Ne place despre noi să credem că suntem o specie evoluată. Desigur, avem și argumente pentru asta: am reușit să ajungem pe Lună, să eradicăm boli, să dăm naștere unor opere de artă remarcabile. Însă, cu toate acestea, natura noastră este incapabilă să depășească obstacolul fundamental al pervertirii prin setea de putere. Credem că faptul că ne aflăm în 2014, o perioadă atât de îndepărtată de barbarismele evului mediu, ne salvează de violență, de durere, de moartea inutilă a oamenilor. Definim normalitatea ca pe capacitatea de a trata conflictele diplomatic, însă ultima săptămână a arătat lumii cruzimea de care suntem capabili, ca rasă umană, în prim plan. Știm cu toții că astfel de crime împotriva popoarelor din toată lumea au loc în fiecare zi, dar percepția lor devine tot mai acută când se întâmplă la o aruncătură de băț de noi, mai ales când contextul ne este atât de familiar.

Poate că cel mai pregnant am resimțit, pe plan personal, sentimentul de neputință față de lupta ucrainienilor pentru libertatea și condițiile de viață care li se cuvin, nu de la sine, ci prin muncă. Ar trebui să fim conștienți de ce au trăit părinții noștri în comunism, dacă nu putem merge mai departe în trecut, și să ne gândim ce disperare poate fi în sufletul unor oameni care, până ieri, păreau că luptă singuri, fiindcă restul lumii nu se grăbea să le arate niciun semn de susținere real (politic, economic etc.). Ucraina, în umila mea opinie, este dovada faptului că purtăm cu noi acest bagaj istoric și geopolitic al luptei dintre estul comunist și vestul democractic (în accepțiunea sa ideală), chiar dacă facem parte dintr-o generație care nici măcar nu a înțeles Războiul Rece. [Câteva puncte cheie despre situația din Ucraina puteți citi aici.]

Vasily Fedosenko /Reuters/Landov via NPR

Revoluțiile nu se întâmplă doar în Europa, ci și în Venezuela, în Orientul Mijlociu, în Africa și multe alte părți ale lumii. Nu le putem cuprinde în spectrul nostru, fie fiindcă sunt îndepărtate geografic, fie cultural de noi, dovedind că progresul mijloacelor de comunicare nu a dus și la o evoluție suficientă a mentalității noastre, așa cum idealizăm noi.

Cu toții avem libertatea ca dorință esențială, însă faptul că ne lăsăm prea ușor distrași de tot ce se întâmplă în jurul nostru ne face să tratăm cu indiferență manipularea evidentă la care suntem supuși în fiecare zi, iar aici mă refer la aspectul politic în principal. Așa cum se întâmplă în Ucraina, se întâmplă și la noi, dar la un nivel pe care nu am ajuns încă să îl considerăm o amenințare reală. Sper ca, în câțiva ani, să nu ajungem să fim noi cei care lansează un astfel de apel:

Întrebarea la care trebuie să ne răspundem fiecare este: ce putem face ca să evităm ca setea de putere a unui grup să ne afecteze viitorul?