Show-uri precum cel al lui Chicane de sâmbătă noaptea de la Arenele Romane mă fac să mă îndrăgostesc, iar și iar, de muzica trance și de capacitatea sa de a mă face să plutesc.
Pe DJ-ul britanic l-am mai văzut în 2012, la The Mission Dance Weekend, alături de trupa sa, însă talentul său muzical a fost pus în valoare mult mai bine în DJ setul de sâmbătă, unde am avut parte de câteva ore de muzică electronică de cea mai bună calitate.
După ce ne-au introdus în atmosferă românii Snatt & Vix cu un set de warm-up reușit, l-am primit cu mult entuziasm pe protagonistul serii!
Chicane a avut un set echilibrat, coerent, bine legat, alcătuit din piese alese după gusturile sale rafinate în zeci de ani de producție de muzică electronică. DJ-ul britanic trimitea deja demo-uri pe când avea 12 ani, iar acum, la 43, este la fel de entuziast și plin de energie ca la 20.
Chicane ne-a rasfățat cu piese melodice și remix-uri energice, care au răsunat sub cerul înstelat de iulie. Setul său plin de culoare a fost profund marcat de personalitatea distinctă a muzicii pe care Chicane o produce. I-aș recunoaște stilul dintr-o mie, fiindcă doar el știe să creeze acea ambianță armonioasă, în care te poți relaxa în totalitate pentru a te bucura de muzica sa.
I-aș fi dorit un public mai numeros lui Chicane, așa cum simțeam eu că merită, însă, din păcate, comunitatea de trance din România este încă mică, fiindcă gusturile publicului general se hrănesc mai degrabă cu producții a căror durată de viată nu trece de o vară. Euforia și starea de beatitudine din piesele DJ-ului britanic rezistă însă peste ani, iar eu ascult cu plăcere imensă de fiecare dată ”Saltwater”, care a fost lansat în 1999 (!).
Vă las cu una dintre piesele mele preferate din repertoriul lui Chicane, care îi aduce împreună pe alți doi artiști dragi mie, Ferry Corsten și talentatul Christian Burns.