Acum 10 luni am aduc acasă un ghemotoc de blană cu ochi mici și curioși, pe care l-am botezat Codiță. Nu era de rasă, iar primele două luni din viață le petrecuse în curtea alor mei, alături de alți 5 frați jucăuși. Fiind cel mai mic dintre ei și probabil în urma unei lupte pentru spațiu în burta mamei, Codiță s-a ales cu o coadă scurtă și ruptă, pe care o are din naștere, dar asta nu a fost niciodată motiv să-l îndrăgesc mai puțin.

Nu mai avusesem niciun animal de companie până la Codiță, așa că el a primit (și primește în fiecare zi), dragostea mea necondiționată și grija și atenția mea ori de câte ori o cere. Am trecut prin faza de adaptare, prin momentele de neliniște când plecam de acasă și nu știam dacă se va descurca prin casă fără să cadă de undeva, cu clipele când a trebuit să le încredințăm prietenilor pisoiul pentru câteva zile când plecam (cărora aș vrea să le mulțumesc pe această cale!).

Fiecare etapă m-a învățat câte ceva despre mine și despre cât de important este să ai un animăluț în casă. Am devenit mai răbdătoare și mai relaxată și chiar cred că am învățat să comunic mai bine. Pe măsură ce au trecut săptămânile, am deprins mai bine stările și nevoile lui Codiță, dar și el a primit bine ”educația” pe care am încercat să i-o dau. Rezultatul a fost că nu a stricat niciodată vreun lucru, iar cheful de joacă și l-a păstrat tot timpul.

Codiță mă face să zâmbesc indiferent de starea pe care aș avea-o și oricât de obosită aș fi. E greu de explicat cuiva care nu are un suflet necuvântător alături legătura care se formează între un om și ghemul lui de blană, fie că miaună, latră sau se exprimă altfel. Mă minunez și acum ori de câte ori mă uit la Codiță și-i vorbesc, iar el îmi răspunde cu un mieunat vesel, timid sau impunător, după caz. 🙂 Și e greu de povestit bucuria și liniștea pe care mi-o aduce când se ghemuiește seara lângă mine pe canapea și cere mângâieri. Sunt momente de care mă bucur din toată inima și care-mi aduc aminte cât de simplă e fericirea de fapt. Chiar acum, când vă scriu, Codiță trage după el, cu o expresie de satisfacție pe față, o pătură imensă, pe care a adus-o din sufragerie până în bucătărie (cu ce planuri, nu aș ști să vă spun). :))

De aceea am primit cu drag invitația celor de la Dog Studio (un studio foto dedicat animalelor de companie și stăpânilor lor) pentru a face câteva poze cu ghemul meu de blăniță, pentru amintiri de păstrat aproape de suflet.

A fost o experiență inedită, mai ales că nu e deloc ușor să surprinzi expresiile subtile ale unei pisici. Lumina blițurilor l-a făcut pe Codiță să fie mai introvertit decât de obicei și să abandoneze posturile țanțoșe în favoarea ghemuitului, însă, cu toate acestea, echipa Dog Studio au surprins curiozitatea sa specifică și blănița pe care o poartă cu mândrie.

De ce să mergi la un studio foto alături de prietenul necuvântător? Fiindcă îi va pune în valoarea toate atuurile pe care tu le vezi și pentru că vei rămâne cu amintiri extraordinare. Spre exemplu, în cercul meu de prieteni au fost adoptate o mulțime de pisicute, așa că deja mă gândesc cam cât de distractiv ar fi să le punem pe toate laolaltă și să le pozăm. 🙂

Pe Codiță îl veți vedea cel mai des pe contul meu de Instagram, unde îi mai surprind momentele de ghidușie, atunci când reușesc să mă mișc mai repede decât el. Vă las cu un gând care mi-a topit inima, găsit la George, care iubește și el pisicile.