Fetele de la Hotcity sunt cele mai drăguțe din lume! Pe lângă faptul că mă relaxează teribil articolele lor, care-mi plac fiindcă sunt foarte îndrăznețe și altfel față de site-urile sau reviste glossy (care, fie vorba între noi, nu-s deloc de mine), mai sunt și simpatice și organizează tot felul de întâlniri frumoase. Așa a fost și întâlnirea de la avanpremiera filmului ”Prince of Persia – The Sands of Time”, care mi-a făcut săptămâna mai frumoasă. 😀 Le mulțumesc pentru invitație și pentru faptul că au făcut fericită o cinefilă ca mine, care abia aștepta să vadă filmul ăsta.
Prince of Persia – The Sands of Time este un film de excepție pentru genul lui. Fără să fie 3D, dar cu niște scene de acțiune filmate impecabil și cu unghiuri care amintesc foarte bine de jocul de la bază, filmul reușește să te transporte în universul său. Nu m-am plictisit o secundă și ritmul filmului e unul excelent, fiindcă știe exact cum să gradeze emoția, astfel încât să obțină de la spectatori reacția dorită.
Am fost plăcut surprinsă de către Jake Gyllenhaal, pe care nu l-aș fi văzut nici într-o mie de ani erou din filme de acțiune, dar care s-a descurcat de minune. Și îmi place și noul look de ”tough guy”. Îl prinde. Cât despre Gemma Arterton, nu pot spune decât că e delicioasă!
Cu siguranță voi merge să mai văd încă o dată filmul, fiindcă merită!
Vă las cu trailerul și cu piesa de pe OST, care mie-mi place mult de tot!
The #WebNationTour
All about the the #WebNationTour, here. Join the tour and discover the
Plec la munte cu un Chevrolet...
Sunt foarte fericita astazi (fara diacritice, fiindca notebookul meu nu le vrea...