Optimism 2009 – ediţia de toamnă

În seara asta am fost la Digi Cafe, unde am mai învăţat câte ceva despre mobile marketing de la profesioniştii din domeniu. Voi reveni cu linkuri către articole scrise de mine sau de alţii, ca să puteţi vedea cam ce s-a discutat acolo. M-am bucurat să văd feţe cunoscute şi mi-au plăcut problemele care s-au pus. L-am cunoscut pe Costin, care probabil nu ştie cine sunt (profesional vorbind), dar va afla în curând. 🙂

Pentru că mâine mă aşteaptă o zi plină şi minunată, o să vă las de pe acum posibilitatea să vedeţi ce se întâmplă la Optimism 2009. Mă voi întâlni acolo cu mulţi prieteni dragi şi abia aştept să mă încarc de energie şi bună dispoziţie! 😀 Sper doar să mai aibă loc, fiindcă deja sunt energizată la maxim 🙂

Optimism 2009 – transmisie live

 

Internship F5

Săptămânile astea sunt într-un internship la F5, divizia de new media a trustului Realitatea-Caţavencu pentru muritorii de rând ( just kidding). Aşa cum mă aşteptam, oamenii de aici sunt foarte tari! Deştepţi, frumoşi şi foarte de treaba. În birou e o atmosferă foarte plăcută, deşi sunt multe de făcut. Cu fiecare experienţă, îmi dau seama că domeniul ăsta e absolut tot ce-mi doresc, iar posibilităţile pe care mi le oferă sunt nelimitate.

L-am cunoscut pe Piticu, unul dintre bloggerii mei preferaţi, pe care îl citesc de vreo 3 ani. Bineînţeles că e foarte tare, exact aşa cum îmi imaginam. 😀

Deocamdată avem două evenimente frumoase de pregătit: Digi Cafe şi RoNewMedia 4.0, care va fi foarte tare! Vin nişte oameni de la Google care ne vor da pe spate.

Ioana Pişcociu, Lidia Roman şi Iuliana Ghiorghiţă sunt extraordinar de simpatice şi deschise şi lucrează tare frumos! Sunt un exemplu foarte bun de comunicatori de calitate, care îşi fac treaba cu profesionalism şi cu pasiune.

Împreuna cu a mea colegă de practică, Corina Dumitrescu, sper să fac treabă bună, pentru că sunt multe de învăţat.

Aşa că mâine ne vedem la Digi Cafe, dacă vine vreunul dintre voi, iar vineri avem Optimism 2009, ediţia de toamnă, unde abia aştept să-i cunosc pe Cabral, pe Cristian Mungiu şi pe Dumitru Popescu, de la ARCA Lunar! O să iau un autograf de unul dintre membrii proiectului spaţial românesc şi voi şi scrie despre asta mai multe, pentru că merită susţinerea şi respectul nostru. Mi-a cam picat faţa când am auzit că vine Andreea Marin, dar… trecem peste. Nu mai am răbdare deja!