Teehaus – Magazin de ceai la Universitate

Am obserat ca in capatul strazii Edgar Quinet, langa Edgar’s Pub, s-a deschis un magazin de ceaiuri. Magazinasul cochet a rasarit peste noapte si am trecut cu prietenele mele pe acolo. Podea de lemn, rafturi pline de cutii de ceai, de borcanse de miere, de pungulite de cafea –  nebunie de culori, parfum si gusturi! Poti chiar sa incerci unele ceaiuri, fiindca un ceainic cu apa fierbinte si cescute te asteapta pregatite. Mai poti gasi si bomboane, si o multime de bunatati. Nu sunt o impatimita a ceaiului, dar aromele de acolo mi-au ramas in minte toata ziua.Vanzatoarele vorbesc in soapta, ca sa nu te deranjeze in alegerea ceaiului sau a cescutelor preferate.

Va recomand sa treceti pe acolo fiindca sigur veti fi incantati de atmosfera si de produse.

Vreti sa cititi? Si ce daca!

Zilele astea am senzatia ca intreg Bucurestiul e in renovare. De fapt, nu e doar senzatia mea, e o realitate.

Peste drum de Grozavesti o multime de cladiri au fost demolate, lasand in urma lor nori de praf, munti de moloz, mizerie. La pasajul suspendat se lucreaza cu drag si spor, degajand inca o cantitate considerabila de praf si mizerie, nemaipunand la socoteala zgomotul infernal, praf care e ridicat de catre sute de masini, de fiecare data cand semaforul se face verde.

Pasajul de la Universitate e deja o poveste binecunoscuta. Dar a aparut ceva nou: pe alocuri s-a dezvelit pavajul de dedesubt si e de jale! Alunecoase si stralucitoare, placile se insira cuminti. In iernile ce vor urma dezvelirii pavajului presimt ca vor urma multe fracturi, entorse sau cel putin cazaturi zdravene. Nu stiu ce geniu necunoscut s-a gandit ca ar fi o solutie buna sa nu puna placi antiderapante, dar deja asta e o intrebare inutila.
citeste mai departe →

Totul pare mare cand esti mic – Gradina Botanica

Am fost la Gradina Botanica pe cand aveam vreo 3 ani. Nu-mi aduc aminte mare lucru, dar unul dintre lucrurile care mi-au ramas in minte a fost ca serele erau inchise si am fost foarte suparata din cauza asta. Stiu ca mi se parea foarte mare si misterioasa, cam ca un taram de poveste.

Am revenit dupa 17 ani. Spre rusinea mea, treceam pe langa Gradina Botanica in fiecare zi in drumul spre facultate, fara sa stiu ca e acolo. Atat eu cat si iubitul meu am fost surprinsi sa vedem ca era plin de lume, mai ales de tineri parinti impingand cu grija carucioare. Am pornit linistiti pe aleile gradinii, indreptandu-ne catre sere, pe care asteptam sa le vad cu nerabdare. Deh, o curiozitate nesatisfacuta de 17 ani e ceva puternic! Bineinteles, serele tot inchise – “pe termen nedeterminat”. Se punea termopan. Inauntru, niste cactusi chinuiti, prafuiti, printre bare de fier si materiale de constructii. Mi-era mila de bietele plante si nu puteam sa ma abtin sa nu fac o comparatie intre serele de aici si cele de la Gradina Botanica din Cluj, unde poti gasi de la palmieri inalti de cateva zeci de metri, pana la tot felul de plante exotice.

Toamna saracise flora, dar chiar si pustiirea are farmecul ei. Am apreciat totusi ca aerul era mai curat, mai respirabil in mijlocul gradinii. Destul de ingrijita, Gradina Botanica statea linistita si isi asteapta vizitatorii, dar parca cersea atentia lor. Lacurile sunt destul de murdare, dar pe ratustele salbatice care se balaceau fericite nu parea sa le deranjeze prea tare.

Bancile pline odihneau indragostiti – ca si noi de altfel – si bunici care isi scosesera nepotii la soare, in timp ce parintii erau ocupati. Frumoasa, dar nu spectaculoasa, Gradina Botanica ar putea deveni cu adevarat impresionanta daca i s-ar da mai multa atentie – cred eu.

Aici, cateva imagini pline de culoare pe care am tinut neaparat sa le imortalizez. 🙂

Lenny si Florin

LENNY SI Florin

Revin intr-o nota mai vesela. Se cam innorase atmosfera si era nevoie de o revigorare! Iata ca minunate sunt strazile Bucurestiului si multe minuni se infatiseaza privirii noastre. Mai sus avem un exemplu de multiculturalism (termen extrem de iubit de expertii in comunicare), de alaturare a doua experiente muzicale extrreeeem de diferite. In tentativa mea sincera de a ma elibera de sub influenta constrangatoare a prejudecatilor culturale, incerc sa nu fac discriminari. Pana la un punct, ceva e comun: culoarea pielii. No discrimination here! Insa, desi parte din aceeasi specie, exemplul din stanga prezinta evolutia speciei, pe cand, in partea dreapta avem exemplificarea involutiei umanitatii, acest “Spectacol extraordinar” al prostului gust si al lipsei de educatie. Ma intreb totusi: ce cauta Paula Seling pe afis?!?! Ma intreb la ce concluzie s-ar ajunge daca s-ar compara numarul de spectatori al celor doua concerte…. Pana atunci, ma delectez cu o portie de muzica delicioasa!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=zLDIcIrZO8Y&hl=en]

Avanti popolo!

In ciuda asteniei de primavara si a lenei specifice anotimpului (sau anotimpurilor?), am decis sa iau spinoasa problema a exercitiului fizic de tepi si s-o infrunt cu vitejie. Intotdeauna mi-a placut sa fac sport, insa Bucurestiul are felul lui de a descuraja astfel de tentative, punandu-ne in cale tot felul de obstacole: marile fose (ca au trecut de mult de stadiul de gropi), salbaticiunile motorizate, cainii gata sa-ti dea un imbold mai mult decat puternic, lipsa spatiilor verzi si, nu in ultimul rand, ignoranta umana – sa nu dam aici vina pe oras totusi – care se manifesta prin tot felul de replici “elaborate”.

Acestea fiind spuse, mi-am luat avant si doua prietene si am pornit in cucerirea aleilor din Poli. Marea mi-a fost surpriza cand am vazut ca cei cu scopuri nobile precum ale noastre erau multi. Mai plinuti sau mai slabuti, inalti si scunzi, toti gafaiau si transpirau in acelasi ritm, tinzand catre dezvoltarea fizica. Fara comentarii stupide, fara prejudecati. Lucrul asta, trebuie sa spun, m-a facut sa zambesc si sa ma bucur ca fac parte dintr-o generatie preocupata de sanatate si de sport (sa lasam deoparte noptile pierdute in cluburi si alte nimicuri de genul). :)) Mirosul de mici si ocazionalul fum inecacios nu ne impiedicau catusi de putin sa alergam cu avant si abnegatie.

Satisfactia a fost pe masura efortului depus: o stare de buna-dispozitie contagioasa a pus stapanire pe mine deindata ce mi-am atins target-ul propus. Insa dincolo de orice, m-am bucurat sa vad ca inca exista vointa printre noi, ca inca ne pasa de corpul nostru, in conditiile unui oras peste masura de obositor si poluat.

Avanti popolo! Si la mai mare!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=XemD_0bK-vo&hl=en]

Filozofie bucureşteană

831867.jpg

Ca orice mare oraş, Bucureştiul are filozofia lui, compusă din raţionamente îngropate sub grămezi de gunoaie, silogisme scurse pe lângă canalizările înfundate, aporii decapitate pe şinele de tramvai…dar acum cred că şi el, ca şi mine, trece printr-o criză existenţială. În fiecare zi apare un nou sanţ săpat adânc pe faţa dezolată şi îmbătrânită a oraşului. Mai poate cineva să scoată la lumină adevărul, raţiunea? Oraşul se zvârcoleşte sub picioarele noastre, geme de durere cand dalele reci de ciment sunt date la o parte şi încă un pickamer se înfige dureros.

Oraşul e trist. Pâlcuri de muncitori creează, din nepăsare, din prostie şi din inerţie haosul. Ici şi colo câte un poduleţ peste încă un şant. Dar nu vor fi de ajuns să ne ajute să nu ne scufundăm în căutările unor răspunsuri la atâtea întrebări. Frustrarea se naşte prin distrugerea a tot ce cunoaştem, a tot ce ne e familiar: totul e dat peste cap, se sapă, se scot la iveală mormane de pământ cleios şi negru, pe care nici măcar noaptea le poate ascunde. Iar toate acestea în virtutea unor constructe care se pare că ne vor îmbunătăţi viaţa. Liniştea se sparge în zgomotul maşinăriilor care scheaună. E gălăgie, e mizerie, e confuzie…

Locurile prin care putem trece sunt din ce în ce mai mici. Până într-o zi…când vom fi nevoiţi să mergem chiar printre maşini. Orice urmă de logică şi raţionalism a fost abolită, strivită, astupată, spartă, îngropată. Noua estetică a Bucureştiului este cea a unui etern şantier, epistemă a condiţiilor socio-culturale actuale. Nici măcar un stoic n-ar putea să se conformeze noii realităţi.

Eu?… Eu prefer să rămân sceptică în legătură cu “binefacerile” marilor planuri municipale. Iar până atunci, încerc să ascund toate lucrurile pe care le văd într-un loc cât mai ascuns al minţii…doar că, acest colţ nu e chiar un colţ. E mai mult un teritoriu. Şi suprapopulat.