Serial nou: Politisti fara frontiere (si un concurs) (P)
Îmi aduc aminte cu precizie momentul în care am început să fiu mare consumatoare de seriale. Eram în anul 1 de facultate și un prieten mi-a spus, cu mare convingere în voce, că trebuie să văd serialul ăsta. Pentru că aveam încredere în gusturile lui, am zis că merită o șansă. Cinci ore mai târziu, m-am trezit ca dintr-o transă, după 5 sau 6 episoade văzute deodată, fără să pun pauză, fără să beau apă și aproape fără să respir.
Lui ”Prison Break” i-au urmat multe seriale, zeci, unele văzute cap-coadă, altele abandonate din diferite cauze. Am petrecut multe ore alături de personaje bine conturate, alături de povești pline de momente dramatice sau construite pe scenarii SF. Mi-au plăcut multe, așa că, la un moment dat, mă uitam la vreo 15 seriale în paralel, deși aveam 2 joburi. Nu știu nici eu cum aveam timp. 🙂
În ultima vreme am renunțat la multe dintre seriale pentru ieșit prin parc și citit, însă toamna asta îndeamnă la reluarea bunului obicei. 🙂 Așa că am găsit exact ce voiam, pe AXN: Poliștiști fără frontiere (Crossing Lines).
Despre serial
Acest nou serial pe care am pus ochii are o ”rețetă” cel puțin interesantă:
- este un serial ce combină limbile engleză, franceză și germană, filmat în Europa și creat de Edward Allen Bernero (care a mai lucrat și la ”Criminal Minds” și este fost polițist pe tura de noapte la Chicago PD) și Rola Bauer
- serialul a avut premiera în iunie anul acesta, la Festivalul Televiziunii de la Monte-Carlo, fiindc pentru prima dată când acest festival a început cu un serial TV
- povestea serialului este aceea a unei echipe internaționale de investigatori cu sediul în Haga, care se ocupă de rezolvarea cazurilor ce transced granițele statelor lumii.
Serialul ”Polițiști fără frontiere” aduce în atenția telespectatorilor faptul că granițele nu înseamnă nimic pentru infractori și criminali, ceea ce e un fapt cât se poate de real. Îmi place foarte mult realismul scenariului și faptul că te pune să gândești pentru a descoperi următorul pas. Are ceva din gravitatea unui serial britanic și evită cu succes clișeele serialelor americane.
Personajele
Casting-ul este unul cel puțin reușit și în include pe unul dintre actorii mei preferați din ”Prison Break”, de care am amintit mai sus:
- William Fichtner este Det. First Grade Carl Hickman, care a făcut parte din NYPD (USA)
- Marc Lavoine este Det. Major Louis Daniel, de la ICC/DCPJ (Franța)
- Gabriella Pession este Sgt. Eva Vittoria, de la Europol și NOCS (Italia)
- Tom Wlaschiha este Sebastian Berger, membru al Berliner Polizei (Germania)
- Moon Dailly este Det. Sgt. Anne-Marie San, parte din Police nationale (Franța)
- Richard Flood esre Det. Tommy McConnel, parte a Police Service (Irlanda de Nord)
- Donald Sutherland este Michel Dorn, membru ICC (USA)
CONCURSUL
De unde știu toate detaliile prezentate mai sus? AXN mi-a trimis primele 2 episoade înainte de premiera care are loc chiar astăzi! Tot alături de ei pun la bătaie 3 cadouri de la AXN legate de tematica serialului ”Polițiști fără frontiere”.
Ce trebuie să faci: lasă un comentariu în care să-mi spui care este programul de difuzare a serialului, iar noi vom extrage, prin tragere la sorți, 3 câștigători. Te poți înscrie până pe 30 septembrie, ora 23:59.
Tu cât ești de pasionat(ă) de seriale?
Sursa.
©2013 Tandem Productions GmbH, TF1 Production SAS. All rights reserved.
Photo Credit: Dusan Martincek
Photo Credit: Etienne Chognard
Later edit: Câștigătorii sunt:
1. Dragoş Geornoiu
2. Nitu Irina
3. Cristi
Felicitări!