Joia de film de la Spatiul Public European

Pentru zilele în care ne simțim copleșiți de informații de ordin profesional, pentru momentele în care vrem să ne aducem aminte că sunt lucruri mai importante decât raportul ce trebuie predat de dimineață și pentru clipele în care nu reușim să mai găsim un scop clar pentru care să luptăm avem nevoie de acel ceva care dă sens zilelor noastre. Un exercițiu care pe mine mă ajută întotdeauna este reintegrarea în spațiul în care trăiesc, nu neapărat la nivel fizic, cât la nivel social.

M-au pasionat întotdeauna schimbările sociale și de mentalitate, agregarea diferitelor forme de organizare ale societății civile și forța acestora. Deseori rămânem prinși în individualitatea noastră și uităm că avem o responsabilitate morală față de societatea în care trăim. Poate ca și voi, am nevoie de exemple pozitive care să-mi hrănească principiile, care să mă motiveze și să mă anime să lupt pentru ceea ce îmi doresc atunci când nu mai am energie.

Din fericire există încă locuri care ne aduc aminte și de latura ceva mai serioasă a organizării vieții civile, a spațiului social în care ne petrecem zilele, care are o influență enormă asupra modului în care ne dezvoltăm.

Încă nu am reușit să cercetez suficient și să adun o serie de argumente destul de puternice pentru a opina cu privire la Uniunea Europeană. Mă bucură însă faptul că există o instituție precum Spațiul Public European, care se străduiește să-i educe pe doritori cu privire ce înseamnă a fi cetățean european, o etichetă pe care ne-am asumat-o, dar pe care, de cele mai multe ori, nu o conștientizăm.

Joia de film este un prilej bun pentru a face o vizită la sediul SPE, unde veți fi surprinși să vedeți clase întregi de adolescenți care vin să privească documentare despre fapte sociale importante petrecute în Europa. Deși îmi displace sfera politică probabil la fel ca și vouă, consider că este necesar să avem o educația civică și politică pentru a putea să ne bucurăm de drepturile noastre și pentru a putea să înțelegem care ne sunt responsabilitățile.

2006-09-10 - United Kingdom - England - London - Trafalgar Square - Sign - Cutout - Yellow - Caution Teenagers

O nouă ordine socială

La prima vizită la Spațiul Public European am avut ocazia să vedem documentarul The Real Social Network, care surprinde noua generație de tineri care luptă pentru ceea ce lor li se pare corect, care se manifestă într-un mod unic și care știu cum să folosească tehnologia în avantajul lor pentru a face lobby politic. A fost o experiență educativă și un subiect antropologic extrem de interesant, pe care aș vrea să-mi fac timp să-l studiez în continuare.

Vă recomand, așadar, Joia de film pentru un alt tip de experiență, pentru documentare care nu se găsesc în cinematografe și pentru discuții mai profunde decât cele de la brunch-ul din weekend, pentru că avem nevoie să ne hrănim spiritul cu gânduri puternice, cu emoții autentice și cu lecții de viață reale.

PS: Îi mulțumesc lui Victor Kapra pentru recomandare.

Sursa foto: photo credit: C. G. P. Grey via photopin cc

Leave a Comment

 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.