Am citit pe Portal HR un articol care m-a îngrijorat pe o parte și m-a bucurat pe de altă parte. Articolul e despre generația tânără a României care nu are un loc de muncă. Îngrijorarea vine din faptul că se menține o discrepanță destul de puternică între așteptările angajatorilor și pregătirea potențialilor angajați. Iar bucuria provine din faptul că 15% dintre tineri sunt supracalificați pentru joburile lor, deci sunt preocupați de pregătirea continuă și de rafinarea abilităților și a cunoștințelor.

Dar diferențele de abilități, experiență, pregătire sau salarii din piață sunt extrem de evidente, mai ales pe sectoare emergente, așa cum este cel de digital. Am adunat aici câteva păreri documentate despre o serie de lucruri importante de care ar trebui să ținem cont când ne facem planuri de carieră, fiindcă așteptările noastre pot fi uneori prea roz în contrast cu realitatea.

Nu mai există formule fixe

Un studiu Ernst & Young numit ”Avoiding a lost generation” propune spre dezbatere tema rolului antreprenorilor în revenirea economică a statelor G20. Cifrele mi-au dat fiori și m-au făcut să văd o întreagă generație ce ar putea rpămâne fără muncă, generând un regres uriaș în toate planurile vieții noastre.

The International Labour Organization (ILO) reports that almost 13% of the world’s youth — close to 75 million young
people — are unemployed and many are also underemployed relative to their training and capabilities.

The Economist thinks the real rate is much higher, with an estimated total of almost 290 million young people neither working nor studying.

Formulele fixe pentru rezolvarea acestei probleme nu există, iar modelele actuale de organizare a muncii nu mai funcționează, în ciuda încercărilor companiilor închistate de a le implementa. Suntem blocați într-o paradigmă care nu ni se mai potrivește, iar schimbarea va fi una de durată și extrem de dificilă. Moneda curentă de care vom avea nevoie va fi constituită din valoarea muncii realizate, iar nu de numărul orelor petrecute la birou. Multe sectoare ale societății actuale nu prea mai au nimic în comun cu realizarea unei cote de produse pe zi. Dar companiile se încăpățânează să înghesuie activitățile pe care noi le realizăm în aceste tipare.

Cum măsori valoarea unei idei?

Andreea a scris un articol foarte bun care dezbate mai riguros ideile de mai sus. Și tot acolo am găsit și referința la un articol bun de pe NY Times care dezbate exact problema cuantificării valorii muncii intelectuale pe care o face generația noastră.

Practic, din generația noastră, cei necalificați rămân fără joburi și împart aceeași soartă cu unii dintre cei supracalificați. E un paradox al unei societăți care nu a mai investit în educație și în adaptarea tinerilor la mediul de lucru sau așa privesc eu problema. Vouă vi s-a întâmplat să vi se comunice la un interviu că sunteți prea bine pregătiți pentru postul respectiv?

Așteptările în carieră

Înarmați cu aceste informații, poate ar trebui și noi să ne echilibrăm așteptările cu privire la carieră. Conform statisticilor, nu vom avea cele mai bune joburi, cei mai frumoși copii sau cele mai fericite vieți, însă putem încerca să obținem toate acestea sau măcar o parte dintre ele.

Cu privire la carieră, trebuie să fim realiști, adaptabili și să ne menținem apetitul pentru studiu și îmbăgățirea abilităților. Dacă rata de șomaj nu vă îngrijorează, luați-vă la rând cunoștințele și gândiți-vă cam câți dintre ei au schimbat joburi sau au fost dați afară.

Noi nu vom mai fi generația care să aibă același job timp de 20, 30 sau 40 de ani. Siguranța locului de muncă e doar o iluzie și trebuie să fim pregătiți să o putem lua oricând de la capăt, cu toată experiența și cunoștințele acumulate. Nu e loc pentru comoditate și nici pentru delăsare, motiv pentru care presiunea crește constant. Din perspectiva mea, trebuie însă să acceptăm acest mediu și să încercăm să ne găsim locul acolo unde cele mai multe dintre dorințele noastre profesionale sunt întâmpinate cu succes.

În digital e poate mai dificil decât în alte părți, pentru că standardele lipsesc cu desăvârșire și va mai dura destul până când va exista o tentativă de reglementare a industriei, de setare e unor benchmarks care să ne ofere repere față de care să ne evaluăm în mod real munca. Momentan învățăm și construim.

Voi ce soluție vedeți pentru această situație?
Cum vedeți schimbările din industria voastră?
Ce putem face noi pentru a evita să fim parte din ”generația pierdută?”