Mă intristează și mă revoltă un fapt tot mai prezent în jurul meu: limbajul excesiv de vulgar și suburban al oamenilor. Pe stradă, în mall, în autobuz, la metrou, în scara blocului, adolescenți de 15-16 ani, tineri de 18-20 de ani, bărbați de 45-55 de ani, cu toții vorbesc atât de urât încât nu pot decât să mă încrunt de teamă și de amărăciune.

Nici fetele nu fac excepție. Înjurăturile au devenit completări firești ale frazelor, iar invectivele și ofensele grave se înlănțuiesc în tirade care sunt atât de agresive încât mă simt vizată personal. Nu cred că sunt prea sensibilă, nu cred că doar mie mi se pare anormal ce se întâmplă. Cu toate astea, nu îndrăznesc să deschid gura să-i blamez public pe cei care au uitat ce înseamnă respectul, pentru ei și pentru ceilalți. Astfel de oameni nu au etică, nu au limite morale, nu au control de sine, fiindcă nu conștientizează prezența și impactul lor în societate. ”Cine știe de ce sunt capabili”, îmi șoptește conștiința. Așa că închid ochii, respir adânc și trec mai departe.

Mi se pare grosolan și brutal limbajul folosit astăzi. Limba română a ajuns să doară atunci când o aud, a ajuns să-și piardă din strălucire, din firesc, din naturalețe și melodicitate din cauza acestui fenomen care se răspândește mai rapid decât o boală contagioasă. Nu o mai simt ca limba mea, cea pe care am studiat-o cu sârguință atâția ani, cea în care am spus cel mai profund ”te iubesc”.

Modul în care vorbim reflectă cine suntem, nu? Alegerea cuvintelor, alăturarea lor, umplerea lor de emoție – sunt lucrurile care m-au făcut să mă îndrăgostesc de literatură de când eram adolescentă. Cred în puterea cuvintelor enorm de mult, fiindcă limba și limbajul modelează comportamente, mentalități, atitudini. Iar când urechile îmi sunt bombardate zilnic cu limbajul dur al oamenilor pierduți (eu așa îi privesc), mă simt rușinată că accept această stare a lucrurilor, dar cum oare să încep să o schimb? De unde? De ce permitem bărbaților în toată firea să scoată ce e mai urât din caracterul lor în prezența doamnelor și domnișoarelor? De ce tinerele cred că vulgaritatea le definește și au un vocabular atât de limitat și distorsionat?

Știu, cauzele sunt multe. Știu, ne va lua mult prea mult timp să schimbăm aceste lucruri și mă tem că nu voi apuca să văd vreo îmbunătățire majoră în timpul vieții mele. Mă întreb ce s-a întâmplat cu moralitatea, cu respectul, cu eleganța, fiindcă au devenit atât de rare încât sunt privite cu ochi mari și zâmbete neîncrezătoare.

Cum readucem culoarea și frumusețea unei limbi atât de crunt torturate?

Sursa foto.