Mi-au trecut prin mâini în ultima vreme o mulțime de cărți, pe cât de diverse, pe atât de apropiate în unele puncte. Încântată fiind de concertul său de la București, am decis că ar fi interesant să aflu mai multe despre viața unui artist atât de talentat cum este Andrea Bocelli.
În autobiografia sa, ”Muzica tăcerii”, Andrea Bocelli dezvăluie lumii adevăruri neștiute despre evoluția sa ca om și ca artist. O face cu măiestrie, cu grație, cu sinceritate și cu tristețe uneori. Scriitura e de o sensibilitate aparte și de o franchețe care m-a frapat. Nu știam despre acest tenor desăvârșit că a terminat dreptul, nu-i cunoșteam drama, lupta interioară și nici faptul că și-a găsit succesul abia la 30 și ceva de ani.
Am trăit alături de Amos, personajul prin care artistul a ales să-și spună povestea, bucurii și tristeți, încercări și perioade de rebeliune, îndrăgostiri, urmărind mereu firul roșu care-l tot atrăgea către muzică și cariera căruia îi era destinat. Am descoperit un om complex, greu încercat de soartă, dar căruia viața i-a scos mereu în cale oamenii potriviți care să-l ajute să evolueze.
E cu atât mai interesant de citit această biografie, cu cât muzica pe care Bocelli o oferă cu atâta generozitate nu pare să aibă loc în lumea în care trăim. În ciuda acestei preconcepții, concertele sale adună mii de oameni în toate țările lumii, a vândut peste 70 de milioane de discuri, iar vibrațiile vocii sale umplu suflete cu istorii fundamental diferite.
Frumos e să vezi cum Bocelli se dezvăluie în plenitudinea umanității sale, cu rele, cu bune, cu defecte și momente de triumf, fără pic de aroganță. Și apreciez că onorează muzica tradițională italiană prin aportul său, ducând mai departe această limbă frumoasă și expresivă.
Rândurile vieții sale vorbesc despre cum a învățat să iubească tăcerea, atât auditivă, cât și vizuală, cum a găsit sens și structură în amalgamul de emoții în senzații din viața sa. E o carte educativă, despre acceptarea propriei traiectorii și despre urmărirea unei pasiuni care ne poate duce departe, dacă o hrănim constant.
Bocelli e un om simplu, care a evoluat de la acest punct:
(Debutul său de la Sanremo, din 1994, la categoria ”Propuneri noi”)
până aici:
(la un concert splendid din 2008, perfect, în inima Toscanei, în Lajatico, satul său natal.)
Să citiți această carte și să-i ascultați acordurile dintre rânduri. Vă va face un pic mai buni și vă veți dori să-l (re)vedeți în concert cât mai curând!
