Citesc de câteva zile Dan Puric – ”Cine suntem” și, dincolo de faptul că sunt tulburată de luciditatea și profunzimea gândirii acestui om extraordinar, în mintea mea răsar o mulțime de întrebări și chestiuni care nu răsar după vreun articol citit pe net. Oricât de prețioase ar fi informațiile pe care le citim online, nimic nu se poate compara cu cititul unei cărți.

Revenind la Dan Puric și la observațiile sale, percepția mea este că acest om fantastic privește atât de pătrunzător cu ochiul minții starea țării și mai ales starea spirituală a românilor, încât te zguduie din temelii. Dan Puric pune degetul pe rană, identifică probleme și căi de rezolvare, îmbină latura spirituală cu cea pratică și nu încetează nicio clipă să creadă, profund și nestrămutat, în esența poporului nostru.

Însă, ca orice om cultivat și profund ancorat în realitatea societății românești contemporane, Puric observă problema fundamentală a generației noastre: lipsa unui scop, a unei meniri elementare care să ne conducă și care să coaguleze acțiunile individuale într-o direcție comună. Puric remarcă faptul că generația noastră (cei năascuți spre finalul comunismului și la începuturile capitalismului) este una care nu își cunoaște și nu își recunoaște trecutul, o generație spontană care se concentrează pe a trăi în moment. E de ajuns să aruncăm o privire în jur, să vedem doar câteva reclame al căror public țintă suntem, să ținem cont de rata de emigrare și de alți factori pentru a vedea câtă dreptate are.

Nu pot să nu mă întreb care e rolul generației noastre? Nu neapărat doar în România, ci peste tot în lume. Voi ce scop măreț credeți că trebuie să atingem, ce mare schimbare trebuie să aducem în lume? Oricât de bine am trasa obiectivele personale, întotdeauna vom avea nevoie să avem scopuri mai mari decât noi, să facem parte dintr-un plan supraindividual.

Tu care crezi că e scopul generației noastre?

Sursa foto.