceștia chiar vor să schimbe ceva. Acest ceva nu e neapărat cantitatea de gunoaie pe care le aruncăm, nu este neapărat modul în care folosim resursele naturale sau alte asemenea lucruri, ci se referă al dorința profundă de a modifica o mentalitate, de a strecura în mintea oamenilor dorința de a fi mai grijulii cu mediul în care trăiesc, fiindcă își fac lor un serviciu.

Mereu ne minunăm de cât de curate și îngrijite sunt orașele din Europa, dar puțini realizează că acest rezultat este, de cele mai multe ori, opera cetățenilor, iar nu a autorităților. Respectul pentru noi înșine ar trebui să se reflecte în toate interacțiunile noastre, inclusiv cu strada pe care mergem, cu parcurile în care ne plimbăm, cu mijloacele de transport în comun pe care le folosim. Fiecare dintre aceste interacțiuni ne reprezintă și este alegerea noastră dacă vrem să creștem calitatea vieții.

Eu vă îndemn cu drag să vă dedicați sâmbăta viitoare unei curățenii dincolo de pragul proprii case, să vă înscrieți la Ziua de Curățenie Națională (24 septembrie) și să vedeți ce sentiment minunat veți avea când veți realiza ca doar câteva ore de muncă organizată pot aduce beneficii imense. E plăcut să faci parte din ceva mai mare decât tine, e plăcut să știi că faci ceva care contează și e plăcut să vezi cum lucrurile se schimbă în bine.

Fii și tu o parte din Let’s Do It, Romania!

Redescoperă România: Dobrogea, ziua 3

În ultima zi din Redescoperă România am încercat să nu ne gândim foarte mult la sfârșit și ne-am animat, bucurându-ne de frumoasele plaiuri dobrogene.

Am pornit prin a căuta Peștera Casian, pe care însă n-am reușit să o găsim din cauza lipsei unui indicator și din cauza vegetației excesive. Am căzut însă o căprioară sprintenă și frumoasă foc, ce ne-a ieșit în cale pe drum spre peșteră.

Am ajuns apoi la Cheile Dobrogei, care nu sunt foști munți, așa cum aveam tendința să cred, ci recifuri de corali după fundul unei foste mări. Priveliștea este unică! Tot aici Doru ne-a învățat să tragem cu arcul, lucru care m-a făcut să mă simt un pui de amazoană. Chiar mi-ar plăcea să repet experiența.
citeste mai departe →

The Real Romania

Pentru că e nevoie să mai promovăm şi lucrurile bune din ţara asta, vă recomand să vă uitaţi la un documentar frumos şi să daţi mai departe!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=IrKpXQNK16A&NR=1]

A mai scris şi Piticu despre asta. 😀

Ce le vom povesti copiilor nostri?

Mersul cu trenul acasa mi-a dat multe subiecte de gandire. Cand eram in gara la Ramnicu Sarat, aud un copil de vreo 4-5 ani intreband-o pe mama sa:”Mami, aici e Milano?”. M-a intristat intrebarea si am inceput sa ma gandesc serios la rolul parintilor de a ne introduce in istoria locurilor prin care trecem.

De cand eram mica si pana acum, tatal meu a fost cel care mi-a povestit despre locurile pe care le-am vazut. Mai intai mi-a spus despre Focsani, zugravind orasul nostru in culori atat de frumoase, incat aproape il vedeam cu ochii mintii. Apoi, de fiecare data cand plecam la sfarsit de saptamana sau in vacante, imi spunea povesti despre fiecare oras, despre fiecare obiectiv turistic, despre fiecare biserica etc. Avea intr-adevar si avantajul ca fusese ghid turistic, insa pasiunea cu care vorbea despre toate lucrurile ce ni se infatisau privirii ma fascina si imi deschidea ochii sa vad mai bine, sa fiu mai curioasa, sa vreau sa descopar mai mult. Chiar si acum, de fiecare data cand sunt curioasa de ceva, il intreb pe tati. El are mereu raspunsuri

Ai mei s-au intrecut intotdeauna in a-mi oferi informatii de tot felul despre locuri si oameni. Auzim copilul acela in tren, nu pot sa nu ma intreb: cum oare le vor descrie lumea viitorii parinti copiilor lor? Le vor mai povesti oare despre Stefan cel Mare, despre cetati si sate in care au trait scriitori celebri, despre munti si rauri sau le vor indica cel mai aproapiat bancomat, cel mai “tare” mall, cel mai bun restaurant?

Lumea se reorienteaza si sunt din ce in ce mai putini cei care mai stiu cate ceva despre orasele si satele tarii nostre. Informatia a devenit atat de specializata, incat multi considera ca nu e de datoria lor sa stie astfel de lucruri. Vom ajunge sa cautam pe Google in loc sa ne intrebam tatii? Eu sper ca nu, pentru ca le vom rapi copiilor nostri farmecul si curiozitatea de a descoperi putin cate putin lumea.

Muntii CarpatiGoogle Search Image SAU?