Dacă cineva mi-ar fi spus că la doar 3 ore și ceva de București se află cel mai frumos loc din România pe care l-am văzut până acum, poate aș fi fost suspicioasă. Însă când am descoperit acest loc eu însămi, dubiile s-au spulberat, lăsând loc ochilor uimiți de frumusețea unui colț de lume care mi-a adus aminte de plăcerile simple ale vieții.

Cum arăta colțul de Rai? Cam așa:

Unde se află colțul acesta de lume? Lângă Moieciu de Jos, la vreo 9 km de acesta, în satul Peștera. Acolo am ajuns căutând drumul către Hotel Nobillis, unde am descoperit cel mai cochet și primitor hotel în care am stat vreodată. Închipuiți-vă un loc în care te simți ca acasă, în care așternuturile albe și halatele pufoase te așteaptă pregătite, în care perdelele lasă să pătrundă o lumină plăcută, iar de la balcon vârfuri semețe de munți ți se aștern la picioare.

Nu e nimic mai plăcut decât să te trezești dimineața în ciripit de rândunele și să iei micul dejun cu cea mai frumoasă priveliște din lume în fața ochilor. Bogdan a făcut câteva panorame care să mă ajute să redau mai bine fascinația locului:

Nobillis e locul perfect în care să-ți petreci oricâte zile vrei. Familia care a construit hotelul a fost atentă la cele mai mici detalii, iar totul e pregătit ca să te facă să te simți deasupra norilor. De altfel, de la hotel și până acolo e doar o drumeție de vreo oră. Personalul amabil și gata să te ajute cu orice aduce un plus de căldură locului. Ai la dispoziție spa, biliard și, în curând, o piscină acoperită, jacuzzi și masaj. Tot ce-ți poți dori de la un hotel care știe să ofere o atmosferă familiară chiar și la sute de kilometri de casă.

Din satul Peștera ai de ales între 3 trasee montane, tocmai bune de parcurs cu pasul, mai ales că pe de o parte ai Munții Bucegi-Leaota (2504 m) și pe de alta Munții Piatra Craiului, care se întrec în panorame care te lasă fără cuvinte.

Noi ne-am abătut pe la două stâne, am zăbovit pe vârful unui deal, ne-am bucurat de liniștea desăvârșită și am mâncat bulz cu brânză proaspătă. Am resimțit în aceste zile, mai mult decât oricând, nevoia să mă apropii din nou de natură, să uit că există Internet (deși la hotel nu ne lipsea), să mă cufund în bucurii simple. Aș fi vrut să cuprind toată frumusețea aceea cu ochii, ca s-o pot retrăi la nesfârșit, când orașul devine apăsător și sufocant.

Nu-mi ajung cuvintele să împart cu voi minunăția acestui loc, așa că voi lăsa imaginile să continue să vorbească despre colțul de Rai pe care nu l-aș mai fi părăsit cu niciun chip.