Lynchburg Lemonade – how it’s made

Când mercurul se pregătește să spargă termometrul, printre furtuni și vânt, am găsit soluția perfectă pentru o seară specială. Am căutat acest cocktail în lung și-n lat prin oraș până vara aceasta, fiindcă foarte puțini barmani știu să-l facă. Și cei care știu, îl fac atât de bine, încât e posibil să devină singura limonadă pe care ți-o vei dori. Desigur, după ora 5 și în mod responsabil.

E vorba despre cokctailul meu preferat: Lynchburg Lemonade, desemnat cocktail-ul verii de către prietenii de la Jack Daniel’s Tennessee Whiskey. Fiindcă îmi place să încerc tot felul de combinații, mi-am cumpărat un shaker și toate cele necesare, iar aceasta a fost prima rețetă încercată. Degustătorii au declarat-o un succes!

Iată cum se face:

Mai întâi ai nevoie de rețeta originală, ce cuprinde câteva ingrediente, însă dintre cele mai bune.

lynchburg lemonade (1)

Apoi îți trebuie o sticlă din clasicul Old Nr. 7, fără de care nopțile de vară n-ar mai fi la fel.

lynchburg lemonade (3)

Începe să măsori cu grijă ingredientele.

lynchburg lemonade (2)

Și să le amesteci pentru a obține o delicioasă limonadă, with a kick.

lynchburg lemonade (4)

Pe care o poți savura alături de prieteni, oriunde ai fi. Because Mr. Jack knows how to throw a good party!

lynchburg lemonade (5)

Dacă ești curios să afli cum să prepari și alte cocktail-uri cu whiskey-ul nostru preferat, pe pagina Jack Daniel’s România vei găsi o mulțime de tips & tricks și evenimente la care îți vei dori să ajungi. Eu mă duc să-mi savurez limonada cu gheață. Dacă ai încercat-o, să ne spui și nouă cât de mult ți-a plăcut. 😉

ZaMaNi Party – gânduri de după


A venit și a trecut ca un fulger bine plasat. 🙂 Ziua de naștere a subsemnatei, a lui Toma și a lui Cristi a fost în pregătiri intense de ceva vreme încoace, căci voiam să oferim invitaților o experiență demnă de zodia noastră, adică intensă. Au fost râsete și zâmbete, invitați din toate colțurile blogosferei, ba chiar și câțiva offlineri și ar fi fost și ciocnit de pahare, dar au fost din carton, deci silețioase.

Înainte de ZaMaNi party era liniște și pace la Mătăsari 17. Apoi a început vârtejul de invitați, dedicații pe wall-ul de la fața locului (foarte offline de felul lui), un mix reușit de muzică și licori aromate, care au condus, inevitabil, către karaoke. După miezul nopții a venit și rândul sărbătoriților să fie cadorisiți și să împartă mulțumiri. Și apoi s-a reluat dansul. 😀

Pe scurt:

Foto a făcut Cristi Șuțu (și aici încă un set) și Arhi are și el dovezi de voie bună.

Și pentru că au fost și ceva ingrediente care ne-au ajutat să dăm mai multă savoare petrecerii, trebuie să amintesc o mână de branduri dragi nouă, cu care am lucrat și care ne-au îmbogățit cu o mulțime de amintiri plăcute: Desperados, Pepsi, Finlandia, Jack Daniel’s, El Jimador, Heineken, Burn și Home Matasari. Cu toată bunăvoința lor și cu cheful de distracție specific bloggerilor a ieșit o noapte de pomină.

Mă bucur c-ați fost alături de noi sâmbătă. Mai facem?

PS: Dacă sunteți curioși, așa a arătat invitația:

Sursa foto.

PS: Mărturii găsiți și la: Vali, Denisia, Dan.

Brandurile trăiesc prin oamenii care le construiesc


Am avut mereu o fascinație pentru brand-urile care au supraviețuit timpului. E ceva legat de aceste branduri care mă impresionează și vreau neapărat să aflu care e scânteia ce a menținut de-a lungul a zeci de ani o companie alive and kicking.

Jack Daniel’s Tennessee Whiskey e unul dintre aceste brand-uri, o marcă pe care o știm cu toții și pe care am gustat-o cel puțin o dată. Creator de amintiri și liantul multor relații sociale, Jack e privit mai degrabă ca un partener de petrecere decât ca o băutură. There’s something special about Jack și ieri am avut ocazia unică de a călători la Istanbul pentru a descoperi ce anume.

Brandurile trăiesc prin oamenii care le construiesc

Pe malul asiatic al Bosforului, sub unul dintre podurile intens luminate din capitala turcească, l-am cunoscut pe Jeff Arnett, master distiller pentru Jack Daniel’s. Nici că se putea un loc mai special pentru a înțelege esența Jack Daniel’s de la cel care degustă fiecare generație de whiskey care ajunge în pahare oamenilor din 135 de țări.

Jeff este întruchiparea brand-ului pe care îl reprezintă (și afirm acest lucru în cel mai bun mod cu putință)! De la cămașă, până la barba tunsă scurt și accentul specific americanilor dinspre sud. Naturalețea cu care vorbește despre job-ul său denotă o implicare reală și un sentiment minunat de familiaritate pe care îl are față de acesta.

Jeff a început prin a supraveghea întregul proces de măcinare a semințelor, fermentație, distilare, filtrare prin cărbuni și maturizare, mergând până la a face customer service. În 2008 a devenit Master Distiller, fiind doar al șaptelea care ocupă acestă funcție de când Jack Daniel’s a luat ființă, în 1866.

Autenticitatea înaintea a orice

Jack Daniel a pus bazele unui business care a trecut de bariera timpului prin simplul fapt că a oferit un produs în care toată lumea se regăsea: Old No. 7 whiskey. Rafinamentul construit în timp al acestui whiskey, care se face prin amestescarea conținutului din 3 butoaie aflate pe nivele diferite ale procesului de maturizare, a făcut ca el să declanșeze acel numitor comun pe care îl avem cu toții, fie că suntem europeni, americani sau asiatici.

Jeff e de părere că respectarea întocmai a rețetei lăsate moșternire de Jack Daniel, de la apa folosită și până la procesul de maturizare, este lucrul care a făcut ca brand-ul să reziste timp de 145 de ani. La aceasta se adaugă faptul că întreaga comunitate din Lynchburg e construită în jurul distileriei Jack Daniel’s și moșternirea meșteșugului whiskey-ului care se învață din tată în fiu. Atunci când ai un produs cu o continuitate atât de mare, cu o ancorare atât de puternică în viețile oamenilor și a unei regiuni întregi, e dovadă că faci ceva bine.

Old No. 7, Single Barrel sau Gentleman Jack?

Fiindcă nu-l puteam întâlni pe Jeff fără să ne împartă din secretele meseriei lui, am avut parte de ceva cu totul special: o sesiune de degustare de whiskey la peste 8000 de metri altitudine, zburând deasupra Turciei, către România.

La noi, Old No. 7 e cel mai consumat și mai apreciat whiskey de pe piață, fiind preferatul meu și al multora dintre cunoscuții mei, iar acest lucru nu e o întâmplare.

După distilare, whiskey-ul este trecut, printr-un filtru de 3 metri adâncime din cărbuni din lemn de arțar dulce, iar apoi este lăsat la maturizare în butoaie noi de stejar alb. Acesta e un proces cu tradiție, care face ca Jack Daniel’s să fie unic.

Ascultând atenție instrucțiunile lui Jeff, am început prin a analiza mirosul specific fiecăruia dintre cele trei tipuri de whiskey.

Old No. 7 are un parfum echilibrat, între puternic și dulce. Începe prin a fi dulce pe vârful limbii, iar pe măsură ce bei, devine mai puternic, pentru ca, în final, să lase lovitura de grație la final: un kick puternic, cu note lemnoase.

Single Barrel e cel mai puternic whiskey pe care l-am gustat vreodată. Având cel mai înalt grad de maturizare, cu o culoare arămie pronunțată și un parfum puternic, Single Barrel este un whiskey masculin, extrem de potent. Recunosc că am simțit nevoia să-l potolesc cu apă, fiindcă m-a luat pe nepregătite. Master Distiller Jeff a spus că e preferatul lui, fiindcă întotdeauna are un caracter diferit, spre deosebire de celelalte două tipuri, al căror gust este mereu același.

Gentleman Jack Rare Tennessee Viski a devenit imediat favoritul meu. Fiind singurul whiskey din lume care este filtrat de două ori prin cărbuni, este cel mai dulce dintre cele trei. Cu o aromă fructată și ușor întepător la început, Gentleman Jack are un finish dulce, voluptuos.

Un secret pe care vi-l împărtășesc este că în Lynchburg se lucrează la Tennessee Honey, un nou whiskey marca Jack Daniel’s, bazat pe miere și nuci. În Europa nu se comercializează încă, dar sper că o vor face curând, fiindcă sună foarte bine!

Aflând povestea Jack Daniel’s de la un om atât de pasionat, care este filtrul a tot ce înseamnă acest brand, avid mereu de feedback și opinii sincere care i-ar putea îmbunătăți munca, am căpătat și mai mult respect pentru el.

Fun fact:
Moore County, regiunea în care se află distileria Jack Daniel’s din Lynchburg, se află sub legea prohibiției din 1909. Aceasta înseamnă că whiskey-ul de Tennessee poate fi produs, dar nu și vândut, iar locuitorii trebuie să călătorească peste 19 km, în ținutul vecin, pentru a cumpăra Jack Daniel’s. [Sursa.]

Mulțumesc Fratelli pentru șansa de a pleca în această călătorie inițiatică în lumea whiskey-ului și pentru ocazia de a fi pășit pentru prima dată în Asia!

Mâine voi avea un material foarte special pentru voi, însoțit de fotografii și alte câteva detalii extrem de interesante. 😉

Nu-i așa că vi s-a făcut poftă de un pahar de licoare arămie cu gheață?

Sursa foto început: Fratelli. Surse foto Jeff Arnett: Răzvan Baciu. Sursa foto whiskeys.