Anul trecut Top Gear a listat Renault Clio RS printre cele mai dorite hatchbacks de pe piață, în categoria ”hot hatches”. I-am văzut pe cei 3 magnifici de la Top Gear testând Clio-ul RS pe străduțele înguste ale Italiei centrale, acolo unde mașina poate părea chiar mare pentru o astfel de structură urbană. Clio RS a făcut față provocărilor și a fost lăudat pentru abilitățile sale.
Însă anul acesta am avut ocazia să testez și eu lăudatul Renault Clio RS, aprig și cu o personalitate puternic conturată și pot spune doar că m-am distrat de minune!
Îmblânzitul bestiei
Deși nu a fost prima mașină sportivă condusă, de fiecare dată mă apropii de un astfel de exemplar cu grijă și precauție, ca atunci când te apropii de o felină de mari dimensiuni: vrei să o abordezi având în minte că încă nu ai controlul asupra situației.
Exteriorul este pe cât de sportiv, pe atât de bine închegat ca design, iar culoarea modelului testat, cu dungile albe și design-ul părții frontale extrem de atractiv. Nu poți să nu o privești, cu jantele sale mari și cu reflexe albăstrui, cu silueta zveltă și aerodinamică. Clio RS își impune prezența acolo unde se află și stârnește curiozitate în jurul său.
Interiorul este la fel de incitant, purtând semnătura francezilor de la Gordini, cunoascuți pentru feblețea lor pentru mașinile sportive pe care o întrețin de peste 60 de ani. Renault a adus la viață spiritul Gordini, iar schimbătorul de viteze, covorașele și multe alte detalii le poartă însemnele.
Scaunele sport sunt comode, iar tapițeria din piele, decorată cu o serie de cusături proeminente și bordul realizat în același stil mi-au plăcut în mod special. Toate elementele se armonizează perfect, alături de ce se află sub capotă.
Eu am avut la doar o apăsare de pedală distanță motorul de 2L și 200 de cai putere în 16V a lui Renault Clio Sport Gordini, care costă 22.300,00 €. Dacă vrei o mașină de oraș, un astfel de motor poate părea un pic prea mult pentru tine, însă odată cu această mașină am descoperit de ce conduc șoferii mașinilor sportive așa cum o fac (adică nu chiar în cel mai echilibrat mod cu putință): fiindcă le permite mașina. La volanul unei mașini obișnuite, cu 90-120 CP, nu-ți vine să te strecori prin trafic sau să faci manevre mai… sportive, fiindcă știi că poate nu ai un motor cu o capacitate de accelerare și frânare extraordinară.
La 200 de cai însă, poți fi sigur că îl poți depăși elegant chiar pe taximetristul care vrea să se bage în fața ta la semnafor (ah, ce moment de maximă satisfacție!) și tot felul de alte bucurii mici, dar care îți aduc zâmbetul pe buze. Dar Clio RS se desfășoară în totalitate abia când îl scoți din oraș, abia când simte astfaltul nesemaforizat sub cauciucuri. Abia atunci simți cum vibrează motorul de bucurie, ca un câine care dă din coadă fiindcă știe că-l scoți la plimbare.
Sentimentul de la volan este fantastic: ai control bun, o cutie manuală cu 6 viteze foarte bună, frâne ex-ce-len-te și un sunet al motorului pe măsură. Clio RS o să te facă fericit și va marca o experiență memorabilă în viața ta. Cu Clio RS nu te vei plictisi și nu vei vrea să ajungi acasă prea repede. Acest coupe ager, efervescent și impetuos îți va readuce bucuria șofatului dacă energia specifică vârstei nu-ți dă pace.
Desigur, eu susțin echilibrul în toate și de aceea mi-a plăcut faptul că te poți distra cu Clio în limitele regulamentare de viteză. Aceeași filozofie m-a ajutat să ajung la un consum mixt de 10l/100km și unul urban de 16l/100km. E mult, ce e drept, față de o mașină obișnuită. Dar Renault Clio RS nu este o mașină obișnuită și nici nu o vei cumpăra pentru că este un hatchback cuminte. O vei cumpăra pentru că are în faruri acea scânteie care îți aprinde pasiunile, cheful de a explora și de a te bucura de fiecare clipă.
Echipamentele lui Clio RS
Echipamentele standard ale lui Clio compun o listă consistentă, a cărui final cred că vă va face cu ochiul în mod deosebit.
– Audio-connection box + Radio mono CD MP3 cu afisaj separat si satelit de comanda, Line-in, Bluetooth – 190€
– 4 Jante aluminiu 17” Beebop Negru – 120€
– Senzor de parcare spate – 250€
Dotări standard
- ABS
- 4 jante de aluminiu 17″ ( nu are roata de rezerva, ci kit de reparatie pneuri)
- Aer conditionat cu reglare automata + filtru praf / polen + torpedou cu racire
- Airbag-uri anti-alunecare fata
- Airbag-uri frontale pentru sofer si pasager (cu posibilitate de dezactivare a airbag-ului pentru pasager)Airbag-uri laterale torace pentru locurile din fata
- Airbag-uri pentru cap pentru locurile fata-spate
- Bancheta spate rabatabila si fractionabila 1/3-2/3 + 2 tetiere spate reglabile pe inaltime
- Bare de protectie spate in ton cu caroseria
- Blocarea automata a usilor la demaraj
- Centuri fata cu reglare pe inaltime, cu pretensionare
- Centuri spate in 3 puncte
- Cheie de contact cu insert rabatabil
- Computer de bord
- Directie asistata electric
- E.S.P (controlul dinamic al traiectoriei) + ASR (sistem anti-patinaj) +CSV (controlul sub-virarii)
- Follow me home
- Geamuri electrice fata, cu impuls pe partea soferului
- Geamuri laterale spate cu tenta accentuata
- Imobilizator electronic codat
- Oglinda retrovizoare asferica pe partea soferului
- Oglinzi retrovizoare electrice si degivrante
- Proiectoare adaptative de viraj
- Proiectoare de ceata
- Radio mono CD MP3 4X20W Line-in, cu afisaj separat si satelit de comanda
- SBR (avertizor sonor de cuplare a centurii la sofer)
- Scaun sofer cu reglare pe inaltime si lombar
- Scaune fata tip sport
- Senzor de lumina si de ploaie
- Stergatoare parbriz cu cadenta variabila
- Tempomat-limitator de viteza
- Tetiere fata de noua generatie
- Volan piele
- Volan reglabil pe inaltime
- Elemente specifice Gordini:
- Badging lateral ”Gordini Series”
- Bagde RS
- Carcasa oglinzilor retrovizoare alb glacier
- Jante aluminiu 17” Beebop negru
- Eleron spate
- Stripping Gordini (capota,hayon, acoperis)
- Tapiterie piele negru/albastru
- Animatie volan – bleu & benzi albe
- Covorase fata.
În plus față de versiunea standard, Renault Clio RS Gordini are
- Audio-connection box + Radio mono CD MP3 cu afisaj separat si satelit de comanda, Line-in, Bluetooth – 190€
- Jante aluminiu 17” Beebop Negru – 120€
- Senzor de parcare spate – 250€
Mi s-au părut foarte interesante și condițiile de garanție:
-garanție constructor 3 ani + extensie de garanție 1an, oferită gratuit
-6 ani garanție anticoroziune pentru caroserie
-3 ani garanție pentru vopseaua caroseriei.
Preț?
Preț tarif versiune Gordini: 22.300 euro cu TVA
Preț tarif versiune + opțiuni: 22.860 euro cu TVA
Discount iunie 2012: 1.400 euro cu TVA
Preț client: 21.400 euro cu TVA
E v-aș sugera să vă înscrieți măcar pentru un test drive cu Renault Clio RS, fiindcă vă asigur că va ajunge foarte repede pe wish-list! 😉