Zilele aceste mă trage ața, cum se spune, spre Cluj, loc de bine, de unde par că vin mereu vești bune. Farmec a mai scos câteva bucurii din laboratorul de frumusețe, așa cum îl numesc eu, locul magic de unde vin toate cosmeticele care mă ajută să mă bucur de momentele în care am grijă de mine, care cumva nu ies niciodată la socoteală.
Unul dintre lucrurile mele preferate vara este să aduc culoarea în viața mea în orice mod posibil. Mereu sunt copleșită de nuanțele apăsătoare ale sezoanelor fără soare, așa că încerc să compensez din plin pe orice alte căi.
Luna aceasta Farmec a pregătit o surpriză pentru sufletul meu: o serie de produse noi, pentru unghii, numai bune pentru manichiurile colorate de vară!
Iată care sunt cele 3 produse pe care e bine ca orice doamnă sau domnișoară să le aibă în bagaj lunile acestea:
Gelul TopCoat – care se aplică peste ojă, ce împrospătează și protejează culoarea lacului de unghii, oferă luciu intens și are efect de gel, fără lampă UV! Zilele acestea urmează să-l testez, așa că probabil veți vedea rezultatele pe Instragram. 😉
Colecția nouă din gama Farmec Collection – avem parte de 7 nuanțe noi, în culori pe gustul meu: Green Laguna, Orange Sunset, Pink Flamingo, My Lavender, Yummy Peach, Baked Apple și Feeling Special (sună ca și cum ar fi inspirat de o postare pe Facebook într-o zi frumoasă, nu-i așa?). Ambalajul de 5 ml e perfect pentru a le folosi o vară, căci deseori mi se îmtâmpla să cumpăr prea multe oje și să se învechească fiindca nu apucam să le folosesc.
Farmec Ultrarezistent primește 5 nuanțe noi de lacuri și 3 glittere care-mi fac cu ochiul, numai bune pentru plecat la mare. Vă asigur eu că nici apa sărată nu le va veni de hac! 😉
Pe lângă ojele și lacul menționate mai sus, eu folosesc și alte câteva produse pentru a avea unghiile mereu impecabile:
– Peeling-ul cuticular
– Tratamentul cu vitamina B5
– Spray-ul pentru uscare rapidă
– Uleiul pentru cuticule.
În mod obișnuit, farmecele unei domnișoare sunt ținute la mare secret, așa cum Cleopatra avea un ritual de frumsețe numai de ea știut sau cum lui Audrey Hepburn îi plăcea să doarmă la amiază, iar astfel avea ochii mereu luminoși. Dar unele lucruri sunt prea bune ca să fie ținute în secret, nu-i așa, ladies? 🙂