Mi s-a întâmplat de multe ori să am perioade atât de aglomerate, încât să simt că nu mai am timp să analizez bine fiecare lucru pe care îl fac. Când zilele trec ca flash-uri prin fața ochilor și nu știu cum să prioritizez mai bine tot ce am de făcut, încerc să găsesc o serie de repere care să mă ajute să nu-mi pierd echilibrul.

Zilele trecute am citit un articol ce dezbătea efectele modernității asupra învățământului superior, în care am regăsit multe dintre problemele care ne afectează și mult timp după terminarea facultății. Printre acestea se regăsesc sindromul omului mereu (pre)ocupat, competitivitatea, cultura meritocrației, presiunea de a face mai mult, mai repede, mai bine, nevoia de acumula cât mai multe informații etc. Singurul lucru care mă ajută să dau eu ritm zilelor, iar nu ele mie, este acel moment care mă ajută să văd lucrurile altfel. Cel mai des mi se întâmplă să am o discuție cu prietenii, cu jumătatea mai bună sau să citesc ceva cu adevărat bine scris sau bine gândit. La fel de bine îmi prind și momentele de pauză de la efort intelectual, ca atunci când fac mișcare. Pentru mine aici e izvorul unei gândiri sănătoase, echilibrate, unde principiile se consolidează și fac loc concluziilor așezate.

Cred că și practica găsirii acestor surse de sens, precum și cultivarea lor, ține de autodisciplină, la fel ca și productivitatea. Fiindcă scopul nu e să devenim roboței mai productivi, ci oameni mai înțelepți, care să facă alegeri mai bune, atât pentru ei, cât și pentru ceilalți.