Rijks Museum din Amsterdam

8. RijksmuseumDintre toate muzeele pe care le-am văzut până acum, unul mi s-a întipărit în memorie mai bine decât toate celalalte. Desigur, nu am pretenția de a fi văzut cele mai frumoase muzee și sunt conștientă că mai am de vizitat multe asemenea locuri în care omenirea a adunat comori de toate felurile, însă Rijks Museum din Amsterdam e un loc aparte.

La începutul lunii trecute, după #WindowsAMS și înainte să fug spre aeroport, am avut un răgaz de câteva ore, care mi-a permis să mă pierd în muzeul recent renovat al olandezilor, unde se mândresc cu lucrări atât de valoroase, încât și o persoană neinițiată ca mine le poate aprecia. (Photo credit: John Lewis Marshall. Image courtesy of Rijksmuseum)

Cu o vechime de 125 de ani, Rijks Museum a fost adus în era noastră după un proces de renovare ce a durat 10 ani și a costat 375 milioane de euro, oferiți de Ministerul Educației, CUlturii și Științei al Olandei și din fondurile proprii ale muzeului. Doar ”The Night Watch” a lui Rembrandt a rămas în poziția pe care o ocupa de zeci de ani, în centrul clădirii, celelalte sute de lucrări fiind aranjate astfel încât să le poți urmări evoluția peste secole. Eu am fost norocoasă să am timp să parcurg 3 dintre traseele din ghidul audio (pe care vi-l recomand în orice muzeu din Amsterdam): traseul Epocii de Aur, traseul legat de arhitectura clădirii muzeului și traseul celor mai importante 20 de lucrări expuse.

9. Night Watch Gallery
Photo credit: Iwan Baan. Image courtesy of Rijksmuseum

Dincolo de picturi, la Rijks poți vedea și obiecte istorice și arte aplicate care ilustrează foarte frumos motto-ul muzeului: ”a feel for beauty, a sense of time”.

Colecțiile muzeului însumează peste 8000 de obiecte artistice și istorice, dispuse în 80 de galerii, ce spun povestea a 800 de ani de istorie neerlandeză, începând cu anul 1200 și până în prezent. Înainte de renovare, muzeul primea peste 1 milion de vizitatori anual, însă judecând după gradul de aglomerare al galeriilor pe care l-am trăit pe pielea mea, cred că această cifră va fi depășită anul acesta.

Îmi place mult atmosfera din muzeele din Amsterdam, căci am mai văzut câteva și anul trecut: te poți plimba relaxat peste tot, poți face fotografii în voie (lucru nemaiauzit în muzeele din România), ai la dispoziție cafenele și un gift shop generos, de unde poți cumpăra tot felul de obiecte imprimate cu operele de artă expuse în muzeu, de la creioane, la eșarfe de mătase de câteva zeci de euro buni. La fel de mult mi-au plăcut și librăria muzeului și grădina sa, în care m-am bucurat de soarele primăvăratic și o carte bună.

Aș reveni cu plăcere la Amsterdam de fiecare dată, fiindcă un oraș atâtde vibrant, care oferă atât de multe opțiuni pentru iubitorii de artă, de plimbări sau de muzică nu poate fi decât o destinație pe care ajungi să o iubești. Veți vrea să fotografiați orice colț, fiindcă totul pare desprins dintr-un board de pe Pinterest. 🙂 Și mai e ceva: Amsterdam nu e un oraș prea mare, căci îl poți bate la pas, și nici prea aglomerat, fiindcă, printr-un mod numai de ei știut, olandezii au reușit să integreze turiștii într-un mod plăcut în ritmul orașului lor.

Heineken Experience – BE the beer!

În toată facultatea mea și munca în domeniu, nu știu să fi auzit prea des despre conceptul de muzeu de brand. Înainte să plec la Amsterdam, mi s-a recomandat că neapărat să ajung la Heineken Experience, fiindcă e un must-see. Și n-am avut nevoie să mi se spună de două ori, fiindcă deja sunt fană a brandului și consumatoare loială a acestuia. Am descoperit ulterior că e o idee foarte bună să-ți începi ziua cu acest obiectiv, fiindcă garantez că vei fi vesel(ă) și plin(ă) de entuziasm pentru ore în șir, nu datorită berii consumate, ci datorită atmosferei de acolo. Dar să nu ne grăbim. 🙂

IMG_20130712_122017

Ca toate brandurile de succes, Heineken a fost creat dintr-o pasiune puternică. Fondatorul, Gerard Adriaan Heineken, este unul dintre antreprenorii care au construit o valoare ce rezistă de-a lungul timpului, datorită unei tradiții puternice, a unei familii unite în jurul unui ideal ce încorporează respect pentru consumatori și pentru munca angajaților lor. Muzeul te poartă prin istoria brandului pe nesimțite, prin intervenții scurte și jucăușe a unor personaje foarte carismatice. Așa poți să înțelegi valoarea sticlelor și medaliilor expuse, una dintre ele chiar de la Expoziția Universală de la Paris din 1875, iar apoi ți se explică procesul de creare a berii Heineken, cu ingredientul secret: drojdia de tip A descoperită de H. Elion pentru Heineken. Ba chiar compania olandeză a fost printre primele care a propus reciclarea sticlelor (pentru construcția de case chiar!), lucrând încă de la începuturile sale pentru a proteja mediul înconjurător.

IMG_1647

Punctul culminant al experienței este momentul în care devii tu însuți bere. Poate sună ciudat, însă din dorința de a nu vă strica surpriza când ajungeți acolo, nu vă voi dezvălui în ce anume constă acest moment. Trebuie să vă spun însă că este plin de energie, mișcare și râsete și veți ieși de acolo cu un mare zâmbet pe față.

IMG_1651

Și fiindcă acest moment vă va face o poftă teribilă de bere rece, urmează o degustare plină de învățăminte interesante, precum care e rolul spumei din paharul de bere.

IMG_1660

Următorul pas e incursiunea în lumea de brand Heineken: într-o cameră cu tavan din sticle de bere sunt plasate ecrane uriașe pe care rulează cele mai distractive spoturi publicitare ale mărcii. Pregătește-te apoi de un labirint distractiv, cu oglinzi, scris cu lumină, neoane fluorescente, un joc de DJ Hero, un vagon de tren ca cel din spotul cu James Bond și un perete din sticle de bere.

replace

Și dacă vrei să ai o opțiune de back-up pentru carieră, poți învăța să torni bere la draft ca un profesionist și să-ți iei și diplomă pentru asta. Apoi o să te bucuri de o nouă degustare de bere rece, pe ritmuri de piese antrenante, în timp ce călătorești în toată lumea prin intermediul imaginilor ce se succed pe ecranele din cameră. Pe masă vei avea harta lumii, care îți indică în ce țară te afli. Iar ori de câte ori vei pune un pahar de Heineken pe acea masă, un coaster branduit își va face apariția. Detaliile atent gândite fac din Heineken Experience un spațiu care te face să-ți crească și mai mult respectul și admirația față de acest brand uriaș.

Brand store-ul de la final este plin de goodies și poți chiar să-ți personalizezi sticle, pahare sau halbe cu numele dorit. Am plecat de acolo cu entuziasm și o doză mare de energie, dar, mai mult decât atât, mi-am spus în sinea mea că mi-ar plăcea tare mult să lucrez pentru brandul Heineken! Am fost complet încântată de povestea companiei, de pasiunea oamenilor de acolo și de farmecul unui brand de bere care e mult, mult mai mult decât atât.

IMG_1682

Trebuie neapărat să ajungeți și voi acolo, fiindcă sunt sigură că veți înțelege exact despre ce vorbesc. Proost!

Cum stai cu orientarea?

Ce vizitezi prima dată când ajungi într-un oraș nou? Ești tipul de turist care preferă să meargă pe căile indicate, să vadă toate locurile cunoscute sau preferi să iei străzile la pas și să descoperi locuri pitorești?

Eu recunosc că sunt o combinație din cele două tipuri de turist, dar am ceva ce-mi place să fac în mod deosebit: să fac o mică cercetare asupra locurilor pe care urmează să le vizitez, înainte să ajung acolo. Îmi place să mă uit la o clădire și să știu măcar de ce este faimoasă și dacă admir un tablou, aș vrea să am idee ce-l face să fie special.

Și fiindcă am o curiozitate teribilă legată de Olanda, mi-am pus în minte că vreau să aflu de ce 98% dintre cei mai talentați DJ din lume sunt de origine olandeză. Așa că am pornit la explorat orașul lui Tiesto și al lui Hardwell. Nu am plecat încă în concediu, motiv pentru care am ales să mă joc cu noua aplicație de la KLM, ”Explore Amsterdam”.

971792_10151426326210172_1156697783_n

Despre Amsterdam ați auzit probabil o mulțime de povești și e foarte posibil să aveți cel puțin un prieten care a fost acolo, asta în cazul în care nu ați ajuns voi înșiși în celebrul oraș. Personal, am auzit doar păreri bune despre acest loc ce-i face pe olandezi mândri și mă pregătesc să-l explorez și eu curând.

Aplicația KML mi-a oferit oportunitatea să descopăr orașul de aproape și mi-a stârnit spiritul competitiv. Ca să obțin un punctaj mai bun și să identific cât mai rapid cele 10 locuri faimoase, am avut ajutor de nădejde:

  • Google Maps și Google Places, ca să identific rapid strada și orientarea față de punctul de plecare pentru fiecare obiectiv turistic
  • Google Images ca să am o perspectivă vizuală din mai multe unghiuri asupra obiectivului pe care îl căutam.

Recunosc, cred că m-aș fi putut descurca nițel mai bine, dar cred că totuși am reușit un scor onorabil. Puteți afla ce scor am obținut dacă mă căutați în lista de concurenți din aplicație. Cred însă că altcineva va pleca într-un weekend cât se poate de relaxant la Amsterdam, dar aveți toate șansele să câștigați dacă știți că aveți un simț ascuțit al orientării în spațiu.

Exploreaza Amsterdamul

Până la vizita în Amsterdam, aflăm că Air France și KLM Royal Dutch Airlines vor opera zboruri care au wi-fi în avion, pe două aeronave Boeing 777-300. Pentru cine are ”atechagoraphobia” (teama de a sta fără tehnologie), acum rezolvarea e simplă: vom putea fi tot timpul online, chiar și deasupra norilor. Asta dă un nou sens expresiei ”in the cloud”. 🙂

Și pentru că olandezii se pricep nu doar la muzică, ci și la branding (KLM fiind un exemplu clar), vă las cu un clip descoperit la Claudia care mi-a plăcut la nebunie:

Voi ce scor ați reușit să obțineți în aplicație?