Nu rata startul dimineata

Italian, franțuzesc, european, englezesc sau american – oricum l-ai prefera, e important să nu-l ratezi în nicio dimineață. Vorbesc despre micul dejun, bineînțeles, obiceiul la care țin foarte mult.

Organismul meu e programat ca, la fix jumătate de oră după ce m-am trezit, să mi se facă foame. Dacă ratez micul dejun, devin iritabilă, nu mă pot concentra și mi-e foame toată ziua, ceea ce nu duce la cele mai bune decizii în materie de mâncare. Așa că fac tot posibilul să mănânc în fiecare dimineață, chiar dacă trebuie să mă trezesc mai devreme pentru asta.

Dar nu mă opresc aici, ci duc o campanie constantă de convingere a celor dragi să facă același lucru. De cele mai multe ori, după câteva zile de rugăminți și farfurii ornate simpatic, își dau și ei seama că am dreptate și că e un obicei sănătos.

Micul dejun din timpul săptămânii este mai simplu și include întotdeauna legume și brânză, preferatele mele, dar uneori și fructe, cereale sau iaurt. În weekend, însă, iese la iveală gospodina din mine și îmi încerc abilitățile cu omelete diverse, gustări cu iz mediteranean, ba chiar și clătite americane, pufoase și vanilate.

shutterstock_97920932
Breakfast via Shutterstock

Dacă nu ați mâncat de dimineață, probabil acum vă e foame, așa că n-ar fi rău să începeți de mâine.

Mi-a plăcut mult că Dietetik.ro și Simbio susțin faptul că ar trebui să nu uităm niciodată de micul dejun, așa că am crezut că nu ar strica o aducere aminte și din partea mea. Dacă nu știți de unde să începeți, găsiți pe site rețete delicioase pentru micul dejun și chiar idei pentru cei care vor să slăbească.

Voi cât de conștiincioși sunteți cu micul dejun?

Pot si eu

”Pot și eu” e îndemnul care m-a motivat de multe ori să realizez obiective care mi se păreau dificile. Puterea exemplului altor oameni care au reușit a fost una care, atunci când aveam nevoie, mi-a dat avânt în direcția corectă. ”Dacă X a putut urca pe Everest, nu se poate ca eu să nu reușesc să termin proiectul ăsta”, îmi spuneam de multe ori. Și cred că această încurajare – ”pot și eu” – e esențială pentru a realiza diferența dintre obstacolele percepute și cele reale. Cheia pentru descoperirea întregului potențial pe care îl avem stă în conștientizarea că limitele pe care ni le impunem sunt complet arbitrare și putem face mai mult de atât.

shutterstock_146379659
Inspiration concept via Shutterstock

Am avut norocul să lucrez pentru o scurtă perioadă cu Dragoș Nicolaescu și m-am bucurat de sfaturile sale înțelepte, echilibrate și pline de experiența sa de viață și de business. Dragoș a decis că vrea să investească resursele sale într-un proiect care să genereze bine în societate. Și a reușit!

Dragoș, alături de echipa sa, au fondat ”Pot și eu”, o platformă de crowdfunding destinată proiectelor sociale.

“Am initiat platforma PotSiEu pentru ca am considerat ca este o mare nevoie de a ajuta in mod inteligent si alternativ pe cei care doresc sa intre in antreprenoriat pentru o cauza buna, dar care au o mare piedica in mobilizarea capitalului de inceput.”

Dincolo de finanțarea transparentă, dincolo de mecanismul bine explicat prin care proiectele sunt aprobate și expuse, stă faptul că, treptat, în jurul platformei de va solidifica o comunitate preocupată de acele proiecte care generează valoare pentru comunitate și care au impact pozitiv pe termen lung.

Veți găsi pe site proiecte care vă vor reda încrederea în oameni și în abilitatea lor de a face bine în mod dezinteresat, oameni care au ales să-si schimbe cariera și zi de zi să facă ceva care le aduce o satisfacție autentică.

Pot și eu. Poți și tu.

Gravity – te readuce cu picioarele pe pamant

De multă vreme nu am mai văzut un film care să mă facă să-mi pun niște întrebări serioase legate de percepția mea asupra anumitor aspecte. ”Gravity” a fost filmul care mi-a provocat mintea să disece concepte greu de înțeles, precum viața în spațiu și ce mecanisme mentale te pot susține când te confrunți cu vidul.

”Gravity” e un film mult mai bun decât te-ai aștepta. E un univers care te desprinde de realitate și te transportă într-o situație pe care o percepi ca fiind imposibil de rezolvat, deși speranța continuă să ardă în sufletul tău. Dificultatea de a te imagina în afara planetei este dublată de faptul că ajungi să fii foarte conștient de condițiile în care trăiesc astronauții de pe Stația Spațială Internațională și te întrebi ce forță supraumană îi susține într-un mediu în care legile fundamentale cu care suntem obișnuiți sunt suspendate.

shutterstock_114129862 - Copy
The Earth from space via Shutterstock

Și dacă vă întrebați dacă situația din film este una realistă, răspunsul este că ”da”, dat chiar de NASA.

Sandra Bullock a avut parte de șase luni de antrenament intens pentru a putea face față condițiilor de filmare și pe bună dreptate, fiindcă realismul cu care transmite emoțiile pe care le trăiește este cutremurător. Iar filmul acesta a fost un proiect care a stat ani de zile în dezvoltare, fiindcă:

[…] the film’s ambition – in terms of the cinematography, visual effects, and realistic “story atmosphere” of outer space – proved to be too challenging and Cuarón had to wait for the technology to be far more advanced and progressed to meet his vision; that was finally realized in 2009 with James Cameron’s Avatar.

Sursa.

Și încă un fapt care mă face să zâmbesc reținut: pe durata filmului, în 90 de minute, Stația Spațială Internațională face înconjurul Pământului. Așa că atâta timp cât am stat în sala de cinema, astronauți reali, cu familii reale și povești ca ale noastre ne priveau din golul imens dintre planete. Gândul acesta mă înfioară…

Finalul filmului e un moment tensionat prelungit, care mi-a readus aminte de aprecierea pentru legile fizicii care ne guvernează viața și ne fac să trăim în siguranță în colțul nostru de lume. E un film ce mi-a lăsat o senzație pe care nu o voi uita prea curând. De văzut la IMAX.

Music so good it Hurts

Așteptam de 2 ani acest concert, la care visam cu ochii deschiși din prima clipă când am auzit ”Wonderful life”. Am ascultat albumele lor, savurând perspectiva lor asupra dragostei, descompusă la nivel organic. Nu am reușit să-i văd în niciuna dintre dățile când au fost în România și tare mi-a părut rău. Dar se pare că totuși am făcut ceva bun în lume, fiindcă anul acesta am fost la 3 metri de scenă și m-am bucurat de fiecare piesă.

În opinia mea, Hurts nici măcar n-ar fi avut nevoie de un opening act, fiindcă show-ul lor a fost ceva total diferit de orice ar fi putut face o trupă de la noi. Theo și Adam au avut o intrare teatrală, așa cum le e stilul. Siluetele conturate de reflectoare și primele acorduri ale piesei ”Exile”, care dă și numele ultimului album și al turneului, au făcut ca publicul (90% feminin) să explodeze de bucurie. Tensiunea dramatică a fost menținută la cote înalte în timpul spectacolului, punctată fiind de puseuri de energie și piese care copleșeau publicul.

concert hurts bucuresti 2013 (4)

Theo știe foarte bine să atragă publicul într-un joc misterios și pe alocuri periculos, construit din simboluri, gesturi și note muzicale, iar fanele sunt absolut hipnotizate de prezența sa. Trandafirii albi aruncați în public au avut un efect vecin cu isteria în rândul domnișoarelor din public și e cert că Theo știe foarte bine cum să-și folosească șarmul de care dispune.

concert hurts bucuresti 2013 (5)

Muzica celor de la Hurts și show-ul loc e ca o purificare prin foc, ca o spălare de păcatele fostelor relații nereușite, căreia îi urmează devotamentul complet față de dragostea ce umple clipa prezentă. Iubirea despre care cântă ei este una în care binele și răul se amestecă, uneori izbucnind în conflicte violente, iar alteori dizolvând limitele dintre cele două lumi.

concert hurts bucuresti 2013 (3)

Contactul vizual pe care Theo îl face cu publicul merită să te strecori către un loc cât mai aproape de scenă, pentru a te bucura cât mai intens de un show regizat perfect, în care lumina, umbrele și muzica divină se îmbină pentru un efect de neuitat. E o experiență spirituală, aproape religioasă.

concert hurts bucuresti 2013 (2)

Pentru mine a fost un vis împlinit. Am cântat toate piesele alături de ei, încât aproape am rămas fără voce. Anul acesta a fost un an bun pentru a-mi trăi visele și mă simt incredibil de norcoasă.

concert hurts bucuresti 2013 (1)

Și ca un dar de la doi dintre DJii mei preferați, Alesso și Calvin Harris, am primit de la univers și o piesă realizată de aceștia în colaborare cu Theo de la Hurts! Sunt trei stiluri total diferite, a căror întâlnire a dat naștere unui viitor hit. Enjoy ”Under control”:

http://www.youtube.com/watch?v=vY77Kkw-yUc&noredirect=1

Ne vedem la Gala Premiilor e-commerce 2013!

Îmi place la nebunie toamna asta aglomerată și plină de evenimente utile! De multă vreme îmi doresc să ajung la premiile GPeC (Gala Premiilor e-commerce), însă n-am reușit până acum. Anul acesta, însă, se pare că va fi cu noroc. Pe 5 noiembrie vă voi transmite de la Conferința Națională de E-Commerce GPeC, urmată de cea de-a VIII-a ediție anuală a Festivității de decernare a Premiilor în Comerțul Electronic GPeC 2013. Titluri lungi, însă cu folos.

Cui se adresează conferința?
Pentru mine e foarte simplu: tuturor celor interesați de e-commerce, adică tuturor celor implicați într-un business online sau cu o componentă online, în opinia mea. Cred că avem de învățat din fiecare segment al unui business online pe care îl disecăm și îl înțelegem mai bine, de aceea mă interesează foarte mult această secțiune legată de e-commerce.

Vreau să încep de anul acesta prin a-mi îmbunătăți cunoștințele despre:
– obiceiurile de consum ale utilizatorilor din nișa pe care o urmăresc eu
– procesul decizional al cumpărătorilor online
– diferențierea într-o piață extrem de aglomerată
– tactici și canale care îmi pot oferi conversii mai bune.

Cred că voi afla informații despre toate aceste zone la Gala Premiilor GPeC, alături de studii de caz interesante și exemple de succes (abia aștept să văd care vor fi câștigătorii de anul acesta!).

cover-GPeC2013

În competiția GPeC s-au înscris nu mai puțin de 120 de magazine online, iar informațiile obținute din jurizare cred că sunt o comoară de date cu privire la situația pieței și la ce se poate îmbunătăți.

Nu vor lipsi nici speakerii interesanți, în frunte cu Daniel Dubin, Channel Sales Manager ClickTale – unul dintre cele mai cunoscute tool-uri de Customer Experience Analytics la nivel mondial. Mai vreau să-i ascult și pe: Cătălin Crețu (VISA Europe), Gabriel Ghiță (MasterCard Europe CEE), Marius Ghenea (ARMO), Marin Mitroi (RomCard), Marian Alecsiu (F64 Studio), Alin Stanciu (FashionUP), Gian Sharp (Cargus), Felix Pătrășcanu (FAN Courier), Dorin Boerescu (2Parale), Remus Vișan (Paravion), Mihai Pătrașcu (evoMag) sau Liviu Taloi (ECOMpedia).

Bilete sunt deja puse în vânzare, iar până pe 15 octombrie (inclusiv), poți beneficia de oferta early bird: 49 euro + TVA. Înscrierile se fac aici. Magazinele online înscrise în competiția GPeC și presa au acces gratuit la eveniment.

Ne vedem acolo?

Zonga – un pic de rebranding, aceeasi muzica buna

Au trecut aproape 2 ani (!) de când folosesc Zonga și iată că acum e cel mai mare serviciu local de muzică, care și-a extins prezența pe toate canalele importante (PC, smartphone, tabletă). Acum doi ani mă bucuram de faptul că în sfârșit pot asculta muzică legal, de pe un streaming disponibil oricând îmi doresc, pe orice device. Aici m-am delectat cu premierele pieselor și albumelor pe care le așteptam de multă vreme, așa că deja am o mulțime de amintiri plăcute legate de aplicație.

logo nou zongaOdată cu update-ul de astăzi, Zonga are și un nou look: o cromatică nouă și un nou logo. Update-ul include însă și o simplificare a unelor funcționalități, pentru a oferi o experință cât mai plăcută la utilizare. Cu fiecare update am apreciat micile, dar importantele schimbări, care mă ajutau să găsesc mai ușor muzica pe care o iubesc. (Spre exemplu, acum savurez ultimul album Hurts, ”Exile”, pe care îl ascult ca warm-up pentru concertul de mâine.)

zonga

Zonga vorbește numai despre muzică și ne-am dorit ca noua identitate să exprime mai bine valorile noastre, într-un mod cât mai ușor de perceput pentru utilizatori. În scurt timp vom lansa aplicații pentru două platforme diferite, iar unul din obiective a fost să inaugurăm noua identitate înainte de întregirea gamei de aplicații disponibile.

Sergiu Biriș, CEO Zonga

Aruncați un ochi pe aplicații, porniți playlist-uri bune și ne vedem acolo! Și nu uitați că pe blogul Zonga vă așteaptă mereu info bune despre concerte, invitații și alte goodies. 😉