De ceva vreme am început să am mai multă grijă de mine. Nu că înainte aș fi ieșit pe stradă în pantaloni bufanți înflorați sau cu părul ciufulit, însă sunt mai atentă cu ce mănânc, ce tipuri de țesături aleg când îmi iau haine și mai ales ce produse folosesc pentru pielea mea. Poate că vizita la americani m-a influențat nițel (și nu doar asta, după cum urmează să povestesc), însă cert e că nu mai cred că a folosi produse bio e un moft, așa cum suspectam înainte. Americanii cei cu scaun la cap au grijă ce introduc în organism și cu ce îl tratează la suprafață, iar eu cred că m-a prins ”curentul” acesta într-un moment potrivit.
La începutul lunii decembrie, anul trecut, Claudiu a avut amabilitatea să mă invite la lansarea unei game de produse importate din Germania, ale companiei Sante Naturkosmetik GmbH, din categoria bio, pe numele lor Sante. Le folosesc de două luni și am așteptat să le testez pe propria-mi piele pentru a simți diferența față de produsele cosmetice obișnuite. Ce pot spune pe scurt e că nu e minciună.
De ce sunt mai sănătoase produsele bio
Motivele sunt bine întemeiate: da, produsele bio sunt mai scumpe, însă acest lucru intervine fiindcă sunt produse din ingrediente controlate, au mai puține grăsimi și uleiuri sintetice și sunt certificate de instituții specializate. Parfumurile sunt mai naturale și chiar dacă nu toate produsele sunt intens aromate (precum cremele de față sau balsamul de buze), acest lucru nu e deloc un dezavantaj, ci un beneficiu, fiindcă înseamnă că au mai puține ingrediente chimice.
Eu am folosit șervețelele demachiante cu extract de goji (fructe uscate pline de vitamina C, pe care le ronțăi între mese), crema de față Balance 24h cu extract de acai, crema contur pentru ochi cu extract de acai, gelul de duș cioco-vanilla și șamponul cu ginko biloba, balsamul de buze cu goji și crema de mâini cu același ingredient, care miroase delicios!
Textura produselor, fluiditatea lor, modul în care curăță și protejează pielea sunt factorii care m-au convins că trebuie să-mi aleg cu mai multă atenție produsele cosmetice. N-am crezut niciodată în extracte de perle sau de diamante, însă un pic din campaniile publicitare se pare că s-au lipit și de mine, fiindcă am încercat tot felul de creme și am fost dezamagită.
Sante a devenit pentru mine un brand de încredere, deși nu are pagină de Facebook sau campanii de outdoor. E doar un brand cu produse bune, de calitate (germanii știu ei ce fac), pe care vi le recomand cu sinceritate. Cereți mostre și încercați-le înainte, ca apoi să alegeți ce e potrivit pentru voi. Pielea mea ”respiră” mai bine, e mai hidratată (mai ales mâinile, care sunt foarte uscate de obicei), iar buzele nu au suferit deloc de pe urma gerului de afară.
O listă completă e produse puteți găsi pe site-ul oficial (nu vă temeți, au și secțiune în limba engleză 🙂 ), iar pentru cunoscătoarele de limbă germană, aceasta e pagina de Facebook. În București, gama Sante se găsește în lanțul City Pharma.
Voi credeți în produsele bio? Le folosiți? Răspunsurile voastre ar veni perfect în completarea discuției începute aici despre ingredientele din produsele cosmetice.
Grija de sine nu se reduce însă doar la produsele folosite sau la mâncarea pe care o cumpărăm, ci și la somnul regulat, sport și o atitudine mai calmă față de toate nimicurile care ni se pun în cale. Cred că n-ar strica să mă apuc de citit și câteva cărți despre arta zen-ului, ca să-mi completez impulsurile către liniște și echilibru. 🙂
PS: O altă decizie legată de influența acestor produse este că am hotărât să nu-mi mai vopsesc părul. Îmi va trebui destulă voință, fiindcă fac asta de la 15 ani, dar cred că voi ieși biruitoare. 😀