Am evadat in weekend. Ne-am strans cativa doritori de aer si liniste, ne-am dotat cu geci groase, pulovere calduroase, un vin bun si de-ale gurii si am pornit inspre munti.
Am mers frumusel inspre Ramnicu Valcea si apoi am facut un popas la Dealul Negru sa savuram micii lor binecunoscuti. In ciuda aparentei prea putin incantatoare a teraselor, gratarele fumegande erau o tentatie imposibil de rezistat. Eu, care nu mai fusesem pe acolo, am fost un pic surprinsa de marimea mititeilor din farfurie, iar gustul a fost pe masura marimii, sa spun asa. Dupa ce ne-am facut de cap, am luat din nou calea muntelui. Urmatoarea oprire a fost la Horezu, unde am dat peste o casa cocheta, aranjata absolut adorabil, in care se gaseau de toate, de la antichitati (gramofoane, pana de scris si calimara, seturi de ceai) si pana la celebrele oale de lut. Iubitul meu a facut achizitii de durata: o oala traditionala de lut, din care vinul se bea mai cu chef, si un tirbuson…cel putin interesant.