Londra mai puțin turistică

Pentru mine, scurta călătorie de la Londra de anul acesta a fost prilej de îndrăgostire de orașul de pe Tamisa, despre care am povestit nu o dată, nici de două, ci de trei ori!

Am ajuns acasă visând la mai mult, dar norocul a făcut ca o fostă colegă de facultate, Ani, să-mi scrie un mesaj pentru a-mi povesti ce alte lucruri frumoase sunt de văzut în capitala londoneză. Și fiindcă ea stă acolo de peste un an, am rugat-o să ne împărtășească din aventurile ei urbane, astfel ca noi să știm pe unde să ne croim drum în viitoarele vizite. Ani a fost generoasă și ne-a dezvăluit secrete ale unor locuri minunate, însoțite de fotografii. Mai jos puteți citi povestea sa.

____________________________________________________________

În privința zonelor non-turistice din Londra aș putea să încep cu zona în care locuiesc, pe care personal o găsesc copleșitoare ca frumusețe. E vorba despre o zonă lângă Elm Park, o zonă rustică aș putea spune, în afara zonei metropolitane. Asta nu înseamnă însă că m-am îndepărtat de frumusețile orașului, ba chiar în fiecare dimineață mă trezesc cu o imagine superbă a unui parc chiar în fața casei, iar în anumite seri îmi încânt privirea cu un apus magic în serile senine ale Londrei.

La 5 minute de mers pe jos există alt parc, Harrow Lodge Park, unde de cele mai multe ori joc tenis, hrănesc lebedele și rațele de pe lac sau pur și simplu admir panorama. Recent am observat că, deși la o distanță de 11.6 mile, pot oberva ”zgârie-norii” din Canary Wharf. Tot aici există și o școală de echitație; personal nu am încercat, dar fratele meu e foarte încântat. Cred că ceea ce iubesc foarte mult la Londra, este faptul că oriunde mergi te întâmpină parcuri, chiar dacă nu atât de vaste ca în centru, unde regăsești diverse aranjamente florale sau o fântână arteziană cu o anume semnificație, dar cu același verde.

Același lucru îl pot spune și despre pub-uri. La orice pas le poți găsi, cu diferite denumiri de regulă cu referire la animale: The Goose, The CowŠ sau care să evidențieze spiritual monarchic: The Crown. Pe Sloan Street de exemplu, care deși e o zonă turistică (stația de metrou Kinghtsbridge) unde îți clătești ochii în vitrinele marilor creatori de modă sau cu arhitectura ambasadelor regăsite în zonă Belgrave, există un singur pub care se numește: The only pub on Sloane Street.

De la stația de metrou Wood Green (Piccadilly Line) o iei la pas pe Lordship Lane, o stradă din zona East Dulwich (una dintre zonele înstărite ale Londrei) unde întâlnești și pe stânga și pe dreaptă pub-uri: The Crown and Greyhound, The Tiger, The Plough, The Herne Taverne, East Dulwich Tavern și multe altele. Un loc care nu trebuie omis este Camden Town (stația de metrou Camden Town), o zonă boemă a Londrei, cu cei mai colorați oameni și cu cea mai largă varietate de pub-uri: rock€ & €™roll, karaoke, muzică live, jazz etc.

Lewisham, Greenwhich

Dacă înainte refuzam ideea de a sta la casă, acum o ador, pentru simplu motiv că are o curte nu foarte mare, dar foarte drăguță, unde mă pot bucură de diverse activități, de la grătarul săptămânal, până la relaxare pur și simplu.

Iarna în Londra e feerie și nu mă refer doar la jocul de lumini și figurinele de Crăciun care îmbrăca centrul orașului, ci la modul în care vecinii mei își împodobesc casele, terasele – cam aceeași imagine pe care o vedeam în desenele sau filmele de Crăciun. Înnebunită după zăpada, regret că iernile sunt atât de blânde aici și ninge foarte rar și nu mult, dar e distractiv să-i vezi pe englezi cum se panichează la 5 cm de zapadă. De menționat pentru împătimiți ai shopping-ului: ”€œboxing day”, a 2-a zi după Crăciun, unde toată lumea se îngrămădește pe Oxford Street și se întâlnește cu cele mai mai reduceri ale anului.

Windsor Castle

Am enumerate doar câteva activtati banale și uzuale, pe care fiecare dintre noi le desfășurăm oriunde, dar în orice colțișor al Londrei există ceva care să te suprindă, de la aglomerația urbană până la zona rustică a metropolei. Sunt aici de 1 an și 2 luni și încă nu am terminat de vizitat și de explorat. Am vizitat și anumite regiuni din afara Londrei, nu la foarte mare distanță, pe care le-am găsit de-a dreptul încântătoare.

Ani

Multumim, Ani, pentru informațiile prețioase. Le vom păstra bine și le vom adăuga la lista de lucruri minunate cu care să ne bucurăm sufletul data viitoare când ajungem la Londra!