Mi-a stârnit interestul să văd astăzi în newsfeed o premieră pentru zona de entertainment de la noi ce vine din partea unui brand construit cu grjă și o strategie bine gândită. Este vorba despre unul dintre acele locuri din București care stabilește standarde de calitate în toate aspectele, de la mâncare, până la decor și servicii: citeste mai departe →
După ultimul album al lui Justin Timberlake “The 20/20 experience”, care a avut un debut spectaculos, mi-a revenit gustul pentru un pic de retro.
E ceva special în mixurile de beat-uri din alternative pop, psychedelic pop, acid jazz sau indie pop. E muzica tocmai bună pentru dansat şi pentru încercat şi ţinute un pic mai excentrice decât de obicei. Şi chiar mâine avem ocazia să ascultăm o trupă cu totul specială: The Asteroids Galaxy Tour.
Această trupă cu sunet de praf de stele vine în Fratelli, 8 martie, începând cu ora 20.30, să ne încânte cu un show live special, aşa cum am mai trăit la Hooverphonic. Sunt sigură că aroma anilor ’60 va fi experimentată într-un mod inovator şi rafinat în locul în care am trăit câteva petreceri memorabile. citeste mai departe →
Am avut mereu o fascinație pentru brand-urile care au supraviețuit timpului. E ceva legat de aceste branduri care mă impresionează și vreau neapărat să aflu care e scânteia ce a menținut de-a lungul a zeci de ani o companie alive and kicking.
Jack Daniel’s Tennessee Whiskey e unul dintre aceste brand-uri, o marcă pe care o știm cu toții și pe care am gustat-o cel puțin o dată. Creator de amintiri și liantul multor relații sociale, Jack e privit mai degrabă ca un partener de petrecere decât ca o băutură. There’s something special about Jack și ieri am avut ocazia unică de a călători la Istanbul pentru a descoperi ce anume.
Brandurile trăiesc prin oamenii care le construiesc
Pe malul asiatic al Bosforului, sub unul dintre podurile intens luminate din capitala turcească, l-am cunoscut pe Jeff Arnett, master distiller pentru Jack Daniel’s. Nici că se putea un loc mai special pentru a înțelege esența Jack Daniel’s de la cel care degustă fiecare generație de whiskey care ajunge în pahare oamenilor din 135 de țări.
Jeff este întruchiparea brand-ului pe care îl reprezintă (și afirm acest lucru în cel mai bun mod cu putință)! De la cămașă, până la barba tunsă scurt și accentul specific americanilor dinspre sud. Naturalețea cu care vorbește despre job-ul său denotă o implicare reală și un sentiment minunat de familiaritate pe care îl are față de acesta.
Jeff a început prin a supraveghea întregul proces de măcinare a semințelor, fermentație, distilare, filtrare prin cărbuni și maturizare, mergând până la a face customer service. În 2008 a devenit Master Distiller, fiind doar al șaptelea care ocupă acestă funcție de când Jack Daniel’s a luat ființă, în 1866.
Autenticitatea înaintea a orice
Jack Daniel a pus bazele unui business care a trecut de bariera timpului prin simplul fapt că a oferit un produs în care toată lumea se regăsea: Old No. 7 whiskey. Rafinamentul construit în timp al acestui whiskey, care se face prin amestescarea conținutului din 3 butoaie aflate pe nivele diferite ale procesului de maturizare, a făcut ca el să declanșeze acel numitor comun pe care îl avem cu toții, fie că suntem europeni, americani sau asiatici.
Jeff e de părere că respectarea întocmai a rețetei lăsate moșternire de Jack Daniel, de la apa folosită și până la procesul de maturizare, este lucrul care a făcut ca brand-ul să reziste timp de 145 de ani. La aceasta se adaugă faptul că întreaga comunitate din Lynchburg e construită în jurul distileriei Jack Daniel’s și moșternirea meșteșugului whiskey-ului care se învață din tată în fiu. Atunci când ai un produs cu o continuitate atât de mare, cu o ancorare atât de puternică în viețile oamenilor și a unei regiuni întregi, e dovadă că faci ceva bine.
Old No. 7, Single Barrel sau Gentleman Jack?
Fiindcă nu-l puteam întâlni pe Jeff fără să ne împartă din secretele meseriei lui, am avut parte de ceva cu totul special: o sesiune de degustare de whiskey la peste 8000 de metri altitudine, zburând deasupra Turciei, către România.
La noi, Old No. 7 e cel mai consumat și mai apreciat whiskey de pe piață, fiind preferatul meu și al multora dintre cunoscuții mei, iar acest lucru nu e o întâmplare.
După distilare, whiskey-ul este trecut, printr-un filtru de 3 metri adâncime din cărbuni din lemn de arțar dulce, iar apoi este lăsat la maturizare în butoaie noi de stejar alb. Acesta e un proces cu tradiție, care face ca Jack Daniel’s să fie unic.
Ascultând atenție instrucțiunile lui Jeff, am început prin a analiza mirosul specific fiecăruia dintre cele trei tipuri de whiskey.
Old No. 7 are un parfum echilibrat, între puternic și dulce. Începe prin a fi dulce pe vârful limbii, iar pe măsură ce bei, devine mai puternic, pentru ca, în final, să lase lovitura de grație la final: un kick puternic, cu note lemnoase.
Single Barrel e cel mai puternic whiskey pe care l-am gustat vreodată. Având cel mai înalt grad de maturizare, cu o culoare arămie pronunțată și un parfum puternic, Single Barrel este un whiskey masculin, extrem de potent. Recunosc că am simțit nevoia să-l potolesc cu apă, fiindcă m-a luat pe nepregătite. Master Distiller Jeff a spus că e preferatul lui, fiindcă întotdeauna are un caracter diferit, spre deosebire de celelalte două tipuri, al căror gust este mereu același.
Gentleman Jack Rare Tennessee Viski a devenit imediat favoritul meu. Fiind singurul whiskey din lume care este filtrat de două ori prin cărbuni, este cel mai dulce dintre cele trei. Cu o aromă fructată și ușor întepător la început, Gentleman Jack are un finish dulce, voluptuos.
Un secret pe care vi-l împărtășesc este că în Lynchburg se lucrează la Tennessee Honey, un nou whiskey marca Jack Daniel’s, bazat pe miere și nuci. În Europa nu se comercializează încă, dar sper că o vor face curând, fiindcă sună foarte bine!
Aflând povestea Jack Daniel’s de la un om atât de pasionat, care este filtrul a tot ce înseamnă acest brand, avid mereu de feedback și opinii sincere care i-ar putea îmbunătăți munca, am căpătat și mai mult respect pentru el.
Fun fact:
Moore County, regiunea în care se află distileria Jack Daniel’s din Lynchburg, se află sub legea prohibiției din 1909. Aceasta înseamnă că whiskey-ul de Tennessee poate fi produs, dar nu și vândut, iar locuitorii trebuie să călătorească peste 19 km, în ținutul vecin, pentru a cumpăra Jack Daniel’s. [Sursa.]
Mulțumesc Fratelli pentru șansa de a pleca în această călătorie inițiatică în lumea whiskey-ului și pentru ocazia de a fi pășit pentru prima dată în Asia!
Mâine voi avea un material foarte special pentru voi, însoțit de fotografii și alte câteva detalii extrem de interesante. 😉
Nu-i așa că vi s-a făcut poftă de un pahar de licoare arămie cu gheață?
Sursa foto început: Fratelli. Surse foto Jeff Arnett: Răzvan Baciu. Sursa foto whiskeys.
În iarna anului 1990 aveam 3 ani. Eram o mogâldeață cu ochi care mergea de câteva luni la grădiniță și nu prea pricepea ce se întâmplă în jurul ei. Cam tot atunci se lansau piesele astea:
C&C Music Factory – Gonna Make You Sweat (Everybody Dance Now)
Go For It Rocky V Joey B Ellis AKA MC Breeze
Technotronic – Pump Up The Jam
Trei ani mai târziu, când împlineam 6 ani, se lansat piesa asta:
Haddaway – What is love
Aveam 8 ani când am auzit pentru prima dată piesa asta:
Coolio – Gangster’s Paradise
Am auzit melodiile acestor artiști în filme, reclame, clipuri virale pe Youtube, la petreceri, la revelioane etc.
Fast forward 20 de ani mai târziu, către legendarul concert de aseară, din Fratelli. Am participat, la miezul nopții, la cea mai dezinvoltă, relaxată și distractivă conferință de presă ever! Închipuiți-vă acest line-up, acești oameni care au o întreagă istorie împreună, stând de vorbă ca și cum am fi fost la ei acasă. Citare de la Coolio: ”You are peeking into our living room right now. This is what we’re like.”
Spontani, relaxați, fără teamă să folosească detalii și cuvinte care le vin în mod natural rapper-ilor, generația de aur a muzicii anilor ’90 se pregătea de un show de neuitat! Însă, înainte de asta, Coolio a ținut să ne aducă aminte ce înseamnă să fii cu adevărat un pionier în muzică:
”We were making rap music when there was no money in it. We didn’t do it for the money, for the houses, for the cars. We did it because we loved it. We love what we do.”
Cum poți să nu respecți asta?
Ce a urmat a fost cel mai tare concert tematic la care am participat până acum! Un line-ul de excepție, cu artiști ale căror piese le ascultăm cu plăcere după 20 de ani, un show live cu niște voci impresionante și o trupă de dansatori (trupa de la Dansez pentru tine) care au avut o coregrafie extraordinară! Pour some Jack on that și ai o petrecere memorabilă!
Coolio a cântat ultimul, iar ”Gangsters Paradise” a fost un moment unic! Acompaniat de saxofonistul Jarez Ivey și vocea unei cântărețe de operă (care, din întâmplare, era și iubita lui), Coolio a reușit să-mi facă pielea găină și să mă bucur enorm că am avut ocazia să văd live oamenii cu piesele cărora am crescut și care făceau muzică atunci când eu nici nu știam să citesc.
Hell yeah, Mr. Jack Daniel! You throw one heck of a party!
Da, Jack și a sa aniversare de 161 de ani au fost prilejul acestui mega eveniment, orchestrat la Fratelli, un club care chiar se remarcă prin calitatea evenimentelor pe care le pregătește. Dacă vreți și voi să-i vedeți live pe Coolio, C&C Music Factory, Joey B Eliss și Haddaway, în seara asta vor cânta din nou în seara asta. Detalii găsiți aici.
Jack, you’re the man! See you at the next party. 😉
De la bun început aș vrea să spun că nu sunt o fană a mersului în club, nu pentru că n-aș avea chef de distracție, ci pentru că prefer să mă distrez altfel, iar ieșirile în club le prefer mai răruțe, că-i mai drăguț. Nu-mi place să stau prea mult în fum și beau alcool extrem de rar, motiv pentru care nu prea mă integrez în populația care face clubbing (un termen pe care îl detest). Cluburile sunt, pentru mine, escapade nocturne binevenite, sporadice și presărate cu mult dans.
N-aș vrea însă să înșir motivele pentru care nu merg eu în cluburi, ci aș vrea să prezint un alt aspect al pieței autohtone de divertisment nocturn: cum se promovează cluburile în România.
Bune și rele
Din observațiile mele empirice, realizate în baza deformației profesionale, care mă însoțește pretutindeni, am ajuns al concluzia că sunt prea puține acele cluburi sau baruri sau orice alte locuri asemănătoare care au o strategie de promovare coerentă și constantă. Să luam două cazuri extreme:
Turabo – așa nu
Turabo a fost unul dintre cele mai cunoscute nume în industria de divertisment autohtonă, cu un lanț ce conținea cluburi, cafenele și tot felul de locuri frecventate de un public extrem de divers, atras de glamour-ul promis.
Însă gestionarea defectuoasă a finanțelor a făcut ca, în acest an, firmele care dețineau Turabo să intre în insolvență. Am aflat asta de pe Google, fiindcă site-ul oficial este suspendat, iar singura modalitate de comunicare cu publicul a rămas pagina de Facebook, gestionată ca vai de ea.
Patronii nici măcar nu au avut amabilitatea să comunice publicului ce se va întâmpla cu cluburile în care mergeau cu sutele, iar în club bate vântul. Câțiva chelneri îmbrăcați ca pentru mers la piață te măsoară din cap până-n picioare și te servesc în silă. Intrarea e 30 de lei, în condițiile în care vin maxim 50-60 de oameni.
Știu asta fiindcă am avut un moment de lipsă de inspirație pentru a organiza o petrecere și am ales locul acesta, deși nu mai fusesem acolo de 2 ani și ceva. Părerea mea? Nici măcar nu încercați. Și când te gândești că acolo au venit să cânte artiști precum Craig David, Jay Sean sau Goran Bregovic….
Nu pot afirma că motivul pentru care firmele au dat faliment a fost promovarea sub orice critică a business-ului, dar sunt convinsă că și acesta a fost unul dintre motivele care au condus la declin.
Fratelli – așa da!
Unul dintre business-urile care au avut mereu o direcție clară de dezvoltare și promovare a fost Fratelli. Devenit un brand pe piața de divertisment din România, Fratelli a crescut de la un bar cu o atmosferă cel puțin interesantă până la o afacere înfloritoare, aflată în plină expansiune.
De la Timișoara până la Mamaia, numele Fratelli adună un public divers, în funcție de evenimentele organizate, dar care respectă o anumită etichetă: aceea impusă de un loc elegant, cu stil, așa cum sunt locațiile Fratelli.
De la Tumblr, la Twitter, la Facebook și până la site, Fratelli urmează un concept clar, acela al unui loc în care se pot distra și cei mai fițoși dintre compatrioți, dar mai ales oamenii normali, ca mine și ca tine, care vor un loc unde să se simtă bine.
Mie mi se pare drăguț să mă aranjez ca să ies în oraș, într-un club în care chelnerii poartă cămașă și zâmbesc amabil, într-un loc cu muzică ok și atmosferă faină. Atenție însă, reușita unei nopți în club depinde în mare măsură și de oamenii cu care alegi să ieși.
Echipa de comunicare anunță evenimentele din timp, se trimit invitații cu un design excelent, se publică pozele de la petreceri și se comunică în mod constant, și despre lucruri ce nu au legătură cu clubul.
Eu am fost la concertul Hooverphonic și nici că se putea găsi un loc mai bun pentru el. Atmosfera a fost perfectă! M-am aventurat chiar și până în club și, înconjurată fiind de prieteni, am ignorat cu succes pițipoancele trase la xerox, pe care oricum le găsești peste tot în România.
Ca să mai evidențiez o diferență, iată un poster pentru eveniment de la Turabo și unul de la Fratelli. Comentariile asupra comparației vă aparțin.
Tu ce crezi despre promovarea cluburilor din România? Cum crezi că poate evolua industria de divertisment de la noi ca să ajungă să creeze branduri recunoscute la nivel internațional?