Știți că, deși nu sunt o cumpărătoare avidă a tot ceea ce strălucește prin vitrine, deși detest din toată inima să pierd vremea prin magazine, sunteți totuși o slăbiciune de-a mea. Nu foarte pronunțată și nicidecum dătătoare de dependență, însă nu pot nega aplecarea către frumos, către tocurile voastre înalte și către culorile voastre.

Recunosc spășită că mă încântă înălțimea și eleganța voastră, curelușele discrete și pielea moale, modul în care completați ținutele și felul în care mă faceți să văd lumea de la o înâlțime de câțiva centimetri în plus. Sunteți parte din viața mea și îmi umpleți rafturile, mă purtați prin locuri nenumărate și adunați amintiri câte și mai câte.

Un singur reproș am să vă aduc: niciun articol vestimentar nu m-a rănit vreodată mai tare decât voi. Nicio rochie nu m-a făcut să mă încrunt de durere și nicio pereche de pantaloni nu mi-a tăiat circulația, împrăștiindu-mi durerea în tot corpul. Dar voi, pantofi cu toc, numai voi mă faceți să ajung de primăvara până toamna acasă în chinuri cumplite. Numai voi știți să mă torturați pe neașteptate, încet și sistematic. Dimineața păreți prietenoși și promiteți pași plini de grație, iar după amiaza vă transformați în mici monștri. O dată nu am putut dormi de durere din cauza voastră și multe straturi de piele au pierit sub materialul vostru nimicitor.

Mă întreb oare, dacă undeva în lume, stă ascunsă perechea de pantofi frumoși și comozi, cu tocuri înalte, dar care nu lasă urme pe bietele-mi picioare chinuite ani de-a rândul. Cu toate acestea, nu pot renunța la ei. Nu pot purta pantofi fără toc sau talpă și nicidecum vreo altă încălțare sportivă. E o relație imposibilă între mine și pantofii din dulap, care-mi aduce bucurii temporare și suferințe acute.

Însă voi găsi într-o zi și pantofii ”aceia”. 🙂