SEO & social media – depaseste-ti limitele! Castiga doua invitatii la curs

Întotdeauna am fost de părere că, orice job ai avea, ai nevoie de un mecanism de învățare esențial: capacitatea de a asimila informatii din mai multe discipline sau zone profesionale. Cred că faptul de a avea ca fundament teoretic și practic relațiile publice mi-a imprimat foarte bine această abordare în minte, fiindcă PR-ul este un domeniu multidisciplinar prin excelență. Astfel m-am deprins să învăț concepte și tactici din mai multe domenii și să le aplic apoi în proiectele mele.

Fiindcă susțin cu tărie această metodă de a învăța și de a lucra, mi se pare o idee excelentă aceea de a realiza un curs online despre ”Cum să-ți crești traficul pe site folosind SEO și Social Media”.

Când?
Pe 6 noiembrie agenția Spada organizează un nou webinar axat pe dependența dintre ecosistemele SEO (Search Engine Optimization) și social media. Dat fiind că anul trecut am avut ocazia să lucrez mai intens pe partea de SEO și am acumulat mai multe cunoștințe în această zonă, am conștientizat mai bine importanța de a combina cele două strategii pentru a avea rezultate de succes, atât pe termen mediu, cât mai ales pe termen lung.

Alături de trainerul obișnuit, Alex Negrea, va fi și Ana Matei, Online & Mobile Marketer specializat pe SEO, ale cărei experiență și rigoare le cunosc și le apreciez.

social media seo
Social media colourful set via Shutterstock

De ce?
Pentru că ai nevoie să înțelegi ce schimbări importante se întâmplă dincolo de rețelele de socializare.
Fiindcă Google și Facebook sunt două dintre cele mai importante surse de trafic pentru un site sau un business și trebuie să înțelegi care sunt mecanismele care guvernează vizibilitatea și eficiența pe aceste platforme.
Pentru că trebuie să știi cum se face un audit SEO de bază și cum să faci studiul concurenței pentru clienții sau compania ta.
Fiindcă este esențial să poți construi o strategie de social media și SEO cu obiective comune, care să genereze rezultate pe termen mediu și lung, nu doar în termeni de vizibilitate, ci și în vânzări.

Important!

Cursul nu este o simplă prezentare. Ana Matei și Alexandru Negrea vor arăta participanților, efectiv, metode și instrumente pentru îmbunătățirea și creșterea traficului pe site. În plus, la sfârșitul cursului ai ocazia să pui întrebări punctuale, legate de problemele pe care le întâlnești tu în încercarea de a-ți crește traficul pe site, întrebari la care vei primi răspuns de la unii dintre cei mai buni oameni din industrie.

Unde?

Cursul de desfășoară online, pe 6 noiembrie (miercuri), între orele 18-21 si costă 45 de euro. Înscrierile se fac aici.

Sunt disponibile doar 20 de locuri, iar eu îți ofer șansa să câștigi una dintre cele două invitații pe care le pun la bătaie. Ce trebuie să faci este să-mi spui într-un comentariu care e cea mai importantă întrebare a ta legată de SEO. Eu voi alege prin tragere la sorți dintre răspunsurile primite și voi anunța câștigătorii pe 5 noiembrie. Ai până pe 5 noiembrie, la ora 20:00 să-mi lași întrebarea ta. Succes!

LE: Câltigătorii celor două invitații sunt Mihai Pintilie și Ivona. Vă mulțumesc tuturor pentru interes! Și pentru că am strâns foarte multe întrebări despre SEO care vă preocupă, vă promit că le voi răspunde într-un articol realizat alături de un specialist din această zonă. Ne citim curând!

25 Responses

  1. Malina Rusu
    Oct 29, 2013 - 10:47 AM

    Cum imi pot alcatui o strategie de SEO pentru un proiect low-budget, deci fara a avea un om dedicat care sa se ocupe de asta?

    Reply
  2. Mihai Pintilie
    Oct 29, 2013 - 10:48 AM

    Se mai ghideaza oamenii din agentii dupa mult-ravnitul si mult-blamatul Page Rank atunci cand isi construiesc strategiile de comunicare in mediul online?

    Reply
  3. Katty Dobre
    Oct 29, 2013 - 11:10 AM

    Cum justifici unui client ca rezultatele obtinute, cresterea de trafic, conversions, subscribers, etc., sunt datorita tie, muncii tale si unei strategii bine definite, cand clientul lucreaza si on their own?

    Reply
  4. Madalina
    Oct 29, 2013 - 12:35 PM

    Care sunt metodele si uneltele cele mai eficiente pe care le pot folosi pentru a creste traficul pe site, in conditiile in care nu am foarte mult timp sa ma ocup de acest aspect.

    Reply
  5. Roxana Andrei
    Oct 29, 2013 - 12:46 PM

    Ce efecte negative poate avea SEO asupra companiei? Cum cauti solutiile pentru o strategie Social Media si SEO atat pentru client, cat si pentru potentialii candidati, intr-o companie de HR?

    Reply
  6. Alina Aliman
    Oct 29, 2013 - 06:27 PM

    Buna,

    Imi doresc mult sa iau parte la acest webinar. Cum as putea participa la concursul pentru cele doua invitatii pe care le oferi?

    Multumesc mult,
    Alina

    Reply
    • Andra Zaharia
      Oct 30, 2013 - 08:31 AM

      Alina, citeste te rog articolul cu atentie. La final sunt trecute foarte clar conditiile de participare.

      Reply
      • Alina Aliman
        Oct 30, 2013 - 01:57 PM

        Ai dreptate 🙂 revin in cel mai scurt timp. Multumesc!

        Reply
  7. Alina
    Oct 30, 2013 - 01:27 PM

    La cat timp trebuie sa revizuiesti site-ul tau, cap-coada, pentru a te asigura ca esti in parametrii actuali dpdv SEO?

    Reply
  8. Diana
    Oct 30, 2013 - 01:40 PM

    Cum poti face SEO prin intermediul Social Media? In afara de “#”, nu multa lume foloseste….

    Reply
  9. iulia
    Oct 30, 2013 - 02:17 PM

    Pot beneficia de expertiză SEO în cazul în care site-ul este abia în construcţie? Cine ofera consultanta si ce trebuie urmarit la prima intalnire cu un consultant SEO?

    Reply
  10. Laura
    Oct 30, 2013 - 02:30 PM

    Schimburile de link-uri reprezinta in continuare o varianta viabila pentru cresterea in serp? Sau aceasta metoda a avut soarta directoarelor de link-uri?

    Tot in aceeasi categorie de intrebari: advertorialele sunt o metoda recomandabila? Aici ma refer la cele de pe site-urile dedicate advertorialelor gratuite. Aceeasi intrebare si pentru comunicatele de presa de pe site-uri de profil.

    Reply
  11. Bogdana
    Oct 30, 2013 - 02:38 PM

    Care sunt cele mai folosite instrumente de monitorizare a tehnicilor SEO?

    Reply
  12. Ivona
    Oct 30, 2013 - 06:03 PM

    Cum pot creste traficul pe blog prin intermediul SEO fara a dedica timp zilnic pentru asta?

    Reply
  13. Diana
    Oct 31, 2013 - 10:58 AM

    Cum pot face o campanie de Link Building?

    Reply
  14. Mihai
    Oct 31, 2013 - 11:10 AM

    Ce metode de a analiza cuvintele cheie mai sunt disponibile si cat de relevante sunt , in conditiile in care Google a modificat key word tool iar in Analytics apare din ce in ce mai des “not provided ” ?

    Reply
  15. Roxana B.
    Oct 31, 2013 - 11:56 AM

    Care sunt instrumentele folosite pentru a face un audit SEO?

    Reply
  16. Fecioru Ana- Florina
    Oct 31, 2013 - 12:23 PM

    Cum putem pacali Google, atunci cand scriem prea multe advertoriale, pentru a nu ne penaliza la page rank?

    Reply
  17. Alin
    Oct 31, 2013 - 01:08 PM

    Care semnale din social media sunt cele mai benefice pentru SEO si cum putem trece peste noua piedica “not provided ” pusa de Google?

    Reply
  18. Elena
    Oct 31, 2013 - 03:00 PM

    Ce “trucuri” poti folosi pentru a te ocupa singur de partea de SEO a unui site, fara sa ai nevoie de un om specializat pe asta si totusi sa ai rezultate bune?

    Reply
  19. Diana
    Oct 31, 2013 - 04:28 PM

    Cat de mult conteaza platforma pe care este construit un site atunci cand ne folosim de tehnicile SEO si vrem sa avem rezultate bune?

    Reply
  20. Mihai
    Oct 31, 2013 - 07:04 PM

    Având în vedere importanța unei strategii de Content Marketing în cadrul unei campanii SEO, cum vă organizați și împărțiți activitățile de zi cu zi?

    Reply
  21. Mina
    Oct 31, 2013 - 11:03 PM

    In ultima vreme se spune ca daca scri continut de calitate plus mici ajustari, totul va fi bine pe partea de SEO. Cat de adevarat este? 🙂

    Reply
    • mihai
      Nov 01, 2013 - 12:15 PM

      Daca SCRII corect e si mai bine 🙂

      Reply
  22. Mihai Pintilie
    Nov 06, 2013 - 08:20 AM

    Multe multumiri, tie, Andra, pentru oportunitate, si hazardului pentru extragerea norocoasa. Abia astept sa mai invat ceva, mai ales ca partea aceasta, de Social Media, nu am aprofundat-o foarte bine si chiar acum in perioada aceasta ma lovesc de unele dificultati. Multumiri inca o data!

    Reply

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.