Sâmbătă am aflat că nu e atât de rău să-ți iei inima în dinți și să îți înfrunți fricile.
Sâmbătă am realizat încă o dată că prietenii sunt cei care știu cel mai bine să-ți dea un ghiont când nu te încumeți să faci pasul următor, fiindcă e în afara zonei tale de confort.
Și tot sâmbătă am învățat să mă bucur de priveliște, chiar dacă zborul nu e chiar lin, lucru aplicabil și în viața de toate zilele.

Răzvan a fost cel care a pus totul la care și ne-a adunat pe toți (Anne-Marie, Corina, Cabral, Alex Conu, Auraș, Hoinaru, Anca, Bogdan, Petreanu, Ionela), făcând eforturi ca totul să descurgă frumos, alături de echipa de la AventuraCard.

Toată lumea a venit cu entuziasm viguros, așteptând cu nerăbdare să se deprinsă de sol, însă eu am plecat convinsă că nu o să părăsesc pământul care mi-e atât de drag. Această teamă mi se trăgea de când am suferit de rău de înălțime, care mi-a trecut abia pe la 16 ani. Acum nu mai am nicio frică de a zbura cu avionul, dar gândul că voi simți aerul fluturându-mi pe lângă urechi (aproape), mă făcea neliniștită.

După ce Răzvan și Cabral au dotat avionul cu camere video în toate unghiurile, care să surprindă fiecare înghițit în gol al bloggerilor surprinși de manevrele aviatice, câte unul, bloggerii și-au luat zborul, niciunul nevrând să-și lase parola de la blog. Gândul întoarcerii a fost puternic, astfel încât, în ciuda vântului năprasnic, și grație abilităților excelente ale pilotului, toți au aterizat teferi.

Eu am încercat sa trec neobservată și nezburată, dar prietenii mei amabili au insistat că ar fi păcat să pierd ocazia. Și, în ciuda zâmbetului forțat pe care l-am avut la urcare, m-am întorc cu gândul că da, aveau dreptate, și ar fi fost o pierdere să nu zbor.

Pe lângă faptul că ești în maximă siguranță, Andrei, pilotul, te face să te relaxezi văzându-l cu câtă naturalețe și dezinvoltură manevrează mica aeronovă. Apropo de acest lucru, a trebuit eu sa întreb ce fac pedalele și manșa, că imediat Andrei mi-a demonstrat, avionul mișcându-ți coada ca un cățel bucuros că iese la plimbare și un mic gol în stomac făcându-mă să mă apuc un pic mai strâns de bara din dreapta.

Dar e tare frumos acolo, sus, e liniște, e vânt, e vreme să contemplezi, să te rupi de toate, să-ți smulgi rădăcinile și să fii, măcar pentru câteva minunte, cu capul în nori. Și mi se pare că e unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le poți face cuiva, fiindcă e o senzație unică, pe care nu o poți trăi niciunde. Și nici măcar nu e așa de scump.

Despre AventuraCard vă pot spune că e un proiect făcut din pasiune, care nu face bani decât pentru a întreține această pasiune, care îi face fericiți pe cei care se ocupă de zboruri, dar mai ales pe cei care vin acolo să guste din puritatea văzduhului. Pe mine m-au ajutat să-mi mai domin o teamă, iar acesta e un lucru mare. Pe alții i-a bucurat și mai mult. Voi dacă vreți să aflați mai multe, îl puteți întreba chiar pe pilot.

Mulțumim Răzvan pentru o zi memorabilă și pentru amintiri care mă fac să zâmbesc.

În încheiere, două teasere:

De la Cabral

Și de la Răzvan

Airbloggers – sneak preview from razvanbb on Vimeo.

LE: Iată și clipul oficial, realizat cu entuziasm și dibăcie, de către Răzvan: