Cand eram eu mai tanara, adica pe cand eram in clasa a X-a, am facut 2 ani de canto. Dragoste mare intre mine si muzica, materializata prin cateva concursuri pe plan local, o participare la Popstars si ceva cantari in cadrul a diverse spectacole de genul Ziua Copilului, Ziua Dascalului – chestii cuminti.
Pasiunea mea pentru muzica s-a manifestat mai intai in relatia cu instrumentele. La 5 ani incercam sa invat sa cant la vioara, care, chiar mica fiind, era aproape cat mine. N-am reusit s-o dovedesc, nu prea aveam eu rabdare. Pe la 7 si, respectiv, 8 ani m-am apucat de lectii de pian. Era frumos, imi placea, dar profesoara mea arata mai mult a barbat decat a femeie, ceea ce ma infiora. Am abandonat si pianul. Intr-a VI-a, dat fiind ca aveam un prieten de familie care canta la chitara, am zis s-o incerc si pe asta. M-am tinut vreo jumatate de an, dar lipsa degetelor lungi si a rabdarii m-a facut sa renunt.
Acum nu mai stiu sa cant la niciun instrument, dar vocea inca ma tine; sau cel putin asa cred eu. E adevarat ca nu suna ca atunci cand faceam canto, dar, daca o incalzesc nitel, e decent.
Cheful de cantat nu mi-a trecut si uite asa am iesit cu prietenele mele la karaoke o data, La Cafe Deko, insa atmosfera rece nu prea m-a incantat. Am iesit insa din nou alataseara si de data asta a fost de pomina.Cafeneaua Actorilor e un loc primitor, cu sau fara karaoke, dar dupa meci (pierdut de Steaua – nici n-are rost sa mai scriu despre asta) eram gata sa iau cu asalt microfonul. Cand mi-a venit randul nu mai stiu exact cum am cantat – stiu ce, dar nu cum -, insa nu m-a huiduit nimeni si am presupus ca nu a fost asa de rau.
Data viitoare o sa fac o treaba mai buna! A fost placut sa ma desfasor din nou. 🙂
Embrace
After a day during which the world unfolded in front of my eyes in codes that I can’t understand, an artificial reality that seems pointless to me, I need to feel humanity next to me. I need to feel reality… and the piece of reality that I can feel best is You.
That’s why I need to hold you when I see You – to see that something still makes sense in this chaos we’re building around us.
That’s why I need to kiss you – to feel that there is still something sweet in this rasp and racking universe of steel.
That’s why I need to feel your weight on me when I feel that the weariness is overcoming me – to know that You are there, beside me.
That’s why I need to feel your breath on my skin all night long – to keep me from falling apart, to keep me alive and warm inside.
That’s why I need your soft kisses on my neck – to know that you’re pointing me firmly to the ground, while my dreamy head is flying towards the moon. 🙂
After all that we go through every day, You’re the one that raps me in humanity and makes love to me as if the existence of the entire world depended on it.
I couldn’t find a picture that fit my feeling today and I know why: because it’s not ours. But I found a song…and I bet You know what it is.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=oDIBvKXacT4&hl=en]
Hello…primavara!
It was one of those March days when the sun shines hot and the wind blows cold: when it is summer in the light, and winter in the shade.
~Charles Dickens 
Bine ati venit zile de primavara cu soare neconditionat, cu vant rascolitor de par si chef de umblat pe strazi! Va primesc pe toate cu bratele larg deschise si va promit ca nu o sa va mai las sa plecati decat atunci cand pielea se va fi imbibat de soare, cand ma voi fi saturat de seri la Motoare si de caldura naucitoare. 🙂
Mi-ati lipsit, rasarituri de soare care sa ma trezeasca din somn prea dimineata, dupa-amieze lungi si calde, culori vii si pline de viata!
Dar primavara n-ar fi la fel fara Tine! Dupa o noapte cu bere si dans in club, zvacnind pe acordurile muzicii, strans lipita de tine, am dormit ca doi ingerasi. Dimineata a inceput cu soare si caldura printre cearceafurile colorate si perna mototolita. M-ai rasfatat cu muscaturi si proteste impotriva trezitului (trebuie sa-mi diversific metodele in acest sens), dar pana la urma ai cedat: soarele era irezistibil. Ziua ne-am plimbat pe strazile molesite de caldura, care torceau linistite sub pasii nostri lenesi. Orasul era amortit de placere, tramvaiele nu mai scartaiau, soferii nu mai claxonau, fetele nu mai erau incruntate. Primavara e contagioasa: se lipeste de toti ca vata de zahar pe degete si nu poti sa scapi de ea decat daca o gusti. Iar daca ai gustat-o, vei simti ca fiecare primavara e unica, ca o stare de uimire continua. Am vazut culorile care ni se nasteau sub ochi, pamantul gol care se incalzea, am visat la taramuri indepartate, la viteza si la intoarceri in copilarie. Am strabatut orasul in lung si-n lat si am savurat magia anilor 1900, nascuta in plin secol 21. Zambetele s-au tinut lant, crescand pe buzele nostre ca mugurii proaspeti.
Acum stau si-mi admir unghiutele rosii, care imi zambesc voios, de parca ar fi rusinate de culoarea pe care o poarta pentru prima data. Soarele ma bate piezis peste ochi si totul se scalda intr-o mare aurie.
Sunt indragostita de Tine, de primavara, de viata!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hljOg3lCya0]