Povesti cu ecou
De-a lungul zilele noastre aglomerate, în goana cărora suntem prinși mai tot timpul, ne rămâne prea puțin timp pentru povești. tl;dr dictează, de cele mai multe ori în mod inconștient, ce alegem să citim. Așa că, într-o vreme în care cărțile bune stau începute la marginea patului, e mare lucru să poți citi zilnic câte o poveste (sau chiar mai multe), care să te emoționeze profund.
Chiar dacă probabil toți știți despre proiectul Humans of New York (și dacă nu știți mă bucur că am onoarea să vă fac cunoștință cu acesta), poate ar face bine sufletului să vă opriți câteva momente weekendul acesta și să parcurgeți poveștile unor oameni profund asemănători nouă.
Oameni care se tem de singurătate.
Oameni care se împacă cu vulnerabilitatea lor.
Oameni care se iubesc.
Ce-mi place însă cel mai mult la acest proiect este ecoul acestor povești în mine, căci unele mă pun pe gânduri, altele îmi dau speranță, iar cu altele empatizez. Istoria oamenilor e cea care contează până la urmă, nu-i așa?