Așa mă bucur când găsesc câte un loc în care mă simt în largul meu în orașul acesta apăsător, încât abia aștept să împartășesc vestea tuturor. Un restaurant ar trebui să fie un loc care să-ți ofere o experiență deplină, care să-ți antreneze toate simțurile și să te ajute să te relaxezi într-atât încât să uiti că orele trec. Ei bine, am găsit un loc demn de a fi menționat pe lista celor mai bune branduri din București. E drept că nu e la fel de faimos ca celelalte și că istoria sa e una recentă, însă are toate premisele pentru a deveni unul de succes.
Nada Mas e un restaurant cu specific spaniol pe care îl vei găsi în spatele Ateneului Român, cu geamuri mari și ale cărui lumini difuze te îmbie să-i descoperi căldura, mai ales când afară vremea e încă neprilenică pentru plimbare. Decorul elegant și simplu și atmosfera caldă mi-au făcut o impresie tare bună încă de la început. Mă bucur că nu e tipul de loc pretențios, în care să te simți stingher, ci un spațiu în care te simți de-al casei după a doua vizită.
De pe o masă din centru îmi fac cu ochiul tapas spaniole din partea casei, care îmi lasă gura apă: crochete de fructe de mare, pate de chorizo, jamon serrano și cartofi la cuptor cu rozmarin și tot felul de ale bunătățuri aduse tocmai din însorita Spanie. E Noche de Tapas, un prilej potrivit pentru gurmanzi și pofticioși de a gusta din preparatele restaurantului pentru a descoperi ce vor apoi să-și comande din meniu. Dacă adaugi și un pahar de vin roșu delicios, vei avea seara perfectă.
Într-o companie plăcută am reușit să uit de cele peste 10 ore de muncă din ziua respectivă și m-am îndulcit cu un Blackberry cheesecake fin și aromat. Mai multe delicii spaniole puteți găsi în meniu, la consultare căruia sunt sigură că veți fi gata să sunați pentru o rezervare. Acolo veți găsi un serviciu excelent și murmurul plăcut al celorlalți meseni care își povestesc întâmplările de peste zi. Pentru mine e unul dintre cele mai plăcute moduri de a-ți încheia seara.
Eu vi-l recomand cu drag fiindcă am aflat că cei care se ocupă de acest loc pun multă pasiune și afecțiune în fiecare lucru pe care îl fac, au grijă ca ingredientele folosite să fie cele mai bune și mai proaspete, iar acest lucru se vede. Dacă ajungeți acolo, să nu uitați să-mi povestiți cum a fost. O săptămână cu multă inspirație vă urez!
Mulțumesc The Light Writer pentru fotografii.