Master de PR – the ups and downs
Ca să inaugurez în forță blogul, am promis ieri pe Twitter că voi scrie un articol despre masteratul la care sunt, așa că iată observațiile mele după primul semestru.
Ca absolventă a Facultății de Litere, secția de Comunicare și Relații publice, aka CRP, am decis după licență să-mi continui studiile în domeniul PR-ului, iar la dispoziție aveam 3 alternative: masterul de la mine de la facultate, cel de la FJSC și cel de la SNSPA.
Din motive subiective, pe care nu le voi expune aici, am ales să rămân fidelă profesorilor mei și să-mi continui cariera academică în aceeași Facultate de Litere. Și semestrul a început, și cursurile au început și ele. În afară de un curs care a fost extrem de repetitiv, și anume cel de drept comunitar, pe care l-am mai făcut o dată în semestrul I din anul 3, restul au fost ok. S-au împletit lucrurile cunoscute cu chestii noi, aprofundate. Am apreciat faptul că profesorii au rămas la fel de apropiați de noi și gradul de conversaționalitate al cursurilor a crescut considerabil. Deși obositoare, prima sesiunea s-a încheiat cu bine, cu doar un 9 și restul de 10, că doar așa îi stă frumos unei masterande care-și dă interesul.
Însă semestrul acesta mi-a adus o surpriză mai puțin plăcută, și anume revenirea unui profesor cu care am avut un curs de statistică în anul I de facultate. Dl. prof., venit de la Facultatea de Cibernetică, de la ASE, ne predă e-marketing. Cică. Nu o să-i dau numele, fiindcă nu e importantă persoana în sine, ci categoria pe care o reprezintă. Primul curs a constant într-o batere de câmpi lungă de 2 ore, timp în care ni s-au prezentat, pe rând, întâmpări din istoria familiei dlui prof., nivelul de intelingeță al fiului domnului, diferența dintre o girafă și o cușcă de câine, care e treaba cu margaretele și pensiunile și, desigur, lucrarea de căpătâi a dlui prof, un fel de studiu de caz, având atașate lucrări de-ale studenților (că doar, nu-i așa, noi muncim ca să umplem cărțile altora).
În urma celor descrise mai sus, m-am enervat cumplit, stare care persistă încă. De ce? Fiindcă mi se pare o lipsă de profesionalism să bață câmpii 2 ore, fără pic de logică și fără vreo rlevanță. Fiindcă mi se pare absurd să predai variabile de segmentare la un master de comunicare, pentru că aceste lucruri se fac în anul I. Nu, nu mă interesează dacă sunt persoane venite de la alte specializări, pentru asta există biblioteci și net. Fiindcă nu înțeleg ce caută un profesor de la Cibernetică să predea e-marketing. În locul lui ar fi trebuit să fie un practician, de la care am fi avut ce învăța. Nu vreau să învăț un model de analiză fără aplicare practică, făcut pentru uz pur academic, pe care să-l dezvolt într-un proiect fără utilitate profesională. Mi se pare jignitor la adresa inteligenței noastre să ni se dea exemple de grădiniță, cu vaci și oi, pentru exemplificarea celor mai simple concepte. E strigător la cer faptul că la acest curs se cere și prezență, fiindcă aceste 2 ore sunt ore din viața mea pe care nu le voi mai recupera niciodată. Fiindcă absolut orice aș fi făcut în acele 2 ore ar fi fost mai util decât să stau și să ascult un șir de aberații.
Trebuie să adaug faptul că acest profesor nu se încadrează în rândul profesorilor pe care îi am. Dna prof. Adela Rogojinaru, dna prof. Monica Spiridon sau dl prof. Mihai Dinu sunt preferații mei, fiind exemple de profesori exemplari, corecți, obiectivi, care-și realizează cursurile cu rigurozitate și care se străduiesc să scoată ce e mai bun din noi. Însă acest domn profesor nu e nici pe departe astfel. Nu vreau să neg faptul că e inteligent, ci susțin doar că e total nepotrivit pentru materia pe care o predă. Știu că resursele Universității sunt limitate și că, deseori, practicienii nu sunt foarte deschiși către o colaborare cu facultățile, dar tare mi-ar plăcea să învăț ceva util la acest curs. Însă acest deziderat va rămâne doar atât, din câte se anunță. Și când mă gândesc la câte lucruri utile aș fi putut învăța…
Spuneam mai devreme că profesorul în cauză este reprezentativ pentru o anumită categorie. Este vorba de acea categorie de profesori cărora nu le pasă dacă studenții înțeleg sau nu, dacă materia este sau nu la zi sau potrivită cursului și tematicii aferente. Nouă ni se predau aceleași lucruri pe care le-am făcut în anul I. E vorba de acel tip de profesor care e incapabil să distingă în ochii studenților plictiseala și dezinteresul și care nu e interesat să schimbe acest lucru, continuând să opereze cu modele pentru care a primit cândva o distincție și pe care le consideră veșnic aplicabile. Nu încerc să par atoateștiutoare, însă când intervin comparațiile între un astfel de profesor și unul altul foarte bun, este clar că nu e o chestiune de pură subiectivitate. Și când un an întreg crede același lucru, atunci lucrurile devin clare. E vorba, până la urmă, de a ne cunoaște limitele și de a le da posibilitatea celor mai bine informați ca noi (în acest caz noi, studenții) să ia cuvântul și să propună teme de discuții.
Personal, visez la momentul în care masteratele de la noi vor ajunge ceea ce sunt în afară, și anume programe de colaborare între universități și agenții/specialiști. În opinia mea, această situație ar duce la îmbunătățirea simțitoare a calității cursurilor, dar ar reprezenta și o bună oportunitate de recrutare pentru specialiștii din domeniu. Gândiți-vă cum ar fi să învățați despre blogging de la Bobby Voicu, despre online media de la Orlando Nicoară și despre antreprenoriat de la Vlad Stan! Sunt sigură că ar fi amfiteatrele pline. Avem nevoie de ceva mai multă implicare și din afară, fiindcă știu sigur că, spre exemplu, dna prof. Adela Rogojinaru, șefa catedrei de Comunicare și Relații Publice de la Litere face efortur constante pentru a aduce vorbitori interesanți la cursurile dumneaei. În acest semestru îl vom avea invitat la un curs pe directorul de comunicare de la Dacia, dl Liviu Ion, cu care vom discuta despre issues management, lucru pe care îl aștept cu nerăbdare. Cursul de semestrul acesta de Relații publice este absolut senzațional, ca și celelalte cursuri de bază ale masteratului. Celelalte, însă, lasă de dorit.
Sunt multe de spus pe această temă și discuția e aproape interminabilă, fiindcă ramificațiile problemelor cu care mă confrunt sunt adânci și numeroase, însă acest lucru nu mă va opri din a încerca să fac ceva pentru a schimba lucrurile care mă deranjează.