De ceva vreme tot îmi propun să-mi modific secțiunea de about de pe blog. N-am schimbat-o de când aveam blogul pe floridinumbra.wordpress.com :), unde mi-am format scrisul, motiv pentru care e destul de romanțioasă, dar totuși reprezentativă. Acum simt nevoia să fiu mai concisă și mai eficientă în comunicare. citeste mai departe →
Echilibru
Anul asta am trait o multime de povesti. Am cunoscut multi oameni frumosi, interesanti, plini de viata (desi ei n-o stiau cateodata), oameni care m-au inspirat. Am jucat o multime de roluri, fara ipocrizie. Tipul acela de roluri sociale pe care le imbracam, unul cate unul, in fiecare zi. Am fost ajutata si am incercat sa ajut. citeste mai departe →
Bucurii mici, dar importante
Fiindcă nu am timp să scriu ceva mai elaborat, o să enumăr câteva bucurii pe care mi le fac singură sau pe care mi le fac alții și care îmi înseninează zilele:
– ceaiul Teekanne (primele 2 sortimente sunt absolut delicioase)
– ceainăria Ceai la Cotroceni
– tango-ul (muzica, nu dansul, fiindcă știu doar câțiva pași)
– colegii de birou
– cartofii la cuptor cu rozmarin
– rozmarinul
– liniștea din oraș atunci când ninge
– curățenia orașului acoperit de zăpadă
– faptul că mi-am echilibrat bioritmul și somnul liniștit
– faptul că mă străduiesc să-mi fac timp să mai citesc câte ceva și pentru mine
– prietenii mei.
Ce le vom povesti copiilor nostri?
Mersul cu trenul acasa mi-a dat multe subiecte de gandire. Cand eram in gara la Ramnicu Sarat, aud un copil de vreo 4-5 ani intreband-o pe mama sa:”Mami, aici e Milano?”. M-a intristat intrebarea si am inceput sa ma gandesc serios la rolul parintilor de a ne introduce in istoria locurilor prin care trecem.
De cand eram mica si pana acum, tatal meu a fost cel care mi-a povestit despre locurile pe care le-am vazut. Mai intai mi-a spus despre Focsani, zugravind orasul nostru in culori atat de frumoase, incat aproape il vedeam cu ochii mintii. Apoi, de fiecare data cand plecam la sfarsit de saptamana sau in vacante, imi spunea povesti despre fiecare oras, despre fiecare obiectiv turistic, despre fiecare biserica etc. Avea intr-adevar si avantajul ca fusese ghid turistic, insa pasiunea cu care vorbea despre toate lucrurile ce ni se infatisau privirii ma fascina si imi deschidea ochii sa vad mai bine, sa fiu mai curioasa, sa vreau sa descopar mai mult. Chiar si acum, de fiecare data cand sunt curioasa de ceva, il intreb pe tati. El are mereu raspunsuri
Ai mei s-au intrecut intotdeauna in a-mi oferi informatii de tot felul despre locuri si oameni. Auzim copilul acela in tren, nu pot sa nu ma intreb: cum oare le vor descrie lumea viitorii parinti copiilor lor? Le vor mai povesti oare despre Stefan cel Mare, despre cetati si sate in care au trait scriitori celebri, despre munti si rauri sau le vor indica cel mai aproapiat bancomat, cel mai “tare” mall, cel mai bun restaurant?
Lumea se reorienteaza si sunt din ce in ce mai putini cei care mai stiu cate ceva despre orasele si satele tarii nostre. Informatia a devenit atat de specializata, incat multi considera ca nu e de datoria lor sa stie astfel de lucruri. Vom ajunge sa cautam pe Google in loc sa ne intrebam tatii? Eu sper ca nu, pentru ca le vom rapi copiilor nostri farmecul si curiozitatea de a descoperi putin cate putin lumea.
SAU?
Ganduri cu miros de tei
Ma suna constiinta de pe un telefon fix. Numar ciudat…pare sa fie un telefon public. Zarva in jus. O intreb unde e si-mi raspunde ca se plimba prin Londra. Imi spune ca ar trebui sa-i urmez exemplul si sa ma relaxez. Intr-adevar, nu mi-ar strica o plimbare pe Tamisa… Insa nu mji-ar strica nici sa ma pregatesc de examene. Grabita, ca intotdeauna, inchid telefonul si merg mai repede sa ajung. Da, sa ajung. Cum unde? Tot timpul trebuie sa fie o destinatie clara? There’s always something… Obosesc. Picioarele incordate la maxim nu mai fac fata. “Parcarea interzisa, cu exceptia riveranilor”. Acum nu mai pot nici sa-mi odihnesc gandurile. 
Fiecare bucatica e teritoriul cuiva. SI daca am chef sa-mi asez gandurile pe o alee si sa le las acolo? Pe o alee cu tei infloriti si miros linistit de ploaie. N-o sa-mi simta lipsa…cel putin pana se vor scutura florile de tei. Si apoi? Daca o sa-mi fie dor de ele si cand le voi cauta nu vor mai fi acolo pentru ca o rafala de vant le-a zburat sub pasi nemilosi? NU pot. De fiecare data ne certam, le spun ca nu le mai vreau, ca mi-as dori sa dispara. Iar apoi ne impacam. Cum as putea trai fara gandurile mele dragi?