Andra Zaharia

11 raspunsuri despre like-urile false pe Facebook

Săptămâna trecută, DailyBussiness.ro a realizat un material despre ce înseamnă frauda cu likes pe Facebook și relevanța pe care o mai au aceste semnale din social media în economi unei strategii de comunicare digitală. Din motive editoriale evidente, redactorii nu au putut publica răspunsurile mele în totalitate, așa că m-am gândit că ar fi util să le postez aici, în cazul în care sunteți interesați de o perspectivă un pic mai amplă. Pentru cei care preferă o lectură mai scurtă, materialul din care fac parte poate fi citit direct pe site-ul DaillyBussiness.ro.

Pentru cine are răbdare, iată ce cred eu despre problema like-urilor false și alte greșeli strategice.

1. Cât de sigură este investiția unei companii în cumpărarea de like-uri?

În opinia mea, cumpărarea de like-uri nu reprezintă o investiție, ci o pierdere de bani, dat fiind faptul că volumul de fani ai unei pagini de Facebook este irelevant pentru rezultatele de business și pentru cele legate de comunitate în lipsă unei segmentări corespunzătoare a publicului.

2. Cum se asigură compania respectivă că persoanele din spatele like-urilor sunt reprezentatve pentru brandul/pagina lor?

Pentru cei care se implică în astfel de practici incorecte și ilegale din punct de vedere al termenilor și condițiilor ce reglementează platforma Facebook, cred că obiectivul de a avea like-uri relevante este unul secundar, dacă nu chiar inexistent. Cel mai adesea, interesul în a cumpără like-uri rezidă într-un scop legat de volum, care, așa cum am susținut întotdeauna, este lipsit de substanță dacă nu este corelat cu o creștere reală și strategică a comunității.

3. Cât la sută din like-erii unei pagini sunt/pot fi conturi false în România? Dar în străinătate?

Din păcate nu am acces la date relevante în acest sens, însă un procent de eroare există în orice sistem, fie că este unul ilicit, așa cum este cumpărarea de like-uri, sau unul legal, așa cum este platforma de Facebook ads. Acest coeficient de eroare este dat de metodele prin care fanii sunt atrași pe pagină. Implicarea fanilor prin concursuri, spre exemplu, este de natură să atragă mult mai mulți concursomani, care au zeci de conturi false de care se folosesc pentru a câștiga cât mai multe premii. Mai contează o suită de factori, precum profilul paginii, tipul de comunitate și, bineînțeles, obiectivele celor care administrează pagina.

4. De ce nu curată Facebook conturile false?

Ca în cazul celor mai multe platforme cu un număr foarte mare de utilizatori, și Facebook are două multiple niveluri de moderare a bazei de date. Primele filtre sunt întotdeauna automatizate și mai sunt și altele care se activează în momentul în care un utilizator este reclamat către Facebook pentru încălcarea unei reguli a platformei (sau a unei reguli personale). Ultimele sunt filtrele umane, echipe care se ocupă de client service pe partea de utilizatori, la care ajung doar problemele care nu și-au găsit rezolvarea pe cale automată. Desigur, se întâmplă că nici la nivel uman să nu primească niciun răspuns. Facebook nu poate dedică prea multe resurse curățării conturilor false pentru acest lucru ar implica eforturi financiare, logistice, dar și legate de software foarte mari. O bază de utilizatori va avea întotdeauna probleme cu spam-ul, conturile false și practici legate de acestea, iar compania va continua să se laude cu creșterea exponențială a numărului de utilizatori, care, să nu uităm, că a fost unul dintre punctele pe care le-au scos cel mai mult în evidența până la listarea pe bursă.

Twin Design / Shutterstock.com

5. Cum recunoști un cont fals?

În mod obișnuit, un cont fals are puține poze, majoritatea care nu sunt cu fața unei persoane, iar pe wall vom găsi shares și poate likes, dar nu și conținut original. Nu vom găsi milestones și check-ins (poate doar foarte rare) sau alte activități care ar trebui să evidențieze interacțiuni reale dintre o persoană și profilul său.

6. Cât la sută dintr-o campanie menită să aducă 10 -20 mii Like-eri pe Facebook ar putea fi conturi false?

Sper că acel clip care a circulat foarte intens săptămânile trecute a avut impactul scontat, și anume ca administratorii pagînilor de Facebook să fie mai atenți la gestionarea bugetelor și la realizarea segmentării campaniilor pe care le fac. Fără să fac afirmații incontestabile, cred că există o marjă de eroare de maxim 5% în campanii realizate cu atenție medie către targeting pe considerente socio-demografice.

7. Am văzut că există persoane care dau Like la foarte multe pagini de brand. Sunt aceste persoane plătite? Ce procent/salariu/venit primesc ele?

Există persoane care dau like multor pagini pentru a-și comunica o anumită personalitate prin prisma asocierilor și apoi sunt persoane implicate în rețelele care vând like-uri către cei care doresc să cumpere. Suma pe care o primesc este, de obicei, absolut infimă (de tipul 1$ pentru 100 de likes), însă este un tip de venit ușor de generat, mai ales pentru cei din țările aflate în curs de dezvoltare.

8. Cu cât își vând ele un like?
Dacă prețul pe sută de likes este un dolar, atunci pentru un like ar primi 0.01$.

9. De unde își ia o agenție de optimizare a conturilor de Facebook toți acești Like-eri?

În mod obișnuit, agențiile care acționează în bună credință și vor să construiască o comunitate reală și implicată vor apela la campanii de Facebook ads pe platforma dedicată, care este destul de bine reglementată. Dacă vor să apeleze, însă, la alte căi, mai puțin legitime, atunci sunt destule site-uri care vând like-uri, accesibile la distanță de o căutare pe Google.

Twin Design / Shutterstock.com

10. În condițiile conturilor false, mai sunt like-urile relevante pentru o pagină de companie?

Din nou aici intervine chestiunea priorităților pe care le au administratorii de pagini, fie ei indivizi, consultant, agenții sau companii. Dacă scopul este creșterea comunității, atunci creșterea în volum ar fi un factor relevant, însă cred că am depășit perioada în care numărul de like-uri al unei pagini era cel mai important indicator al performanței. Facebook nu trebuie să fie canalul central al comunicării de brand, ci un canal de achiziție al utilizatorilor și un loc în care comunitatea să poată fi susținută și implicate prin diverse tactici. Like-urile sunt relevante în măsura în care conduc la îndeplinirea obiectivelor, fie ele de business sau legate de comunitatea de brand.

11. Cum se poate curăța o pagină de Facebook de Like-erii falși?

Există un mecanism foarte simplu, descris aici, care poate ajută orice administrator să scape de fanii irelevanti. Aș recomanda încă un articol bun care descrie și de ce este important că un administrator să fie vigilent și atent la comunitate, moderând din când în când bază de date de fani. Desigur, efortul crește pe măsură ce comunitatea evoluează, iar alocarea de resurse în acest sens continuă să depindă de scopurile asociate canalului acesta de comunicare.

Și dacă aveți nevoie să învățați mai multe despre construirea și implementarea unei strategii pe Facebook, vă recomand blogul lui Jon Loomer, care este excelent scris și conține resurse valoroase.

Din primul rand

De când eram doar o mogâldeață știu că mi-a plăcut să stau în primul rând. În primii ani de școală, acest lucru era chiar necesar, fiindcă altfel n-aș fi văzut la tablă. Însă dintr-o necesitate, statul în prima bancă a devenit o obișnuintă. Și avea multe avantaje: faptul că nu mă deranja gălăgia făcută de colegii mei, faptul că făceam mai des contact vizual cu profesorii și astfel eram mai implicată în ceea ce predau și poate și faptul că se obișnuiseră cu fața mea, astfel încât nu-mi era teamă de a fi ascultată (la asta contribuia poate și faptul că-mi plăcea și-mi place încă să învăț).

Așadar, din toată istoria mea de ocupantă a primii bănci (chiar și în facultate), nu pot să nu mă întreb de ce e lumea așa de timorată și evită cu orice preț primele două rânduri de scaune de la orice eveniment sau adunare. Văd asta foarte des și am încercat să-mi dau seama care ar fi cauzele:
– timiditatea – care e un motiv legitim, însă nici eu nu sunt vreo extrovertită și nu mă sperie gândul de a sta în primul rând, probabil pentru că știu că mereu speakerii se uită la cei din spate;
– sentimentul de inadecvare sau că ești privit – din nou, un motiv corect, însă nimeni nu vine la evenimente cu gândul de a comenta despre alte persoane (mă rog, aproape nimeni, dar procentul este absolut neglijabil);
– fobia de a sta în primul rând, fiindcă aparent există și o formă extremă a acestei probleme;
– dorința de a sta relaxat, presupunând că acest lucru implică o postură percepută ca nepotrivită pentru un ocupant al rândului întâi.

După cum văd eu lucrurile, există doar părți bune în a sta în primul rând.

Sursa foto.

Revolta, revolutie si evolutie

Ne place despre noi să credem că suntem o specie evoluată. Desigur, avem și argumente pentru asta: am reușit să ajungem pe Lună, să eradicăm boli, să dăm naștere unor opere de artă remarcabile. Însă, cu toate acestea, natura noastră este incapabilă să depășească obstacolul fundamental al pervertirii prin setea de putere. Credem că faptul că ne aflăm în 2014, o perioadă atât de îndepărtată de barbarismele evului mediu, ne salvează de violență, de durere, de moartea inutilă a oamenilor. Definim normalitatea ca pe capacitatea de a trata conflictele diplomatic, însă ultima săptămână a arătat lumii cruzimea de care suntem capabili, ca rasă umană, în prim plan. Știm cu toții că astfel de crime împotriva popoarelor din toată lumea au loc în fiecare zi, dar percepția lor devine tot mai acută când se întâmplă la o aruncătură de băț de noi, mai ales când contextul ne este atât de familiar.

Poate că cel mai pregnant am resimțit, pe plan personal, sentimentul de neputință față de lupta ucrainienilor pentru libertatea și condițiile de viață care li se cuvin, nu de la sine, ci prin muncă. Ar trebui să fim conștienți de ce au trăit părinții noștri în comunism, dacă nu putem merge mai departe în trecut, și să ne gândim ce disperare poate fi în sufletul unor oameni care, până ieri, păreau că luptă singuri, fiindcă restul lumii nu se grăbea să le arate niciun semn de susținere real (politic, economic etc.). Ucraina, în umila mea opinie, este dovada faptului că purtăm cu noi acest bagaj istoric și geopolitic al luptei dintre estul comunist și vestul democractic (în accepțiunea sa ideală), chiar dacă facem parte dintr-o generație care nici măcar nu a înțeles Războiul Rece. [Câteva puncte cheie despre situația din Ucraina puteți citi aici.]

Vasily Fedosenko /Reuters/Landov via NPR

Revoluțiile nu se întâmplă doar în Europa, ci și în Venezuela, în Orientul Mijlociu, în Africa și multe alte părți ale lumii. Nu le putem cuprinde în spectrul nostru, fie fiindcă sunt îndepărtate geografic, fie cultural de noi, dovedind că progresul mijloacelor de comunicare nu a dus și la o evoluție suficientă a mentalității noastre, așa cum idealizăm noi.

Cu toții avem libertatea ca dorință esențială, însă faptul că ne lăsăm prea ușor distrași de tot ce se întâmplă în jurul nostru ne face să tratăm cu indiferență manipularea evidentă la care suntem supuși în fiecare zi, iar aici mă refer la aspectul politic în principal. Așa cum se întâmplă în Ucraina, se întâmplă și la noi, dar la un nivel pe care nu am ajuns încă să îl considerăm o amenințare reală. Sper ca, în câțiva ani, să nu ajungem să fim noi cei care lansează un astfel de apel:

Întrebarea la care trebuie să ne răspundem fiecare este: ce putem face ca să evităm ca setea de putere a unui grup să ne afecteze viitorul?

Atasamentul in era bunurilor digitale

Săptămâna trecută am avut un episod enervant cu poșta română (da, fără majuscule), care a reușit să-mi rătăcească, timp de 14 zile, un colet de la Amazon care ajunsese din Germania în România în două zile. Știți povestea, dar sper că nu ați pățit-o și voi. Coletul pe care îl așteptam era unul tare important pentru mine, noul album al lui ATB, Contact, în ediție limitată alături de alte lucruri precum un autograf de la DJ însuși. Făcusem pre-comandă pe 20 decembrie, deci nerăbdarea era mare. Dar, din cauza adunăturii de incompetenți numită poșta română, coletul nu a mai ajuns până la mine, deși Dan, care a făcut comanda cu o zi după mine, l-a primit.

După stadiul inițial de dezamăgire și nervi nu a urmat însă nimic. Mă așteptam să mă afecteze mai mult pierderea unui obiect atât de dorit, dar am ascultat în continuare albumul pe Zonga și a fost aproape ca și cum nu s-ar fi întâmplat. Iar acest lucru m-a făcut să mă întreb, dacă nu cumva noțiunea de atașament față de bunuri s-a modificat radical de când în viața noastră și-au făcut loc tot mai multe ”proprietăți” digitale.

Spre exemplu, observ uneori cum unele persoane devin foarte protective când e vorba de contul lor de Facebook, care nici măcar nu le aparține, însă sunt destul de neglijente cu bunurile fizice, precum smartphone-ul sau laptop-ul. Nu cred că proporția de emoții investite în bunurile digitale versus bunuri fizice s-a inversat, dar cred că s-a diluat foarte mult. Când nu mai poți atinge un obiect, îl mai simți ca fiind profund al tău?

Țin minte cât eram de atașată de cărțile din biblioteca mea (și încă mai sunt, dar nu chiar la fel), iar acum le împart pe cele de pe Kindle fără grijă că s-ar putea deteriora, fiindcă sunt în format digital. Oare teama că le-am putea pierde sau perisabilitatea lor făcea ca lucrurile noastre să ne fie atât de dragi? Într-o perioadă în care totul poate fi replicat sau găsit online, această teamă este anulată. Dar ce mai afectează această relație slăbită cu obiectele din jurul nostru?

gold molecule dna cell illustration via Shutterstock

Unul dintre comportamentele pe care eu le văd ca fiind nociv este lipsa de claritate în privința tipurilor de ”proprietăți” digitale pe care le avem, pe care eu le-aș clasifica în 4 categorii:
– informație pe care o producem noi înșine (fotografii, texte, emailuri etc.)
– informație pe care o redistribuim și/sau reinterpretăm (tot ce share-uim în social media sau pe bloguri/site-uri)
– informație despre noi produsă de alții, prin mecanisme automate sau prin implicarea unui factor uman.

Din păcate, oricât ne-am dori, mare parte din aceste seturi de informații nu ne aparțin. Tot ceea ce producem astăzi este realizat prin intermediul aplicațiilor și platformelor de tot felul, cu care interacționăm ca și când ar fi a doua noastră natură (ceea ce vor și deveni în curând). Acestea au deja regulile lor și normele care condiționează ce pot face și, mai rar, ce nu pot face cu tot ceea ce noi producem. În condițiile în care conturile pe care le avem cresc exponențial și devin tot mai greu de gestionat, cum mai putem ține de cont de ce ne aparține? Drepturile asupra proprietății intelectuale sunt oricum un domeniu prea puțin reglementat și greu de clarificat până la capăt.

ADN-ul nostru digital este evident pentru noi, dar cum îl percep ceilalți?
Cum vedeți voi dreptul de proprietate asupra informațiilor pe care le produceți și cum se manifestă acesta?
Cât de atașați sunteți de bunurile voastre digitale?

Mi-ar plăcea să aflu părerile voastre despre această temă.

Mandra sa sustin un SuperBrand!

Dacă ați mai poposit pe aici prin călătoriile voastre online, atunci probabil știți că tot anul trecut am fost ambasadoare Farmec, o colaborare din care am învățat multe, nu doar la nivel personal, ci și la nivel profesional. Faptul de a ține strând legătura cu Farmec mă ajută să dezvălui și alte aspecte ale personalității mele, pe care poate nu aș avea ocazia să le prezint în afara acestui context. Am adunat astfel deja câteva povești, pentru care am creat o categorie specială, potrivită mai degrabă pentru publicul feminin, dar nu lipsită de valoare nici pentru cel masculin.

Vestea bună este că și anul acesta voi continua să adaug vești bune și scurte articole despre universul feminin în această colecție, fiindcă Farmec vrea să crească frumos și online, la fel cum o face și offline (nu doar în România, ci și în cele peste 30 de țări în care produsele Farmec sunt exportate). Primul motiv de mândrie care vine la acest început de an este că susțin un super brand! Desigur, eu știam asta deja prin toate produsele testate până acum (cu care voi alcătui o listă la un moment dat), dar iată că a venit și confirmarea oficială:

Cluj-Napoca, 17 februarie 2014 : Gerovital a obținut titlul de SUPERBRAND 2013 la categoria ”Îngrijire personală” în cadrul evaluării pe care Superbrands România o realizează an de an pentru recunoașterea brandurilor cu performanțe excepționale. Cu o tradiție de peste 40 de ani, Gerovital, primul produs antiîmbătrânire din lume, a devenit una dintre cele mai cunoscute mărci românești la nivel național și internațional. [Mai multe detalii găsiți pe site-ul Farmec.]

Și eu mi-am început anul tot cu noua gamă Gerovital H3 Classic, lansată anul trecut, pe care o folosesc de câteva luni deja. Vă pot spune că, de la lansare și până acum, nu m-am desprins de:
– deodorantul antiperspirant Gerovital H3 (care vine și flacoane mici, numai bune de luat la drum)
– cremele cu retinol din aceeași gamă, care se găsesc doar în farmacii și pe site-ul Farmec și care sunt absolut minunate. Dacă nu mă credeți pe cuvânt, iată o poză cu fața mea fericită și hidratată de la prima oră a dimineții:

Ambasadoarea acestei game este Ramona Bădescu, pe care am văzut-o la evenimentul de lansare și pe care o admir pentru pofta de viață și tonusul excelent pe care îl are. O veți vedea în curând și voi mai des, răspândind bună dispoziție, așa cum îi e obiceiul.

Așa că, dacă pregătiți cadouri de 1/8 martie, dragi domni, aveți un punct perfect de plecare, indiferent de vârsta frumoasei domnișoare sau doamne pe care vreți să o faceți fericită: Farmec.ro. 😉

Cum a fost la World Information Architecture Day 2014

Anul trecut am fost pentru prima dată la World Information Architecture Day în România și am făcut live blogging de acolo, strângând informații prețioase pentru proiectele la care urma să lucrez. Poate că discplina organizării lucrurilor pe care o am bine înrădăcinată în modul de a lucra mă ajută să înțeleg mai bine importanța acestei discipline în economia produselor digitale în care funcționăm, lucru ce m-a făcut să fiu foarte interesată de discuțiile despre IA (Information Architecture) care urmau să aibă loc la WIAD.

Sâmbătă, în 24 de orașe din 15 țări răspândite pe 6 continente au avut loc dezbateri și prezentări despre ce înseamnă arhitectura informației și care este rolul acesteia în toate proiectele online în care suntem implicați (și nu numai). Echipa Grapefruit, singura agenție de digital product development de pe plan local, a pus la cale un panel interesant de speakeri, cu experiențe profesionale extrem de diverse. Am reușit să spicuiesc câteva idei esențiale din prezentările lor și mi-au plăcut în mod deosebit aspectele practice ale IA, fie ele în cazuri de bune practici sau eșecuri.

Lucian Georgescu, Managing Partner, GAV – B2B = Back to content

Domnul Georgescu a vorbit despre transformarea energiei pozitive în PR negativ în crearea de contexte și conținut, așa cum a făcut social media managerul lui Lars von Trier în cazul campaniei pentru notoriul Nymphomaniac. De asemenea, discuția a continuat către ideea centrală că relevanța poveștii este cea care dictează valoarea sa pentru public. Faptul că toți am devenit autori a făcut să scadă valoarea poveștilor pe care le spunem. La acest fapt s-a adăgat și elementul de template care încadrează acum toate poveștile care se spun, ce par să fi fost deja toate istorisite. Concluzia cu privire la piața locală și valoarea financiară care se asociază talentului de a spune povești bune, fie că sunt pentru branduri sau nu, este una nu prea optimistă, în viziunea domnului Georgescu:

”În România, povestea nu s-a plătit bine niciodată.”

Corina Saftescu, Director Editorial, CTRL-D – Conținutul de nișă. Cu un ochi la prezent și unul către viitor

M-am bucurat foarte mult să o aud vorbind pe Corina, nu doar fiindcă o știu de multă vreme și consider că opiniile sale bine argumentate și scriitura sa sunt de foarte bună calitate, ci și fiindcă sunt conștientă de provocările pe care le înfruntă creatorii de conținut de nișă de calitate de la noi, în special în zona de tehnologie. Așadar, m-am bucurat să am parte de de o scurtă poveste despre evoluția revistei CTRL-D și să extrag câteva sfaturi utile pentru cei care sunt interesați de crearea și marketing-ul pentru aceste zone:

– conținutul de nișă atrage după sine o abordare mai profundă, dat fiind că se adresează unor comunități foarte bine specializate
– în aparență, subiectele sunt limitate ca număr, însă o explorare mai atentă a zonei de interes va duce la dezvăluirea unor resurse importante de informație
– publicul este unul educat, pretențios, bine informat, atent la detalii
– implicarea publicului este mai dificil de realizat
– comunitatea CTRL-D numără, în prezent, mai mult de 22.000 de persoane
– poziționarea revistei colective este aceea de a educa publicul prin oferirea de resurse teoretice și practice
– CTRL-D abordează publicul extrem de divers pe care îl au (nu doar ca segmentare socio-demografică, ci și în privința nivelului de instruire) printr-un mix de articole care să se adreseze fiecărui microgrup
– este foarte important ca în crearea conținutului de nișă utilizatorul să vadă dovada unor indici ai credibilității atunci când intră pentru prima dată pe site
– de asemenea, este nevoie de o bună cunoaștere a publicului și de o politică editorială extrem de coerentă și bine pusă la punct, pentru a asigura coerența materialelor publicate, lucru care cred că se poate aplica cu succes în cazul oricărei comunicări, fie ea de brand sau în alte contexte.

Cornel Baloleanu (Product Manager, PayU Romania) și Lucia Ciucă (Director de Marketing, eMAG) – Online payments. Business. Users. Results

Am fost extrem de plăcut impresionată de studiul de caz prezentat de acești doi speakeri, care au abordat cu transparență ce înseamnă implementarea unei metode de plată cu cardul capabilă să ofere o experiență coerentă cross-platform. Cornel Baloleanu a povestit despre soluția PayU Traffic Management System, care nu are impact doar asupra operațiunilor comerciale dintre utilizator și un magazin online, ci și asupra interfeței de plată. Astfel, după implementarea acestei soluții, eMag a avut rezultatele excelente, aduse de simplificarea metodei de plată și adăugarea opțiunii de plată cu cardul prin intermendiul site-ului în varianta mobilă:
– creștere cu 1% pe lună pentru plățile realizate de pe un terminal mobil (smartphone, tabletă)
– creștere cu 74% a comenzilor online plătite cu cardul în 2013 față de 2012.

Încă o dată, observ că este nevoie ca toți cei implicați într-un proiect atât de important precum implementarea unei noi soluții de plată să înțeleagă faptul că este o operațiune care afectează toate zonele unui business și trebuie planificată și realizată cu precizie. În cazul în care ambele părți conștientizează acest lucru și se implică 100% rezultatele sunt excelente, așa cum putem vedea în vazul eMag.

Gabriel Pătru (IAB Expert & Brand Experience Enthusiast) – The Star Wars Saga Continues: The IA Jedi
Din prezentarea lui Gabriel am extras două observații importante:
– a avea o strategie pentru fiecare mediu poate fi periculos și poate duce la pierderea direcției în comunicare sau în atingerea obiectivelor proiectului.
– strategul trebuie să muncească alături de cei care implementează munca sa în diferite zone, pentru a înțelege provocările pe care le întâlnesc aceștia în diverse contexte.

Adrian Iacomi (UX Designer & Partner, Cactus Ideas) – Bad/No IA. Good IA

Prezentarea lui Adrian a fost preferata mea, nu doar prin exemplele expuse, ci și prin claritatea modului în care a evidențiat importanța arhitecturii informației pentru un produs digital. Deși poate părea un termen extrem de tehnic, Information Architecture este o disciplină care este impregnată în toate aspectele creației și implementării unui proiect digital. Modul în care structurăm cantitățile imense de informație pe care vrem să le prezentăm publicului este esențial pentru succesul comercial al unui produs, pentru performanța unui magazin online sau pentru succesul unui serviciu oferit. iPhone-ul este un exemplu de IA care a revoluționat modul în care percepem funcționalitatea unui telefon mobil, iar ca acesta mai sunt o mulțime de exemple.

Marius Ursache, Chief Design Officer, Grapefruit – Eterni.me

Noul proiect al lui Marius Ursache, Eterni.me, creat în cadrul MIT Entrepreneurship Center, a stârnit o mulțime de reacții în ultimele săptămâni, atât în presa locală, cât și în cea internațională. Printre cei care au scris despre subiect, mai mult sau mai puțin coerent și nedistorsionat au fost Fast Company, Boston.com și CNET. Marius ne-a mărturisit că a primit reacții dintre cele mai ciudate, însă adevărul este că platforma propune un concept transparent de management al informației plecând de la o premisă simplă: dincolo de a fotografii și ”urme” digitale, noi momentan nu putem lăsa nicio informație valoroasă urmașilor noștri, în afara cazului în care scriem o carte, o lucrare, compunem muzică etc. – toate moduri de a comunica la un nivel mai subtil ceea ce realizăm în timpul vieții.

Aplicația va colecta date în urma accesului pe care utilizatorii i-l vor oferi la diferite conturi online și le va prelucra conform unui algoritm complex pentru a obține avataruri digitale reprezentative ale vieții noastre, îmbogățite cu emoții și nuanțe pe care nu le putem percepe citind pur și simplu un feed al unei persoane, precum cel de Twitter, spre exeplu. Sunt multe detalii de pus la punct încă, însă cei 15.000 de oameni care s-au înscris să primească vești despre lansarea primei versiuni a produsului sunt dovada faptului că există interes în piață pentru un astfel de concept.

Beneficii ale implementării IA: exercițiu practic

O aplicație practică a tuturor chestiunilor dezbătute la WIAD 2014, de la IA până la UX, usability si testare, sunt reflectate în exercițiul practic al echipei Grapefruit, care a realizat un site ce te ajută să completezi temuta Declarație D200 pentru ANAF. Pe D200.grapefruit.ro veți putea găsi pași ușor de urmat cu ajutorul cărora veți completa declarația (inclusiv explicații pentru modulele mai dificil de înțeles). O printață, o semnați și e gata de depus. Desigur, ANAF nu a vrut să colaboreze cu Grapefruit pentru acest proiect (așa cum era previzibil), însă echipă lucrează la a formaliza aplicația și la nivel legal. Până atunci puteți folosi aplicația cu încredere, fiindcă declarația printată este absolut legală.

Mi-ar fi plăcut să pot expune mai multe detalii despre ce înțeleg eu prin arhitectura informației și ce rezultate excelente poate aduce această disciplină atunci când toți cei implicați înțeleg cu adevărat rolul său, dar cred că voi păstra subiectul pentru un articol viitor.

Sper ca anul viitor să vă întâlnesc și pe voi la World Information Architecture Day și îi mulțumesc echipei Grapefruit pentru onoarea de a mă alege ca moderatoare a evenimentului, o activitate care începe să-mi placă din ce în ce mai mult. 🙂