Urmatorii 5 ani

Să dăm timpul înainte peste 5 ani. Este anul 2019, iar eu mă apropii de 33 ani, însă societatea în care trăiesc nu seamnănă deloc cu cea din 2014, fiindcă tot ce nu voiam să cred atunci că se poate întâmpla s-a întâmplat.

Oamenii continuă să privească în jos când merg pe stradă, apăsați din ce în ce mai tare de greutățile cu care se confruntă. Știrile ce ajung în online nu fac decât să crească deznădejdea, fiindcă toți cei care ne-au confiscat țara au scăpat nepedepsiți și au continuat să fure nestingheriți. Mai rău este că nici aici, în sfera online, nu putem să ne mai exprimăm părerile fără ca asupra noastră să planeze amenințarea pedepsei de natură penală pentru insultă și calomnie. Traficul de date pe internet este monitorizat și stocat pentru minim 6 luni, fiindcă ACTA a fost adoptată și aplicată. Și nu pot să nu-mi aduc aminte în fiecare zi de 1984. citeste mai departe →

Armin Only: Intense sau cel mai bun show de muzica electronica pe care l-am vazut

După show-ul pe care Armin l-a făcut sâmbătă la Romexpo pot spune că nu mai regret dacă nu prind bilet la Tomorrowland în următorii 5 ani. Am scris pe iConcert despre una dintre cele mai frumoase nopți pe care le-am trăit vreodată, dansând 6 ore pe un set excelent și bucurându-mă de o atmosferă de-a dreptul explozivă! Iată cum a fost:

Putem spune, cu siguranţă, că show-ul de sâmbătă noaptea (8 noiembrie 2014) de la Romexpo a fost cel mai spectaculos din câte au avut loc în România în ultimii 5 ani în sfera muzicii electronice. Armin van Buuren a venit în Bucureşti ca parte din turneul de promovare a ultimului său album, “Intense”, care se menţine în actualitate, deşi a fost lansat acum mai bine de un an.

Armin Only: Intense s-a ridicat la aşteptările publicului şi chiar le-a depăşit. Experienţa artistului olandez şi a echipei organizatoare adunată în urma anului petrecut în turneu prin toată lumea s-au cristalizat într-un show perfect construit, atent rafinat după interacţiunea cu publicuri de pe aproape toate continentele.
citeste mai departe →

Un alt fel de “blurred lines”

În ultimii 2 ani, confruntându-mă cu problemele date de alergia mea, am devenit convinsă că frumusețea chipului nu este dată de efectele speciale ale machiajului, ci de sănătatea pielii. Luminozitatea, elasticitatea, fermitatea și hidratarea sunt criteriile esențiale pentru mine când vine vorba de a arăta bine.

De cele mai multe ori aleg să port doar rimel, fiindcă nevoia pe care o satisfăcea fondul de ten înainte și-a găsit o soluție mult, mult mai bună: Gerovital H3 Perfect Look!

Știi cum te simți când porți puloverul preferat într-o zi de iarnă sau când îți pui perechea de blugi care-ți vine perfect? Cam așa mă simt eu de când folosesc Crema de blurare riduri din noua gamă Farmec. O aplic după crema zilnică de hidratare și mă minunez apoi în oglindă de efectele sale de-a dreptul impresionante. Iată ce și cum face: citeste mai departe →

Meet & Greet cu Armin van Buuren inainte de Armin Only Intense in Bucuresti

Astăzi am avut oportunitatea excepțională de a merge la conferința de presă de dinaintea show-ului Armin Only Intense, care va începe în mai puțin de 3 ore. Invitația a venit din partea unuia dintre sponsorii principali ai evenimentului și un brand pe care îl apreciez: Heineken, căruia aș vrea să-i mulțumesc pentru surpriza minunată!

Am așteptat cu glasul întrerupt de emoții să-l văd pe cel care va oferi publicului din București și din afară un show extraordinar.

IMAG5836

Armin van Buuren, însoțit de fratele său, Eller, și de solistul Richard Bedford, au venit în fața noastră, cei care aveam nenumărate întrebări pentru ei. Mai jos voi încerca să fac un rezumat al gândurilor împărtășite de Armin cu privire la turneul Armin Only Intense, noul său material, sursa creativității sale și importanța inovației în show-urile sale. citeste mai departe →

Astazi am avut o revelatie

Rândurile următoare nu îmi aparțin, însă l-am rugat pe autor – Mircea Căpățînă – să-mi dea permisiunea de a le publica aici, fiindcă rezonez cu gândurile sale. Cred că ne putem folosi mai bine energia și timpul petrecut online și cred că trebuie să facem mai mult decât a discuta în această sferă despre schimbarea de care avem nevoie.

Astăzi am avut o revelație.

Am știut mereu, dar abia acum am și cuprins: intelectualii de pe Facebook, câteva zeci, poate chiar sute de mii, trăim într-o bulă foarte separată de restul țării.

Dăm toți share-uri și comentarii la aceleași articole de Guran, Mândruță și alții.
Suntem efervescenți și activi, determinați și plini de înțelepciune.
Înțelegem multe, dar ce se întâmplă cu restul nu prea putem cuprinde, fapt pentru care mereu ne minunăm de rezultate.
Ne ciorovăim între noi pe mici detalii de nuanță, când restul lumii e rupt de noi și de realitatea noastră.
Știm că restul sunt altfel, dar nu cuprindem, pentru că nu interacționăm cu ei mai niciodată.
Și relația cu acest “restul ” o administrăm tot prin lumea noastră de pe net, care pare foarte populată – și poate și este – însă nu și în valoare relativă la întreaga populație.
Din aceste motive, cred că atunci când vorbim despre a face o schimbare, peste 90% din timpul și efortul depuse pe net sunt redundante. citeste mai departe →

Cum sa ratezi complet intelesul

Zilele acestea a ajuns pe mâna mea un scurtmetraj – Dacă aveți un minut… foarte bine – pe care vreau să-l vedeți înainte să vă povestesc pentru ce este folosit în unele companii.

Pentru mine, scurtmetrajul realizat în 2003 surprinde câteva dintre cele mai dureroase aspecte ale societății noastre, unele dintre ele persistând și după cei 11 ani scurși de la realizarea filmului. Violența domestică, strada gălăgioasă, lipsa de pregătire a începătorului în vânzări, lipsa de încredere în sine – toate sunt evidențiate într-o manieră dură. “Super-răzătoarea” este pretextul prin care capitalismul emergent întrerupe șirul momentelor tensionate din societate, aducând cu sine speranța de mai bine în cadrul unei familii marcate de violență. Clipa trece, însă, iar bunul cumpărat se dovedește a fi doar o iluzie. citeste mai departe →