Cred că dragostea de animale e ceva ce toți copiii au în suflet. Eu n-am făcut deloc excepție, căci, copil fiind, am avut norocul să-mi petrec verile la bunici, la țară, printre căței, rătuște, pui mici și galbeni de găină, pisici și alte vietăți. Chiar și iarna aveam privilegiul de a aduce miei cu picioarele tremurânde în casă, ca să-i mângâi și să le dau de mâncare, în timp ce motanul Michael (botezat după Michael Jackson, desigur) torcea alene sub sobă.

Pe măsură ce am crescut, însă, vizitele la bunici s-au rărit, iar dorul meu de un animălut jucăuș, care să fie doar al meu, a crescut considerabil. Din păcate, n-am reușit să fiu destul de convingătoare în fața mamei, dar iată că m-am făcut mare, m-am mutat la ”casa mea” și acum câteva luni mi-am îndeplinit visul.

Pe Codiță poate-l știți de pe Facebook sau de pe Instagram, pe unde am mai pus poze, căci bucuria de a-l avea e prea mare ca să n-o împărtășesc cu toată lumea.

Știu că poate ați auzit asta de multe ori, însă faptul de a avea o pisicuță sau un cățeluș te transformă. Pentru mine, Codiță a fost un pisoi dorit din toată inima, pe care l-am îndrăgit fără rezerve de prima dată când l-am văzut. Era cel mai mic din cei 5 frați, cu codița ruptă de la jumătate (de unde și numele :)), cu ochișorii mici și curioși. Am așteptat să crească alături de mama lui până la 2 luni și apoi l-am adus la București, unde a fost vaccinat, hrănit și răsfățat, iar acum are aproape 4 luni, 1,7 kg și un chef de joacă nestăvilit.

De când îl avem acasă, Codiță e bucuria noastră, chiar dacă se întâmplă să facă boacăne. Jucatul cu el e terapie, iar ochișorii care caută afecțiune și privesc cu nesfârșită curiozitate orice lucru nou mă topesc de fiecare dată. A avea un suflețel cald care depinde de tine e minunat și, în același timp, te ajută să te relaxezi și să nu-ți mai bați capul cu nimicuri care altfel ți-ar ocupa mintea.

Să crești o pisicuță sau un pisoi nu e atât de greu și nici atât ce costisitor pe cât ți-ai imagina, iar răsplata sufletească este imensă. Iar dacă îți faci griji că n-o să ai cu cine să-l lași când pleci de acasă, vei fi surprins(ă) să descoperi câți prieteni binevoitori vor vrea să se joace cu el și să-l răsfețe în acest răstimp.

V-aș sfătui însă să alegeți să adoptați un animăluț mai degrabă decât să-l cumpărați. Sunt o mulțime de pisicuțe care ar face fericiți o mulțime de oameni și ar transforma case reci și pustii la care te întorci în cămine pline de bucurie și pretexte de joacă. Așa sunt și cei patru năzdrăvani din poză, care sunt pregătiți să plece de lângă mama lor și să crească veseli și pufoși.

În caz că vă doriți o pisicuță sau un motănel, dați-mi un semn pe andra[punct]zaharia[at]yahoo.com, și vă îndrum către cei patru blănoși.

Să ne citim cu bine și să ne bucurăm de fiecare zâmbet pe care aceste suflețele minunate le au de oferit!