Am fost la Gradina Botanica pe cand aveam vreo 3 ani. Nu-mi aduc aminte mare lucru, dar unul dintre lucrurile care mi-au ramas in minte a fost ca serele erau inchise si am fost foarte suparata din cauza asta. Stiu ca mi se parea foarte mare si misterioasa, cam ca un taram de poveste.
Am revenit dupa 17 ani. Spre rusinea mea, treceam pe langa Gradina Botanica in fiecare zi in drumul spre facultate, fara sa stiu ca e acolo. Atat eu cat si iubitul meu am fost surprinsi sa vedem ca era plin de lume, mai ales de tineri parinti impingand cu grija carucioare. Am pornit linistiti pe aleile gradinii, indreptandu-ne catre sere, pe care asteptam sa le vad cu nerabdare. Deh, o curiozitate nesatisfacuta de 17 ani e ceva puternic! Bineinteles, serele tot inchise – “pe termen nedeterminat”. Se punea termopan. Inauntru, niste cactusi chinuiti, prafuiti, printre bare de fier si materiale de constructii. Mi-era mila de bietele plante si nu puteam sa ma abtin sa nu fac o comparatie intre serele de aici si cele de la Gradina Botanica din Cluj, unde poti gasi de la palmieri inalti de cateva zeci de metri, pana la tot felul de plante exotice.
Toamna saracise flora, dar chiar si pustiirea are farmecul ei. Am apreciat totusi ca aerul era mai curat, mai respirabil in mijlocul gradinii. Destul de ingrijita, Gradina Botanica statea linistita si isi asteapta vizitatorii, dar parca cersea atentia lor. Lacurile sunt destul de murdare, dar pe ratustele salbatice care se balaceau fericite nu parea sa le deranjeze prea tare.
Bancile pline odihneau indragostiti – ca si noi de altfel – si bunici care isi scosesera nepotii la soare, in timp ce parintii erau ocupati. Frumoasa, dar nu spectaculoasa, Gradina Botanica ar putea deveni cu adevarat impresionanta daca i s-ar da mai multa atentie – cred eu.
Aici, cateva imagini pline
de culoare pe care am tinut neaparat sa le imortalizez. 🙂
