Redescoperă România: Banat și Oltenia – A cincea zi
Andra Zaharia
Sunt zile în care nu vrei să te trezești, nu fiindcă știi că vei avea o zi proastă sau grea, ci fiindcă știi că ai vrea să rămâi într-o stare de bine și într-un ritm pe care ai ajuns să-l îndrăgești, chiar dacă asta înseamnă puține ore de somn și multe de făcut. Așa a început pentru mine ultima zi din călătoria noastră #prinromania.
Râmnicu Vâlcea, surprinzător de aglomerat pentru 9 dimineața, a rămas în urma noastră, cochet și curat (din câte am apucat să văd), fiindcă drumul nostru avea ca destinație Muzeul Trovanților de la Costești. Am trecut prin Horezu și am admirat tradițiile locale din mers (recunosc, eu am trecut pe acolo și cu altă ocazie și am avut șansa să admir arta olăritului îndeaproape) și am poposit în sfârșit la Muzeul Trovanților de la Costești. Aceste ”pietre care cresc”, simple, însă spectaculoase, se formează prin depunerea succesivă a straturilor de nisip și gresie, iar vârsta și compoziția acestor formațiuni se poate determina prin observarea cercurilor interioare, la fel ca în cazul copacilor.
Nu m-am putut abține să nu remarc faptul că și acolo oamenii au ținut neapărat să-și însemneze numele în piatră, în ciuda faptului că sunt monumente naturale. Nu voi înțelege niciodată nevoia disperată a unora de a marca în acest fel locurile prin care au trecut. Dacă aveți vreo explicație, vă rog să mi-o împărtășiți și mie.
Cu maximă curiozitate ne-am apropiat și de Peștera Polovragi, situată între localitățile Horezu și Baia de Fier. Pentru a ajunge la peșteră am mers de-a lungul Cheilor Oltețului, care despart Munții Căpățâna de Munții Parâng. Am vrut cu tot dinadinsul să vedem râul, însă acesta săpase atât de adânc în piatră, încât singurul semn că era încă acolo era susurul său. Și Cheile Oltețului oferă priveliști încântătoare, iar intrarea în peșteră promite amintiri frumoase. Se spune că Zalmoxe ar fi locuit în Peştera Polovragi, loc în care ”vracii prelucrau o plantă rară, numită povragă, polvragă, sau polovragă, întrebuinţată în popor ca remediu împotriva bolilor” (sursa). La 9 grade Celsius și 90% umiditate, aproape am uitat că afară e vară, dar formațiunile spectaculoase ale peșterii au meritat din plin să suferim puțin de frig, în condițiile în care afară erau în jur de 34 de grade. În 600 de metri am văzut mai multe formațiuni decât în oricare altă peșteră pe care am văzut-o până acum în România: ”dantelării de ţurţuri stalactitici, coloane intermediare, domuri, pâlcuri de stalagmite, bazine adânci, scurgeri parietale argiloase, ocru de peşteră” (sursa), toate te fac să te întrebi cum de poate apa da naștere unor asemenea forme și minunății. Desigur că l-am avut ghid pe Doru Panaitescu, care ne-a explicat cu patos și pasiune cum s-au format respectivele stalagmite, domuri și stalactite și cum le sunt utile unele forme exploratorilor. De asemenea, n-am fi avut poze atât de frumoase dacă n-ar fi fost Augustin să le facă.
Cred că ziua de astăzi a fost tare mult pe placul lui Doru, căci nu am vizitat doar o peșteră, ci două. 🙂 În Baia de Fier, pe teritoriul Depresiunii Getice a Olteniei, am fost la Peștera Muierilor, săpată în stâncă de către râul Galbenul. Denumirea peșterii vine de la faptul că, în timpul războaielor, când bărbații plecau la lupte, peștera adăpostea copiii și femeile rămase în urmă. Deși peștera are 3.600 de metri și e dispusă în 4 niveluri, se pot vizita doar 880 de metri. Domul Mic, Candelabrul Mare, Stânca Însângerată și Sala Turcului sunt doar câteva dintre formațiunile care impresionează turiștii și care nici pe noi nu ne-au lăsat indiferenți. Chiar dacă le mai văzusem o dată, le-am găsit la fel de interesante și efortul naturii de a construi forme fascinante la fel de mare și constant. De această dată memorabil mi s-a părut însă faptul că aici s-a descoperit craniul unei femei preistorice, vechi de aproximativ 30000 ani, care, după ultimele studii ale specialiștilor britanici, indică faptul că în această zonă, pe teritoriul țării noastre, a existat cea mai veche civilizație din întreaga Europă. Iată un alt motiv de mândrie pentru faptul de a fi român sau româncă.
Sfat: Dacă vreți neapărat să scăpați de caniculă în această perioadă, recomandarea mea este să faceți un tur al peșterilor din România, fiindcă nu sunt deloc puține și sunt deosebit de frumoase.
După încă o aventură speologică, am pornit pe drumul de întoarcere către dragul nostru București. Cel mai greu a fost însă să ne luăm la revedere, fiindcă s-au legat câteva prietenii frumoase în aceste zile de drumeții și am fi vrut cu toții să rămânem aproape. Până mâine, când voi reveni cu o sinteză a locurilor vizitate și voi completa albumele cu poze, vă las cu o selecție a pozelor făcute astăzi.
Vreau să le mulțumesc încă o dată companiei Petrom pentru faptul că mi-au dat șansa să fac parte din acest proiect și Anei Bulgăr pentru că a susținut și a muncit pentru ca acesta să iasă bine. De asemenea, mulțumiri și Suzuki și Citroen, fără de care n-am fi ajuns să vedem minunățiile țării noastre din Banat și din Oltenia.
