How To Web se pregătește de o nouă ediție curprinzând speaker-i renumiți, antreprenori din toată lumea, investitori și pasionați de web business, informații utile și sesiuni intense de networking. Sunt extrem de entuziasmată că fac parte din nou din acest eveniment, în calitate de blogger oficial, fiindcă pentru mine va fi al treilea an consecutiv în care merg la How To Web și al doilea an în care mă număr printre bloggerii care au access la această conferință și toate detaliile ei.
How To Web 2012 – punctul de contact cu o abordare diferită
Pentru mine, How To Web a fost o experiență profund educativă, nu doar la nivelul informațiilor prezentate, ci și la contactul cu o mentalitate de business diferită de a noastră. Ca om de comunicare, beneficiile participării la această conferință de extind dincolo de prezentările văzute și se concentrează în jurul experienței multiculturale, constituită din perspectivele diferite pe care fiecare dintre participanți și speaker-i le aduce acolo. În primii 2 ani de How To Web am învățat că:
Tehnologia fără ”the human touch” nu va schimba niciodată lumea, fiindcă factorul fundamental care face tehnologia să funcționeze în beneficiul tuturor este impactul emoțional al instrumentelor pe care le folosim.
Cele mai bune prezentări sunt cele pline de ingenuitate, care își trag esența din experiențe personale.
How To Web este un loc în care oamenii tehnici, antreprenorii și oamenii de comunicare pot învăța unii de la ceilalți, pot face schimb de experiențe și se pot susține în descoperirea de insight-uri extrem de utile pentru activitatea lor.
Un eveniment ca acesta impune standardul pentru conferințele centrate în jurul business-urilor dezvoltate online și atrage atenția asupra piețelor emergente din zona Europei de sud-est, bogată în talente și resurse pentru dezvoltarea acestei zone de business.
Eu am dedicat anul trecut o întreagă secțiune a blogului acestei conferințe, iar pe profilul meu de Facebook puteți vedea poze de anul trecut (1 și 2).
De ce să participi la How To Web 2012?
Sunt 3 motive esențiale pentru care trebuie să participi anul acesta la How To Web dacă pasiunea ta este online-ul, antreprenoriatul sau dacă îți cauți parteneri de afaceri sau de echipă:
1. Pentru oameni
Participanții care se strâng la How To Web 2012 sunt oamenii pe care ți i-ai dori să-i întâlnești în fiecare zi: pasionați, cu experiență profesională vastă, deschiși și interesați să schimbe idei și să construiască produse și servicii excelente. De asemenea, trebuie să vii la conferință pentru a cunoaște echipa care organizează evenimentul, condusă de Bogdan Iordache, un grup de oameni motivați, profesioniști și entuziaști, care, de 3 ani, ridică standardele de organizare a conferințelor orientate către sfera web din această zonă a Europei.
2. Pentru speaker-i
Când în fruntea listei de speaker-i se află Jon Bradford – Co-founder Springboard, Diane Bisgeier – Program Manager @ Mozilla WebFWD, Phil Libin – CEO Evernote, JP Schmetz – Board member XING & Burda și Radu Georgescu – Founder Avangate & GECAD, nu poți să nu vrei să îi cunoști, să le pui întrebări și să îi asculți cu interes. Fiecare speaker vine cu experiența sa și cu sfaturile sale de care poți beneficia
3. Pentru inspirație și motivație
După fiecare eveniment How To Web mi-am consolidat motivația de a construi ceea ce îmi doresc din punct de vedere profesional. Prezentările speaker-ilor și interacțiunea cu participanții mi-au demonstrat că fiecare aduce propria contribuție la dezvoltarea web-ului și a business-urilor făcute în acest mediu. M-am inspirat din poveștile fiecăruia și mi-am promis că niciodată nu voi renunța la pasiunea de a face lucrurile bine.
How To Web 2012 va fi o experiență transformativă, pe care vi-o recomand cu entuziasm sincer! Pentru a vedea povestea cu alți ochi, urmăriți-le blogul și vedeți ce povești de succes s-au conturat în cadrul acestor conferințe. Una dintre acestea poate fi a voastră.
Nu uitață că update-urile vin și pe Twitter și Facebook
PS: Mai sunt 4 zile până când vor fi disponibile primele bilete de very early birds la conferință.